ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Kogălniceanu ar putea deveni permanentă în viitorul apropiat şi o extindere a acesteia este luată în calcul.

Măsura aceasta referitoare la Baza Militară Kogălniceanu vine în contextul situaţiei tensionate de la graniţa de est.

Demersurile privind Baza Kogălniceanu s-ar putea concretiza de anul viitor, deocamdată totul este la stadiul de discuţii.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi înalţii demintari din Departamentul de Stat şi Departamentul Apărării ai Statelor Unite s-au întâlnit pentru a pune la punct toate detaliile.

Operaţiunile NATO de pe teritoriul României se intensifică pe zi ce trece, iar acest lucru presupune resurse mai mari şi baze militare mai bine puse la punct, ca Baza Militară Kogălniceanu.

Discuţiile dintre demnitarii români şi americani au condus la o concluzie clară: baza de la Mihail Kogălniceanu trebuie să devină mai puternică.