ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Promulgarea de către Barack Obama a legii care autorizează noi sancţiuni împotriva Rusiei poate "submina pentru mult timp" relaţiile dintre cele două ţări, a declarat vineri ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Lavrov i-a transmis secretarului de Stat american John Kerry, în cadrul unei conversaţii telefonice, că această lege "care ameninţă Rusia cu noi sancţiuni poate submina pentru mult timp posibilitatea unei cooperări normale" între cele două ţări, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe, informeaz[ Mediafax.

Preşedintele american a anunţat joi promulgarea unei legi care îi oferă posibilitatea de a introduce noi sancţiuni împotriva Rusiei, dar a precizat că nu intenţionează să le adopte deocamdată.

Această lege autorizează de asemenea Statele Unite să furnizeze Ucrainei arme letale, o eventualitate pe care Obama a refuzat-o până acum.
Obama a indicat în mai multe reprize că ar considera contraproductivă impunerea unor sancţiuni americane suplimentare fără coordonare cu Uniunea Europeană.

Preşedintele francez, François Hollande, a apreciat joi că dacă gesturile Rusiei sunt cele aşteptate, nu vor mai fi necesare noi sancţiuni.