ascultă articolul

Nu discut motivele pentru care în Kiev au loc, la această oră, confruntări între manifestanţi şi jandarmi. Consider că a ieşi în stradă pentru a te transforma într-o neocolonie a Uniunii Europene ţine de tentativa de suicid naţional. Nici nu voi glosa pe tema agenturilor implicate în reîncărcarea unei violente revoluţii orange. Toate acestea sunt, desigur, aspecte foarte importante. Ceea ce mi-a atras atenţia însă, este mecanica raporturilor putere-popor. Aici lucrurile au luat-o complet razna.

Istoria cunoaşte două legitimări ale autorităţii temporare: divinul sau poporul. Monarhul de drept divin, unsul lui Dumnezeu, îşi raportează deciziile la codurile sacre. În clipele de mare cumpănă, deciziile sunt încredinţate oamenilor de rugăciune, aşa cum face Ştefan cel Mare când îl solicită pe Daniil Sihastru. Simbioza dintre autoritate temporară şi putere spirituală a însemnat întotdeauna primatul celei din urmă: atunci când Louis VII pleacă în cruciadă, tronul Franţei este încredinţat abatelui Suger, călugăr la Saint-Denis. În treacăt fie spus, unii istorici consideră că acesta din urmă era fiul unui plugar, adus în rândul rugătorilor de o societate deloc mercantilă, capabilă să recunoască vocaţiile extraordinare.

Democraţia a inversat pur şi simplu raportul: zeul popor validează prin voturi perfect egale între ele, cumulate numeric. Legitimitatea nu mai vine de sus în jos, ci o ia de jos în sus. În afară de asta, raporturile sunt taman aceleaşi: Dumnezeu e conjurat cu rugăciuni, poporul este înduplecat prin campania electorală. Mandatul regelui se termină prin abdicare sau moarte, cel al preşedintelui prin lege sau neîntrunirea numărului de voturi necesare la al doilea mandat. De la Dumnezeu aşteptăm semne, poporul este consultat prin sondaje.

Uneori, cei care dau legitimitatea suveranilor lovesc neaşteptat. Filip cel Frumos, regele Franţei care a confiscat averea templierilor pentru a regla deficitul bugetar al Coroanei (pentru trei ani!) a murit după ce şi-a frâns gâtul căzând de pe cal. Ca toţi cavalerii grei ai Evului Mediu, Filip cel Frumos ştia să-şi conducă armăsarul fără să utilizeze căpăstrul şi zăbăluţa, din simpla înclinare a corpului. Dacă astăzi ar fi trăit, ar fi putut să-şi câştige existenţa din organizarea de seminarii excvestre, din vânzarea de metode video, din emisiuni la televiziune şi interviuri în presă. Era, cum presupunea înalta şcoală de echitaţie a războinicilor de atunci, un călăreţ desăvârşit. Contemporanii n-au avut dubii: l-a bătut Dumnezeu!

În Ukraina, contestatarii lui Ianukovici se prezintă la manifestaţii cu scut, costume de protecţie, cască de motociclist şi pulane de cauciuc. Dacă ar avea toţi aceeaşi culoare, ar fi, la nivel vizual, replica civilă a jandarmilor. Aceştia din urmă, atunci când nu iau pulane peste urechi şi şuturi în coccis, sunt scăldaţi de luminile romantice ale cocktailurilor molotov zvârlite cu generozitate. Să mergi la servici ştiind că rişti să fii transformat într-o torţă. Aşa loveşte zeul-popor atunci când retrage legitimitatea oamenilor politici care şi-au pierdut minţile. Sec, cu sunete de oase zdrobite. Lent, pentru că poporul are timp, dacă-şi face timp să înceapă să scarmene politicieni. Cu hotărâre, dar plin de înţelegere faţă de jandarmul care-şi face meseria. Pentru că, nu-i aşa?, scrie în fişa postului că jandarmul trebuie şi să încaseze, nu doar să dea cu brandul în numele omului politic.

Lecţia ucrainiană este simplă: dacă vocea manifestaţiilor paşnice este ignorată, dacă poporul coborât în stradă este întâmpinat cu bocancii isterici şi pulanele zglobii ale celor dresaţi să bată civili neînarmaţi, zeul popor coboară milităria din pod. După o manifestaţie politicoasă în care li s-a adus la cunoştinţă celor aleşi democratic c-au luat-o într-o direcţie greşită, zeul-popor are tot dreptul să revină în fiecare zi sub forma unui coşmar, bântuindu-I pe blasfemiatori. Pentru că, în logica antropologică imuabilă, echivalentul nesupunerii unui rege faţă de Dumnezeu este replica aruncată de Condoleeza Rice într-o ţară unde fusese primită cu steaguri americane în flăcări şi scandări împotriva crimelor americane din Iraq: “Şi-au exercitat dreptul democratic la opinie!”. Dragi aleşi, când dreptul de a lua decizii ţi-l dă votul, vocea poporului nu mai emite opinii, e vocea adevărului însuşi. Un popor care dă foc clădirii guvernului nu-i cu nimic mai prejos ca o apariţie a Sfântului Gheorghe pe un câmp de bătălie, sau a Preacuratei într-o peşteră. Îngenuncheaţi, miniştri şi preşedinţi, şi rugaţi zeul să vă cruţe! Pocăiţi-vă şi poate veţi fi iertaţi!

Celor care se vor grăbi să vocifereze că textul meu este o instigare la violenţă, la destabilizare şi la haos, le voi livra şi concluzia, nevoind să fiu mai puţin explicit şi prudent ca ca fabulistul. Acest editorial constituie o instigare a politicienilor la respectarea voinţei oamenilor. Europa ultimilor ani a asistat revulsată la violenţa corpurilor militarizate antrenate să bată civili care-şi exercită dreptul la liberă exprimare. Bocanci, gaze lacrimogene, pulane, tunuri de apă, amenzi – nimic din această enumerare nu e fără leac. Ucrainienii s-au mişcat mai repede decât spaniolii, sau italienii, sau românii, şi i-au învăţat pe toţi că n-are rost să te prezinţi la nesfârşit în faţa puterii ca o oaie resemnată să ia bâte în cap.

În pravilele medievale existau prevederi legate de blasfemie, crima de lez-Dumnezeu. Ca şi complotul împotriva stăpânului temporar, nescotirea stăpânului veşnic se pedepsea cu moartea. Dragi oameni politici care azi sunteţi, mâine vă duceţi, aveţi mare grijă de zeul care v-a cocoţat acolo sus. Dacă l-aţi fi respectat, nu l-aţi fi vândut ca “forţă de muncă ieftină” şi nici n-aţi fi înstrăinat resursele lui şi ale copiilor copiilor lui. Dacă l-aţi fi iubit, v-ar fi aşezat în rândul martirilor şi ai sfinţilor, aşa cum a făcut şi Dumnezeu cu iubitorii Lui. Nereuşindu-vă nimic din toate acestea, faceţi ceea ce şi unui animal îi reuşeşte: temeţi-vă! Aceasta este instigarea mea, şi despre asta am scris acest text. Băsescu, Ponta, Antonescu şi toţi ai voştri: s-aveţi teamă! Poate veţi fi iertaţi.