ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


UPDATE 21.35
"Ucraina va răspunde militar oricărei tentative ruse de anexare a regiunilor proruse din estul ţării, a declarat joi, la Bruxelles, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk", citat de site-ul Guvernului.

"Vreau să avertizez în mod oficial Rusia: vom răspunde ferm, inclusiv prin mijloace militare, oricărei tentative de cucerire a Ucrainei, de trecere a frontierei de către trupe ruse sau de anexare a regiunilor din estul (ţării) sau altor (regiuni)", a declarat şeful Guvernului.

El a subliniat că problema alipirii Peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia depăşeşte cu mult cadrul relaţiilor ruso-ucrainene şi i-a îndemnat pe occidentali să "răspundă în mod adecvat".
"Rusia a încălcat dreptul internaţional şi a subminat regimul neproliferării nucleare. Rusia a comis un jaf armat asupra unei ţări vecine independente. Occidentul este necesar să răspundă în mod adecvat", a adăugat el.

UPDATE 17:55 Trupele ruseşti de apărare aeriană au efectuat exerciţii antiaeriene în estul ţării, lângă Lacul Baikal din Siberia, informează agenţia RIA Novosti. Soldaţi au tras şi cu muniţie de război, ca parte a exerciţiilor.

UPDATE 15:58 Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a criticat dur ieșirea Ucrainei din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Înfiinţată de Ucraina, Rusia şi Belarus în 1991, Comunitatea Statelor Independente reuneşte 11 din cele 15 foste republici sovietice.
Noi nu ţinem cu forţa pe nimeni în CSI, dar mă îndoiesc că această decizie este în interesul poporului ucrainean. Este o nouă acţiune antirusă şi propagandistică.

UPDATE 15:39 Granicerii ucraineni din Crimeea au fost redistribuiți în regiuni de pe continent, potrivit unui oficial de la Kiev, care a mai precizat că aproximativ 1.000 de civili au părăsit, până acum, peninsula.

UPDATE 14:53 Ministrul de Externe al Franței, Laurent Fabius, a anunțat marți că Parisul ia în calcul posibilitatea suspendării contractului din 2011 pentru două portavioane Mistral, iar vice-ministrul Apărarii de la Moscova, Yuri Borisov, a atenționat că Rusia va solicita recuperea tuturor daunelor financiare.

UPDATE 13:48 România este extrem de preocupată de situaţia din Ucraina şi nu acceptă încălcarea dreptului internaţional de către Rusia, a declarat, într-un interviu pentru Deutsche Welle, ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, care şi-a exprimat speranţa că nu se va îndeplini dorinţa regiunii separatiste Transnistria de a deveni, la fel ca regiunea ucraineană Crimeea, parte a Federaţiei Ruse, ”deoarece drepturile tuturor cetăţenilor care locuiesc în Republica Moldova sunt respectate.”

UPDATE 13:29 Reprezentantul american la OSCE, Daniel Baer, a declarat că SUA sunt ”profund decepţionate” de reticenţele Rusiei în legătură cu trimiterea în Ucraina a unor observatori suplimentari ai acestei organizații. OSCE, la iniţiativa occidentalilor, doreşte trimiterea a circa o sută de observatori în Ucraina, care vor avea ca misiune îndeosebi stabilirea de contacte, facilitarea dialogului pe teren, în scopul reducerii tensiunilor şi al promovării unei normalizări a situaţiei.

UPDATE 12:59 Președintele Vladimir Putin a promulgat o lege prin care militarilor ucrainieni care se înrolează în forțele ruse le vor fi recunoscute gradele și diplomele obținute până acum.

UPDATE 12:25 Comandantul marinei ucrainene, contramiralul Serghei Gaiduk, care a fost reținut miercuri de forțele pro-ruse la cartierul general din Sevastopol, a fost eliberat în cursul nopții de miercuri spre joi.

Potrivit unei rezoluții a Dumei de la Kiev, Ucraina va lupta pentru ”eliberarea Crimeei”.

UPDATE 12:22 Rusia va răspunde la sancţiunile SUA prin măsuri reciproce, dar care ar putea să fie de asemenea 'asimetrice' şi care nu vor lăsa Washingtonul 'indiferent', a declarat ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov, potrivit Agerpres.

UPDATE 21:30 Ucraina pregăteşte planuri pentru retragerea din Crimeea, a anunţat şeful securităţii de la Kiev, Andrei Parubyi.

"Lucrăm la un plan care ne va permite să retragem nu doar soldaţii, ci şi membrii acelor familii  care vor să părăsească Crimeea", a spus Parubiy.

Mai mult, Ucraina va părăsi Comunitatea Statelor Independente( organizaţie a fostelor state din URSS) şi va introduce vize pentru cetăţenii ruşi. Noile autorităţi de la Kiev vor cere ONU să declare Crimeea o zonă demilitarizată.

Ultimatumul de trei ore anunţat de preşedintele interimar al Ucrainei, Olexandr Turcinov, a expirat.

UPDATE 19:45 Preşedintele ucrainean interimar, Olexandr Turcinov, a dat, miercuri seară, un ultimatum de 3 ore autorităţilor din Crimeea pentru eliberarea comandantului marinei ucrainene, capturat în cursul dimineţii şi a tuturor celorlalţi ostatici. "Olexandr Turcinov i-a dat puterii autoproclamate din Crimeea trei ore pentru a-i elibera pe toţi ostaticii", printre care comandantul marinei ucrainene din Sevastopol, Serghei Gaiduk, ameninţând cu luarea de măsuri adecvate, potrivit unui comunicat preluat de Agerpres.

UPDATE 16:55 Forţele ruse, care au ocupat, miercuri dimineaţă, cartierul general al Marinei ucrainene de la Sevastopol, au preluat apoi controlul asupra bazei ucrainene Novoozerne, din vestul Crimeii, scriu jurnaliştii AFP, preluaţi de Agerpres. Aproximativ 50 de militari ucraineni au părăsit baza, sub supravegherea unor soldaţi ruşi, în timp ce membri ai miliţiilor proruse ridicau drapelul Federaţiei Ruse.

UPDATE 15:37
 
Consiliul ucrainean pentru securitate naţională se va întruni de urgenţă miercuri pentru a discuta situaţia din Crimeea, după ce autorităţile separatiste din republică nu au permis accesul pe teritoriul peninsulei al ministrului ucrainean al apărării Igor Teniuh, care se deplasa împreună cu vicepremierul Vitalie Iarema pentru a găsi o soluţie la tensiunile din regiune.

UPDATE 15:07 Ministerul de Externe al Rusiei a declarat miercuri că decizia SUA de a suspenda activitatea Ambasadei Siriei la Washington şi a consulatelor onorifice siriene din alte oraşe provoacă ”îngrijorare şi dezamăgire”, scrie Agerpres. Prin această decizie unilaterală, atrage atenţia diplomaţia rusă, partenerii americani se privează de fapt de calitatea de co-susţinători ai procesului de reglementare politică a crizei siriene şi, intenţionat sau involuntar, fac jocurile opoziţiei siriene ireconciliabile, în rândurile căreia figurează şi combatanţi ai Al-Qaida.

UPDATE 14:07 Comandantul marinei ucrainene din Sevastopol, amiralul Serghei Gaiduk, a fost reținut de ofiţeri FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei). După ce activişti proruşi au preluat controlul asupra sediului central al marinei ucrainene din Sevastopol, la negocierile cu amiralul Gaiduk s-a deplasat comandantul Flotei Rusiei din Marea Neagră, Aleksandr Vitko. Acesta a plecat repede însă, deoarece nu l-a mai găsit pe şeful marinei ucrainene la cartierul general.

Facilităţile bazei maritime ucrainene din Sevastopol sunt în prezent inspectate şi luate în custodie de către aşa-numitele forţe de autoapărare din peninsulă.

UPDATE 12:56  Armata rusă a început exerciţii aviatice la scară largă în regiuni vestice, a anunţat Interfax, care citează un oficial rus din domeniul apărării.

UPDATE 12:55 Ministerul de Externe al Ucrainei a respins miercuri acuzaţiile formulate de unii oficiali ruşi şi reprezentanţi ai administraţiei de la Tiraspol potrivit cărora Ucraina ar fi blocat la frontieră transporturile destinate forţelor ruse de menţinere a păcii din Transnistria

UPDATE 11.50 Curtea Constituţională rusă a validat, miercuri, în unanimitate tratatul privind alipirea Crimeei la Rusia, semnat cu o zi înainte de preşedintele Vladimir Putin, au anunţat agenţiile ruse, citate de AFP.

"Curtea Constituţională a confirmat că tratatul este conform Constituţiei ruse", a declarat preşedintele instanţei, Valeri Zorkin. "Decizia a fost luată în unanimitate", a adăugat el.

UPDATE 10.35 Aproximativ 200 de membri ai miliţiilor proruse au ocupat miercuri dimineaţa sediul marinei ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, fără să se tragă însă vreun foc de armă, a declarat un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Serghii Bogdanov, citat de AFP.

"Sunt aproximativ 200, unii cu cagule. Nu sunt înarmaţi şi nu a fost tras niciun foc de armă de partea noastră. Ofiţerii s-au baricadat în interiorul clădirii", a explicat el.

UPDATE 19 martie, ora 09.00 Fostul secretar de Stat american, Hillary Clinton, a apreciat marţi, la Montreal, că preşedintele rus, Vladimir Putin, încearcă să "rescrie" frontierele Europei de Est şi că evitarea unui nou Război Rece depinde doar de el, relatează AFP.

"Logica lui Putin" în problema Crimeei este că locuitorii acestei regiuni alipite la Moscova, marţi, "sunt de etnie rusă, sunt rusofoni şi că întotdeauna au făcut parte din Rusia", a declarat Clinton în cadrul unei conferinţe organizate de Camera de Comerţ din Montreal.

Această logică "ar putea să fie extinsă nu doar la alte părţi ale Ucrainei, ci şi la alte regiuni ale Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Transnistriei. Există multe locuri în care se află oameni de etnie rusă sau rusofoni", a subliniat fosta Primă Doamnă a Statelor Unite.

După Ucraina şi Crimeea, alte ţări ar putea "să se confrunte cu un atac frontal rus", a avertizat ea.

"Putin încearcă să rescrie frontierele Europei de după al Doilea Război Mondial", a apreciat ea, aplaudată de aproximativ 4.300 de persoane.

UPDATE 22:33 Associated Press, Bucureşti, Alison Mutler: Într-un interviu acordat AP, preşedintele României, Traian Băsescu, afirmă că Putin încearcă să creeze o barieră în Marea Neagră:

"Dacă te uiți la hartă, vei vedea acest lanț de conflicte înghețate din jurul Mării Negre", care "pot fi pornite în orice moment", a spus el, referindu-se la conflictele din Georgia, Ucraina și Republica Moldova.

Băsescu a afirmat că prioritățile lui Putin "par a fi conectate la punctul de contact dintre Uniunea Europeană și NATO". El a spus că Ucraina și Republica Moldova au fost "o prioritate pentru Vladimir Putin, care vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică".

UPDATE 22:33 Reuters: "Preşedintele republicii ex-sovietice Moldova a avertizat Rusia marţi contra oricărei mişcări de anexarea a regiunii separatiste Transnistria, în aceeaşi manieră cum s-a procedat cu teritoriul ucrainean al Crimeii."

UPDATE 22:33 Vicepreședintele american Joe Biden a căutat, într-o vizită în capitala Poloniei, să îi liniștească pe aliații SUA, care se tem în urma preluării de către Rusia a Crimeei, denunțând Moscova mută pe face o mutare geopolitică, anexând regiunea, ca o "încălcare flagrantă, flagrantă a dreptului internațional".

Aparând alături de prim-ministrul polonez Donald Tusk, Biden şi-a oferit sprijinul moral al unui "aliat statornic", dar a promis doar o asistență modestă, pentru a ajuta Polonia în modernizarea armatei sale și a explora modul în care acest stat îşi poate diminua dependența de gazele naturale rusești.

UPDATE 22:01 William E. Pomeranz pentru Reuters:

"Incursiunea preşedintelui Vladimir Putin în teritoriul ucrainian a lăsat Rusia mai izolată decât oricând altădată de la terminarea Răzbiului Rece până acum. Previzibil, UE şi SUA au obiectat zgomotos. Totuşi, nici un stat nu s-a raliat în a apăra Rusia.

UPDATE 19:45 Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov l-a acuzat marţi pe preşedintele rus Vladimir Putin că urmează exemplul Germaniei naziste anexând Peninsula ucraineană Crimeea.

"Autorităţile ruse au lansat astăzi (marţi) un joc murdar pentru anexarea Crimeei. Cu anexarea teritoriilor altor state de către Germania nazistă a început al Doilea Război Mondial. Astăzi, Putin urmează exemplul fasciştilor din secolul XX", a declarat el într-o conferinţă de presă.

UPDATE 19:05  Un ofiţer ucrainean a fost rănit prin împuşcare la Simferopol, într-o tentativă de luare cu asalt a unei bazei militare din capitala Crimeei, ocupată de trupe ruse, a declarat marţi comandantul Marinei ucrainene Serghii Gaiduk. El nu a precizat când a avut loc acest atac şi nici numărul unităţii militare vizate.

"Suntem luaţi cu asalt. Avem aproximativ 20 de oameni aici şi alte aproximativ 10-15 alte persoane, inclusiv femei. Unul dintre ofiţerii noştri a fost rănit în timpul atacului, la gât şi la un braţ", a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, citat de Agerpres.

"Tentative de luare cu asalt a unităţilor militare, cu armele, s-au multiplicat în aceste zile"
, a declarat Gaiduk într-o întâlnire cu preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov şi premierul Arseni Iaţeniuk.

UPDATE 14:37 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a susținut marți un discurs în fața Dumei de Stat din Moscova, în care a apărat din nou intervenția din Crimeea susținând că acesta este un străvechi pământ rusesc, că locuitorii din peninsulă au fost minoritari în propria țară, din momentul în care au făcut parte din Ucraina, și că acolo vor exista trei limbi oficiale: rusa, ucrainiana și tătara.

De asemenea, șeful de la Kremlin a vorbit pe larg despre precendentul Kosovo, așa cum au făcut și Parlamentarii de la Sevastopol. 



 

Cele mai importante declarații ale lui Vladimir Putin:



  • Pentru a înţelege decizia Crimeii, ai cărei locuitori au votat la referendumul de duminică pentru alipirea regiunii la Federaţia Rusă, este necesar să cunoşti istoria regiunii şi a formării Rusiei. Aici se află vechiul Herson, unde a fost creştinat sfântul cneaz Vladimir. Eroismul său spiritual – trecerea la ortodoxie – a stabilit fundamentul comun cultural, al valorilor şi al civilizaţiei, care uneşte popoarele Rusiei, Ucrainei şi Belarusului.

  • În Crimeea se află mormintele soldaţilor ruşi, prin al căror curaj Crimeea a fost cucerită, în 1783, de Rusia. Crimeea înseamnă Sevastopol, oraşul-legendă, oraşul cu soartă măreaţă, oraşul-cetate şi patria Flotei Militare ruse de la Marea Neagră.

  • Crimeea înseamnă un amalgam unic de culturi şi tradiţii ale unor popoare diferite, iar prin aceasta ea seamănă cu Rusia Mare, unde, în decursul secolelor, nu a dispărut, nu s-a topit nicio etnie.

  • Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea, reprezentanţii altor popoare au muncit unii lângă alţii pe pământul Crimeii, păstrându-şi specificul, tradiţiile, limba şi credinţa.

  • Din 2.200.000 de locuitori, jumătate sunt ruşi, iar 350.000 ucraineni. Tătarii din Crimeea au avut parte de lucruri nedrepte de-a lungul istoriei. Ei s-au întors pe teritoriul Rusiei.

  • Va fi corect dacă în Crimeea vor fi trei limbi oficiale: rusă, ucraineană şi tătară.

  • După revoluţie, s-a dat o parte din Crimeea Ucrainei, fără consultări cu locuitorii acestor teritorii. Iniţiatorul acestei alipiri a fost Hruşciov, ca să ascundă represiunile din anii ’30. Această hotărâre a fost luată ilegal. În condiţiile unui stat totalitar, locuitorii din Crimeea nu au fost întrebaţi.

  • Relaţiile noastre cu Ucraina sunt foarte importante. Sperăm ca Ucraina să fie un bun vecin. Nu vrem să scindăm Ucraina.
    Ruşii şi ucrainenii ar putea pierde complet Crimeea. La Kiev s-a vorbit despre Ucraina care să se alăture NATO
    Ce înseamnă asta pentru Sevastopol? Că va fi o ameninţare pentru tot sudul Rusiei? Nu suntem împotriva cooperării cu NATO, ci împotriva unei alianţe, unei organizaţii militare de-a lungul ţării noastre.

  • N-a fost nicio ciocnire armată în Crimeea. Nu s-a tras nici măcar un singur glonţ.

  • Situaţia din Ucraina este urmare a finalului unui sistem mondial bipolar. Partenerii noştri, inclusiv SUA, consideră ca aceasta să fie politica practică, nu potrivit dreptului internaţional, ci potrivit dreptului la forţă. Ce le este lor permis, ei hotărăsc ce pot face. Se fac coaliţii împotriva noastră, a dreptului internaţional.

  • Iugoslavia, în 1998: săptămâni întregi au căzut bombe. A fost aceea o rezoluţie ONU care să permită asta? Afganistan Irak, încălcări clare, haos, au fost şi mai multe bombardament. Primăvara arabă a devenit iarna arabă. Occidentul a folosit standarde duble.

  • Situaţie similară cu Crimeea este în Kosovo. De ce se consideră Kosovo un caz special? Acolo au fost multe victime şi avem documente care dovedesc asta. Nu e vorba doar de un standard dublu, ci de un cinism absolut şi o favorizare a propriilor lor interese. Au avut un conflict numai pentru victime umane. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă lucrurile nu luau o altă turnură la timp. Bine că nu s-a întâmplat altfel în Crimeea.

  • Noi nu violăm dreptul internaţional. Ce anume nu respectăm?

  • Forţele militare ale Rusiei nu au intrat niciodată în Crimeea, ele erau deja acolo, potrivit convenţiilor. Nu am depăşit limita de 25.000 de soldaţi. Apoi a avut loc referendumul şi am acţionat potrivit Cartei ONU. Când Ucraina s-a rupt de URSS a făcut acelaşi lucru, dar cei din Crimeea nu au voie. În Kosovo la fel.

  • Acţiunile locuitorilor din Crimeea respectă toate prevederile şi convenţiile. SUA şi UE au spus că necazul cu Kosovo este special, ce este aşa special? Numărul de victime contează? De ce folosim un dublu standard? Dacă situaţia ar fi scăpat de sub control, s-ar fi repetat scenariul Kosovo. De ce credeţi că nu au fost victime? Pentru că nu te poţi pune împotriva poporului. De aceea, vreau să le mulţumesc militarilor ucrainieni care nu şi-au murdărit mânile cu sânge. Situaţia din Ucraina reflectă în oglindă tot ceea ce s-a întâmplat în lume.

  • SUA cred în puterea lor militară şi ei cred că, dacă ceva este corect după voinţa lor, intervin militar, iar dacă nu eşti cu ei, înseamnă neapărat că eşti împotriva lor. Este ceea ce s-a întâmplat în Iugoslavia. Au încălcat Constituţii.

  •  Suntem ameninţaţi cu sancţiuni. SUA vor să introducă aceste sancţiuni, de aceea credem că politicile care au avut loc în secolele 18, 19 şi 20 nu au dispărut. Noi nu suntem ipocriţi. Au fost iresponsabili.

  •  Vrem să avem relaţii cinstite cu Occidentul, dar am fost înşelaţi. Rusia s-a găsit în situaţia în care nu ar fi putut să mai renunţe. Rusia trebuie să fie luată în calcul şi respectată. Apreciem acţiunile acelor ţări care ne-au respectat deciziile, respectăm acţiunile Chinei.

  •  Vreau să mă adresez americanilor, sunt mândri că libertatea este deasupra a tot. Dar libertatea Crimeei?  Şi nemţii ne vor înţelege, noi am înţeles aspiraţiile germanilor pentru reunificare. Sperăm şi noi ca Germania să respecte aspiraţiile Rusiei.

  •  Nu avem nevoie de alte teritorii în afară de Crimeea, pentru că Crimeea a fost tot timpul a Rusiei. Suntem o ţara-casă pentru mai multe etnii.


 

18.03 - UPDATE 09:20 Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat oficial dispus să ratifice un acord care prevede integrarea în Rusia a Crimeei, peninsulă din sudul Ucrainei, într-un document publicat marţi pe site-ul Kremlinului, relatează AFP.

În acest document, preşedintele rus cere puterilor publice ruse (Guvernului şi Parlamentului) să aprobe un astfel de acord şi consideră "oportun" să îl ratifice. El a semnat, luni, decretul de recunoaştere a independenţei republicii rusofone din sudul Ucrainei, deschizând calea alipirii sale la Federaţia Rusă.

UPDATE 22:00 Deşi Putin a recunoscut, oficial, independenţa Crimeei faţă de Ucraina, asta nu implică automat şi acceptarea regiunii în Federaţia Rusă. Conform presei moscovite, pentru ca acest deziderat să se întâmple, trebuie parcurşi următorii paşi:

1. Crimeea cere Rusiei, în mod oficial, să o incorporeze

2. Preşedintele Rusiei informează Guvernul, Parlamentul şi cere consultări

3. Curtea Constituţională a Rusiei verifică dacă un eventual acord în acest sens respectă Constituţia

4.Parlamentul trece în revistă statutul noii regiuni în cadrul Rusiei

5. Constituţia este modificată pentru a reflecta noua realitate

UPDATE 21:00 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decretul de recunoaştere a Crimeei ca stat independent, informează BBC.

"Conform voinţei popoarelor din Crimeea, exprimată prin referendumul ţinut pe 16 martie 2014, ordon recunoşterea Republicii Crimeea, în care oraşul Sevastopol are un statut special, ca un stat independent şi suveran", scrie în documentul semnat de Vladimir Putin.

UPDATE 17:55 Statele Unite sunt pregătite să adopte sancţiuni suplimentare în urma anexării Crimeei de către Rusia, a declarat luni preşedintele Barack Obama, care a apreciat că o soluţie diplomatică este posibilă în continuare. Preşedintele rus Vladimir Putin se va exprima marţi în faţa Parlamentului rus în privinţa Crimeei. Barack Obama a decretat sancţiuni vizând 11 oficiali de rang înalt ruşi şi ucraineni, inclusiv Viktor Ianukovici, ca represalii faţă de referendum.

Obama a declarat - în sala presei de la Casa Albă, la o zi după referendumul privind alipirea Crimeei la Rusia şi la scurt timp după ce Washingtonul şi Uniunea Euroeană (UE) au anunţat sancţiuni ţintite vizând oficiali ruşi şi proruşi din Ucraina - că "noi provocări nu vor face decât să izoleze şi mai mult Rusia şi să-i diminueze statutul în lume".

UPDATE 17:40 Ucraina îşi rechemă ambasadorul de la Moscova

Ucraina şi-a rechemat luni ambasadorul de la Moscova, în urma referendumului organizat duminică în peninsula separatistă Crimeea care a aprobat alipirea acesteia la Rusia, transmite AFP.
Ţinând cont de situaţia cu privire la Crimeea şi de necesitatea de a discuta anumite aspecte internaţionale ale crizei, Ucraina îşi recheamă pentru consultări ambasadorul în Rusia, Volodimir Elcenko", a anunţat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat.

UPDATE 17:30 După anunţarea rezultatelor oficiale ale referendumului şi cererea formală de anexare la Rusia, autorităţile separatiste din Crimeea au anunţat o serie de măsuri concrete, consemnează, luni, agenţia de presă AFP, citată de Agerpres. Unităţile militare ucrainene sunt dizolvate, iar personalul lor are de ales între a părăsi regiunea sau a continua să locuiască acolo şi să se înroleze în forţele armate din Crimeea.

UPDATE 15:30 Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, le prevede locuitorilor din Crimeea un viitor sumbru, potrivit Agerpres, care citează un comunicat publicat pe site-ul partidului său, Batkivşcina.
Victime ale naivităţii lor, riscă să se trezească în întuneric pe peninsula lor însorită. Regimul rus le va dovedi repede că o noapte polară poate surveni chiar şi în regiunile subtropicale. Nu va fi niciun paradis economic. Rusia nu are resurse, economia sa este în pragul prăbuşirii. Ținând cont de sancţiunile care vor fi luate împotriva ei de marile puteri, ruşii vor avea mâine alte griji decât Crimeea şi locuitorii săi.

Ucraina trebuie să sesizeze imediat Curtea Penală Internaţională pentru a opri ocupaţia militară pe teritoriul său.

UPDATE 14:54 Deputatului Oleg Liaşko, liderul Partidului Radical, a depus la Rada Supremă de la Kiev un proiect de lege privind ruperea relaţiilor diplomatice cu Federaţia Rusă, denunţarea tratatelor ucraineano-ruse și o solicitare privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană şi NATO, scrie Agerpres, citând ITAR-TASS..

Preşedintelui interimar Oleksandr Turcinov i se cere să declare 'pregătire de luptă completă pentru forţele armate, mobilizarea generală a rezerviştilor şi crearea unităţilor de voluntari'. Documentul mai stipulează ca Ucraina să ceară guvernelor SUA şi statelor membre NATO 'acordarea de ajutor material şi asistenţă tehnică sub forma de echipamente moderne militare şi arme'; 'ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia' şi instituirea regimului de vize pentru ruşi.

UPDATE 13:12 Ministrul ucrainean al apărării, Igor Teniuh, a anunțat că TRUPELE UCRAINIENE VOR RĂMÂNE ÎN CRIMEEA!

UPDATE 12:57 Preşedintele parlamentului Crimeii, Volodimir Konstantinov, a anunţat luni dizolvarea tuturor unităţilor militare ucrainene dislocate în peninsulă. De asemenea, valuta oficială devine rubla, iar grivna ucraineană are acelaşi statut până la 1 ianuarie 2016.
Unităţile vor fi desfiinţate. Acei militari care doresc să trăiască aici o pot face.Vom examina problema celor care doresc să depună jurământ de credinţă faţă de noile autorităţi. Militarii din subordinea Ministerului ucrainean al Apărării au acum posibilitatea de a ajunge într-o armată normală şi serioasă, cu solde decente şi să servească patria noastră.

UPDATE 12:40 Bursa de la Moscova a deschis luni în urcare, după două săptămâni de declin puternic, la o zi după referendumul din Crimeea. Pe de altă parte, rubla a scăzut luni dimineaţă cu 0,3%, la un curs de 36,65 unităţi pe dolar, aproape de minimul istoric.

Surse de la Moscova au afirmat pentru Financial Times că banca centrală a Rusiei le-a transmis băncilor comerciale că este pregătită să reactiveze facilităţile de lichiditate de urgenţă utilizate în timpul crizei financiare mondiale din 2008.

UPDATE 12:15 Rada Supremă a Ucrainei (parlamentul unicameral) a aprobat luni o mobilizare parţială pentru a face faţă |ingerinţei Rusiei în afacerile interne ale Ucrainei". Secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Andrii Parubii, a indicat că 20.000 de persoane sunt aşteptate să se înroleze în Garda Naţională şi încă 20.000 vor fi chemate sub arme în cadrul mobilizării parţiale. Preşedintele interimar de la Kiev, Oleksandr Turcinov, a dezvăluit că vor fi mobilizate, în principal, persoanele care se vor oferi în mod voluntar, precum şi specialişti care şi-au efectuat deja stagiul militar. Nu se mizează pe tinerii care abia au atins vârsta de 18 ani, a mai spus Turcinov

UPDATE 11.45 Parlamentul Crimeei a proclamat luni independenţa peninsulei de Ucraina şi a cerut alipirea ei la Rusia.

Toţi cei 85 de deputaţi au aprobat în unanimitate aceste decizii, aşteptate după victoria zdrobitoare a referendumului de duminică, şi a decretat naţionalizarea tuturor bunurilor statului ucrainean pe teritoriul său.

UPDATE 8.58 Rezultate definitive: 96,6% din alegători au votat pentru alipirea Crimeii la Rusia.

UPDATE 8.17 Crimeea va cere oficial luni realipirea la Rusia, a anunțat duminică seară primul ministru separatist Serghei Akseonov pe contul său de Twitter, la sfârșitul referendumului menit să acorde o mare victorie susținătorilor Rusiei, informează AFP și Itar-Tass.

"Parlamentul Crimeii se va reuni luni în sesiune extraordinară pentru a adopta o candidatură oficială la integrarea în Federația Rusă", a declarat Akseonov.

UPDATE 22:45 95,5% dintre participanţii la referendum au votat pentru unirea cu Rusia, informează BBC, care citează Comitetul pentru Organizarea Referendumului din Crimeea.

UPDATE 22:00 Au apărut şi primele cifre oficiale: Mihail Malyşev, şeful Comitetului de Organizare al Referendumului din Crimeea, spune că prezenţa la urne a fost de 82.71%. Mii de persoane sunt strânse în Piaţa Lenin din Sevastopol şi sărbătoresc rezultatele referendumului.

UPDATE 21:00 Agenţia rusă Interfax, citată de BBC, informează că prezenţa la urne în cazul referendumului din Crimeea a fost de aproximativ 80%.  Prim-ministrul Crimeei, Sergei Aksyonov, a declarat că Parlamentul din regiune se va reuni Luni şi va cere includerea regiunii în teritoriul Federaţiei Ruse.

UPDATE 20:19 Agenţiile ruse de ştiri, citate de BBC, anunţă că 93% dintre alegători au votat în favoarea revenirii Crimeei la Federaţia Rusă.

UPDATE 15:02 Între timp, armata ucraineană trimite tot mai multe trupe în zona Crimeei, dar şi la graniţa cu Rusia.
В Горловке украинская техника к границе. pic.twitter.com/k3WKiA4QBy

— ЄВРОМАЙДАН (@euromaidan) March 16, 2014

 

UPDATE 14:51 Informaţiile furnizate de presa rusă anunţă un vot masiv în favoarea alipirii Crimeei la Rusia.

UPDATE 14:02 Separatiştii din Harkov au cerut un referendum naţional privind federalizarea Ucrainei.
Такие дела. pic.twitter.com/zsoNB7d8WH

— ЄВРОМАЙДАН (@euromaidan) March 16, 2014

UPDATE 12:34 Câteva sute de persoane s-au strâns în centrul oraşului Doneţk pentru un miting pro-rus.

UPDATE 10:47 Potrivit presei din Ucraina, mai mulţi militanţi înarmaţi au furat, noaptea trecută, combustibil dintr-un depozit militar din Simferopol.

UPDATE 09:20 Un jurnalist străin povesteşte un episod emoţionant. Se afla într-o biserica ortodoxă din Simferopol când o femeie s-a apropiat de el şi i-a spus: "Să scrieţi că nu vrem război!"

16.03.2014 UPDATE 08:00 A început referendumul din Crimeea. Până în acest moment nu s-au semnalat incidente în peninsulă.

UPDATE 22:45 Consiliul de Securitate ONU se reuneşte sâmbătă

Membrii Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite se vor reuni de urgenţă, sâmbătă, pentru a vota o rezoluţie occidentală care denunţă referendumul din Crimeea. Reuniunea a fost convocată pentru ora 15.00 GMT (17.00, ora României), la solicitarea Statelor Unite. Diplomaţii se aşteaptă ca Rusia să utilizeze dreptul de veto.

UPDATE 20:25 Rusia a interceptat o dronă americană în Crimeea.

Rusia a interceptat, vineri, în Crimeea, un avion american de recunoaştere fără pilot care survola regiunea ucraineană prorusă Crimeea, anunţă compania rusă de armament Rostekhnologhi.
"Conform datelor de pe aparat, este vorba de o dronă de tip MQ-5B aparţinând Brigăzii 66 de informaţii militare a Statelor Unite", a comunicat compania rusă.

"Aparatul zbura la altitudinea de circa 4.000 de metri. Am reuşit bruiajul semnalului dintre dronă şi operatorii de la sol, iar avionul a aterizat de urgenţă şi a fost preluat de autorităţile" proruse din Crimeea, precizează Rostehnologhi.

UPDATE 19:55 UE pregăteşte sancţiuni asupra Rusiei, din cauza preluării de către aceasta a peninsulei Crimea:
Se aşteaptă ca Uniunea Europeană să impună interdicții de călătorie și înghețarea de luni a activelor a zeci de ruși implicați în preluarea treptată de către Moscova a Crimeei. Autorităţile europene vor alege în acest week-end de pe o listă de până la 130 de nume, a declarat diplomații europeni.

UPDATE 19:55 Putin i-a spus secretarului general ONU Ban Ki-moon că referendumul din Crimeea este în totalitate legal, informează Reuters:
Într-o convorbire telefonică avută ci secretarul general ONU, Ban Ki-moon, Putin "a subliniat că decizia de a face (referendumul) corespunde în totalitate normelor de drept internațional și a Cartei Organizației Națiunilor Unite", a informat Kremlinul.

UPDATE 19:37 Fox News informează că discuţiile dintre John Kerry şi Serghei Lavrov au fost un eşec:
Secretarul de stat american John Kerry și omologul său rus nu au reușit să ajungă la un acord vineri, pentru a rezolva criza Ucraina, înainte de referendumumul din acest week-end, din Crimeea, cu retorica din Rusia sporind preocupările legate de jocul posibil pe care îl va face Vladimir Putin în litigiul asupra peninsulei Crimeea.

UPDATE 19:37 Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a reafirmat importanţa Crimeei pentru Rusia şi într-o convorbire cu secretarul de stat american John Kerry pe tema situaţiei din Ucraina, scrie Agerpres.
Dacă partenerii noştri occidentali vorbesc de Kosovo ca de un caz special, atunci noi le spunem că peninsula Crimeea este un caz şi mai special. Crimeea este un caz pe care nu putem să-l analizăm separat de istorie. Toţi înţeleg, şi declar asta cu toată răspunderea, că peninsula Crimeea înseamnă pentru Rusia incomparabil mai mult decât Comore pentru Franţa şi insulele Falkland pentru Marea Britanie. Sper ca ei (partenerii occidentali) să înţeleagă faptul că Crimeea este un caz ce nu poate fi examinat în afara contextului istoric.

London Ukraine talks

După căderea URSS, Crimeea a rămas în componenţa Ucrainei, dar a primit statutul de republică autonomă.

UPDATE 18:55 Ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a afirmat vineri că Rusia nu intenţionează să invadeze sud-estul Ucrainei.
Federaţia Rusă nu are şi nu poate avea niciun fel de planuri de a invada regiunile din sud-estul Ucrainei. Pornim de la faptul că drepturile ruşilor, ungurilor, bulgarilor, ca şi ale ucrainenilor, trebuie să fie asigurate, trebuie să fie protejate.

UPDATE 18:19 Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat vineri că speră într-o soluţionare pe cale diplomatică a crizei din Ucraina şi a avertizat că vor fi consecinţe pentru Rusia în cazul unui eşec pe această cale.
Noi continuăm să sperăm că se va găsi o soluţie diplomatică. Dar SUA şi Europa sunt unite nu numai în mesajul lor privind suveranitatea Ucrainei, dar şi în a spune că vor fi consecinţe dacă această suveranitate continuă să fie încălcată.

UPDATE 17:10 Kremlinul ar fi impus trei condiţii pentru ca Rusia să renunţe la o intervenţie militară în Ucraina: amânarea datei alegerilor prezidenţiale din 25 mai, neaderarea Ucrainei la NATO şi la Uniunea Europeană, potrivit unei surse parlamentare ucrainene citate de agenţia Unian şi Agerpres. Aceste trei condiţii ar fi fost prezentate la întâlnirea din 5 martie de la Paris dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său american John Kerry.

Pe de altă parte, premierul Arseni Iaţeniuk ar fi încercat de mai multe ori să ia legătura cu Vladimir Putin, dar acesta a refuzat, Moscova nerecunoscând noua putere din Ucraina.

UPDATE 16:38 Miliarde de dolari dintr-un eventual ajutor financiar acordat Ucrainei de către UE, FMI şi SUA vor ajunge aproape cu siguranţă în "cuferele" preşedintului rus Vladimir Putin, din cauza unei prevederi bizare în prospectul obligaţiunilor prin care Rusia a împrumutat guvernul de la Kiev, potrivit CNBC, citat de Mediafax. În decembrie, Putin s-a înţeles cu preşedintele ucrainean de la acel moment, Viktor Ianukovici, asupra unui împrumut de 15 miliarde de dolari. La momentul respectiv nu au fost anunţate alte detalii, decât că Rusia va acorda finanţarea cumpărând în tranşe obligaţiuni emise de partea ucraineană. Ca urmare a acestei clauze, în momentul în care UE, FMI şi SUA vor acorda un împrumut semnificativ Ucrainei, ţara va depăşi pragul de îndatorare de 60% din PIB, iar obligaţiunile vândute Rusiei vor intra în default, permiţând guvernului rus să ceară plata imediat.

UPDATE 12.15 Moscova îşi rezervă dreptul de a-şi proteja compatrioţii din Ucraina, a declarat vineri ministerul rus de Externe, în urma unor confruntări care s-au soldat cu un mort, joi, la Doneţk, în estul Ucrainei, relatează AFP.

"Autorităţile de la Kiev nu controlează situaţia din ţară. Rusia este conştientă de responsabilitatea pe care o are faţă de viaţa concetăţenilor şi compatrioţilor săi din Ucraina şi îşi rezervă dreptul de a-i proteja", afirmă ministerul într-un comunicat.

UPDATE 08.14 Liderul minorităţii tătare din Crimeea, Mustafa Djemilev, a făcut apel la boicotarea referendumului privind alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia şi a solicitat ca NATO să intervină pentru a preveni "un masacru".

"Facem apel la tătarii din Crimeea să boicoteze referendumul", a declarat pentru AFP Mustafa Djemilev, aflat în vizită la Bruxelles.

Apreciind că ONU nu va accepta niciodată, din cauza dreptului de veto al Rusiei, să trimită căşti albastre în Crimeea, Djemilev a solicitat ca NATO "să intervină, la fel în Kosovo", pentru a preveni "un masacru".

UPDATE 19:40  Ministerul Apărării de la Moscova a lansat un exerciţiu de artilerie în Districtul Militar Sudic la care iau parte 8.500 de militari şi tehnică de luptă, informează Russia Today.

"Evenimentul implică peste 8.500 de militari artilerişti şi un număr mare de sisteme de rachete şi tehnică, incluzând lansatoarele de rachete Grad-M, Uragan şi Smerş, sisteme de artilerie Nona şi arme de calibrul 100 de mm anti tanc", se arată într-un comunicat al Ministerului Rus al Apărării.

Aproape jumătate din exerciţii vor avea loc noaptea. Exerciţiile artileriştilor se desfăşoară în mod concomitent cu cele ale Paraşutiştilor ce au loc în sudul şi vestul ţării. Acestea includ 4.000 de soldaţi, 36 de avioane de transport şi 500 de vehicule militare.

Pe de altă parte, Rusia a trimis şase avioane de luptă Sukhoi-27 la baza Bobruisk din Belarus. Gestul a fost făcut la invitaţia preşedintelui bielorus, Aleksandr Lukaşenko, care a spus că e nevoie de o contracarare a ameninţării NATO.

"În cazul continuării acumulării de forţe la graniţa cu Belarus, ţara va lua măsurile adecvate", se arată într-un comunicat la Ministerului Apărării din Belarus.

Declaraţia face referire la cele 12 avioane F-16 în Polonia, acolo unde preşedintele Bronislaw Komorowski a cerut o suplimentare a forţelor americane.

Conform unui acord dintre cele două state, forţele armate ruse şi bieloruse se pot mişca liber pe teritoriul Rusiei şi Belarusului.

UPDATE 13:44 Senatorul Mircea Geoană, a deplâns, la dezbaterea ”NATO - 15 ani de la prima extindere spre Est”, faptul că relațiile dintre Europa și America de Nord nu au mai fost atât de strânse în ultimii ani. De asemenea, demnitarul susține că procesul apropierii Republicii Moldova, Serbiei, Ucrainei şi Georgiei de Europa trebuie să fie grăbit.
Evenimentele recente din Ucraina au evidenţiat necesitatea unei Europe puternice, inclusiv militar, cu o politică externă consolidată şi o relaţie transatlantică fermă. În actualul context geopolitic se simte nevoia stringentă ca Europa, Canada şi SUA să devină un bloc omogen. În ultimii ani a apărut o desincronizare între America şi Europa, iar în clipa în care, la Summit-ul NATO de la Bucureşti, ţări europene au spus 'nu' Americii, s-a produs pentru prima oară o fractură.

Astăzi, se constată necesitatea unei politici regionale convergente. Evenimentele recente din Ucraina au evidenţiat necesitatea unei Europe puternice, inclusiv din punct de vedere militar, cu o politică externă consolidată şi o relaţie transatlantică fermă.

În acest sens, România susţine apropierea Republicii Moldova, Serbiei, Ucrainei şi Georgiei de Europa. Georgia este un vecin nemijlocit al României, la fel de importantă precum sunt Ucraina şi Serbia, iar faptul că suntem separaţi de Marea Neagră nu reprezintă un obstacol.

UPDATE 13:04 Vladimir Putin a vizitat anul trecut orașul Sevastopol și atunci a depus o coroană de flori la un impozant monument sovietic dedicat memoriei celui de-Al Doilea Război Mondial, a vizitat o catedrală considerată drept locul de naştere al Creştinităţii Ruseşti şi a inspectat Flota rusă de la Marea Neagră, amintindu-şi de zilele de glorie din perioadele ţaristă şi sovietică, potrivit unui material Reuters.

UPDATE 12:34 Cancelarul german Angela Merkel a avertizat Rusia, în parlamentul de la Berlin, că riscă să fie grav afectată din punct de vedere politic şi economic dacă refuză să-şi schimbe poziţia în criza din Ucraina. De asemenea, Merkel susține că Rusia a căutat să exploateze slăbiciunile Ucrainei în loc să acţioneze ca un partener pentru stabilitate în criza din țara vecină.

UPDATE 12:23 Aproximativ 8.500 de militari ruşi participă la exerciţii militare în apropiere de graniţa cu Ucraina în cadrul cărora este folosită artilerie şi numeroase lansatoare de rachete, a informat joi Ministerul Apărării rus, citat de Agerpres. Sursa citată nu menționează durata acestor exerciții.

UPDATE 11:41 Cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul polonez, Donald Tusk, au anunţat că negocierile cu Rusia au eşuat. Aceştia au precizat că toate încercările de a stabili un dialog cu Putin s-au lovit de refuzul preşedintelui rus.

UPDATE 11:17 Trupe ruse se concentrează în regiunea Rostov. Localnicii spun că n-au văzut niciodată atât de mult echipament militar, în special elicoptere şi avioane de transport, plus trupe aeropurtate.

UPDATE 11:05 Ucraina a organizat filtre de control la ieşirea din Crimeea, fiind verificate toare maşinile care încearcă să pătrundă în Ucraina continentală.

UPDATE 10:37 NATO a promis "sprijin logistic" pentru Ucraina.

UPDATE 08:18 Ministrul de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a anunţat că vrea adoptarea în regim de urgenţă a legii privind înfiinţarea Gărzii Naţionale şi apoi mobilizarea trupelor din această structură.

UPDATE 08:14 Jurnaliştii din Ucraina susţin că mai mulţi activişti pro-ucrainieni aflaţi în Crimeea au dispărut fără urmă.

13.03.2014 UPDATE 08:10 - Armata rusă a început o nouă serie de exerciţii militare la graniţa cu Ucraina. Echipamente impresionante au fost deplasate în trei regiuni de la graniţă iar ucrainienii se tem că urmează o invazie.

rusia

[divider]

UPDATE 19:30 Ministrul ucrainean al apărării Igor Teniuh anunţa zilele trecute manevre militare, pe motiv că ucrainenii 'sunt gata să-şi apere statul lor'. Aceste manevre ar fi prevăzute nu departe de regiunile cu populaţie majoritar rusofonă, inclusiv în apropiere de Crimeea, unde duminică este programat un referendum pentru alipirea peninsulei ucrainene la Rusia. Ca răspuns, ministrul adjunct rus al Apărării, Anatoli Antonov, a afirmat că aceste "manevre de anvergură ale armatei ucrainene în estul şi sudul ţării, nu departe de regiunile unde au loc acţiuni de protest împotriva loviturii de stat de la Kiev, constituie o acţiune foarte riscantă, care poate duce la destabilizarea situaţiei politice în Ucraina".

UPDATE 18:50 Componenta politică a Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea fi semnată săptămâna viitoare, când UE ar urma să impună noi sancţiuni Moscovei dacă aceasta nu acceptă să înceapă negocierile cu Kievul, a declarat miercuri, la Varşovia, cancelarul german Angela Merkel, după întâlnirea cu premierul polonez Donald Tusk, potrivit Agerpres. Cei doi demnitari au afirmat că UE este pregătită să treacă chiar începând de săptămâna viitoare la 'a doua etapă de sancţiuni' împotriva Rusiei, dacă Moscova continuă să refuze negocierile cu Kievul în cadrul unui 'grup de contact' ruso-ucrainean.

UPDATE 16:28 Secretarul de stat american John Kerry a anunţat că se va întâlni vineri cu Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la Londra, pentru a discuta din nou un plan de soluţionare a crizei ucrainene.

UPDATE 16:28 Kârgâzstanul a anunţat, printr-un comunicat de presă al Ministerului de Externe, că îl consideră ilegitim pe preşedintele ucrainean destituit Viktor Ianukovici, scrie Agerpres. De remarcat că celelalte republici sovietice din CSI (Comunitatea Statelor Independente) au avut o poziţie contrară, sau nu au comentat decât sumar evenimentele din ultimele luni de la Kiev. Autorităţile de la Bișkek au făcut apel la o reglementare rapidă a situaţiei din Ucraina, prin dialog şi negocieri, respectându-se normele dreptului internaţional şi Carta ONU.
Singura sursă de putere într-o ţară este poporul. Un preşedinte care a pierdut complet încrederea poporului său, care a fost privat de puterile sale prezidenţiale şi care, şi mai mult, a fugit din ţara sa, nu poate fi legitim. Acţiuni necugetate şi corupţia precedentelor autorităţi din Ucraina au dus la criza actuală şi la moartea a zeci de oameni nevinovaţi.

UPDATE 16:08 Liderii UE şi ai statelor G7 au făcut un apel la Rusia, într-o declaraţie comună, să înceteze orice acţiune de a schimba statutul Crimeii contrar Constituţiei ucrainene şi încălcând legislaţia internaţională.
Orice referendum de acest tip nu ar avea niciun un efect legal. Dată fiind lipsa pregătirii adecvate şi prezenţa intimidantă a trupelor ruseşti, ar fi de asemenea un proces plin de carenţe, care nu ar avea forţă morală. Pentru toate aceste motive, nu vom recunoaşte rezultatul.

12.03.2014 - UPDATE 14:30 Serviciile speciale ucrainene susţin că au arestat în regiunea Kherson, din sudul ţării, "o patrulă de recunoaştere a armatei ruse", venită din Crimeea pentru a căuta informaţii despre forţele ucrainene prezente în zonă.

Anunţul vine pe fondul temerilor autorităţilor de la Kiev că ruşii ar putea încerca să controleze şi alte regiuni ucrainene, după alipirea Crimeei. Conform comunicatului de la Kiev, comandantul patrulei de recunoaştere ruse este un ofiţer născut în 19811 şi originar din regiunea Riazan (200 de kilometri sud-est de Moscova), dar care folosea un paşaport ucrainean pe numele Evgheni Arbuzov, născut în 1986.

Ofiţerul ar fi fost arestat şi şi-ar fi recunoscut fapta.

[divider]

11.03.2014 - UPDATE 18:21 Parlamentul Crimeei a adoptat o lege prin care minoritatea tătară primeşte drepturi suplimentare, între care oficializarea limbii şi garantarea ocupării cel puţin 20% din locurile viitorului guvern, informează agenţia Ria Novosti. Astfel, alături de rusă şi ucraineană, limba tătarilor din Crimeea va fi limbă oficială.

Parlamentul regiunii autonome a recunoscut şi oficializat şi instituţiile tătăreşti, prin care această minoritate se auto-guvernează, începând cu Kurultai, adunarea obştească a tătarilor.

De asemenea, parlamentarii din Crimeea au promis că vor finanţa comunitatea tătărească şi vor face demersurile pentru repatrierea celor care au fost deportaţi pe vremea lui Stalin. Anumite localităţi şi forme de relief vor reveni la numele tătăresc avut înainte de a fi schimbate pe vremea URSS.

Anterior, Parlamentul din Crimeea a decretat independenţa regiunii faţă de Kiev.

[divider]

UPDATE 18:49 Armata rusă a ocupat luni Spitalul Militar din Simferopol, unde erau internați aproximativ 30 de soldaţi şi veterani ai armatei ucrainene, potrivit presei ucrainiene. Jurnaliștii de la Kiev susțin că directorul spitalului a fost închis de atacatori timp de o jumătate de oră într-un autobuz.

Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei ucrainene, tot luni, aproximativ 200 de soldaţi ruşi au dezarmat militarii ucraineni de la o bază de rachete din Sevastopol, după ce i-au ameninţat că vor ataca unitatea dacă nu predau armele.

Nu în ultimul rând, un grup înarmat pro-rus a tras focuri de avertisment luni după-amiază înainte de a pătrunde într-o bază a flotei navale ucrainene din Crimeea. Incidentul s-ar fi petrecut la o bază de lângă localitatea Bahcisarai, unde aproximativ zece indivizi înarmaţi au descins în unitate şi au cerut soldaţilor ucraineni să le pună la dispoziţie zece camioane. Potrivit Interfax Ucraina, care susţine că atacatorii sunt soldaţi ruşi, niciunul dintre ucrainenii aflaţi în interiorul bazei nu a fost rănit.

Mass-media locală scrie că aceasta nouă acţiune în forţă a militarilor ruşi face parte dintr-un plan amplu al trupelor ruse de a-şi consolida controlul asupra peninsulei Crimeea în perspectiva referendumului de pe 16 martie, la care alegătorii sunt chemaţi să decidă asupra includerii acestei republici majoritar rusofone în Federaţia Rusă.

UPDATE 13:56 Trupele armatei ucrainene au început deplasarea spre poligoane de antrenament, pentru a verifica gradul de pregătire militară, a anunţat Ministerul Apărării al Ucrainei, citat de Agerpres. Acestea au fost plasate în stare de luptă.

"Pentru a verifica starea reală de pregătire şi capacitatea de luptă ale forţelor armate, la decizia comandantului suprem (preşedintele interimar Oleksandr Turcinov), acestea au fost plasate în stare de luptă. Conform planului, unităţi şi formaţiuni militare s-au deplasat spre poligoane pentru a participa la exerciţii", a declarat Ministrul Apărării, Igor Teniuh.

Sursa citată notează că trupele ucrainene însoţite de blindate şi camioane militare, şi-au început marşul spre centrele de antrenament încă de la sfârşitul săptămânii trecut. O parte dintre unităţile mobilizate ar avea traseul spre sud, în stepa Tavriei, între Nipru şi Perekop. În zona istmului Perekop, paraşutiştii din Brigada aeromobilă 79 (ce staţionează în Nikolaev) au luat deja poziţie de-a lungul drumurilor care duc spre Crimeea, fiind totodată suplimentat şi numărul patrulelor de grăniceri.

UPDATE 11:10 Serghei Aksionov, premierul prorus al Crimeii, republică autonomă din sudul Ucrainei, a declarat luni, într-un interviu pentru agenția de presă RIA Novosti, că peninsula plănuiește să intre complet în aria legislativă a Federației Ruse în numai câteva luni, în cazul în care referendumul, convocat la 16 aprilie, va valida această opțiune.

"În cazul în care referendumul spune că da, Crimeea trebuie să facă parte din Rusia, vom lucra douăzeci și patru ore pe zi și vom face tot ce este posibil pentru a intra cât mai rapid în aria legislativă a Federației Ruse", a afirmat Aksionov, în interviul menționat.

Primul ministru al Crimeii, a cărui legitimitate este contestată de guvernul central de la Kiev, a declarat că acest proces va lua cel mult câteva luni.

10.03.2014 - UPDATE 08:23 O forță armată prorusă purtând uniforme militare fără însemne a ocupat duminică un alt aeroport militar din peninsula ucraineană Crimeea, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului apărării din peninsulă.

Grupul de 80 de bărbați înarmați, sprijiniți de 50 de civili, a blocat intrarea în aeroportul din apropierea satului Saki și a stabilit posturi de mitralieră pe pista de aterizare, a declarat purtătorul de cuvânt Vladislav Selezneov pentru Reuters prin telefon.

Grupul de civili, înarmați cu bastoane și bâte, a încercat să pătrundă în terminalul de control al aeroportului, a mai spus el.

[divider]

UPDATE 22:00  Editorialistul celor de la Vocea Rusiei, Valentin Mândrăşescu, afirmă într-o postare de facebook că "ne pregătim pentru război". Conform acestuia, între 11-15 martie, armata Ucrainei va ataca peninsula Crimeea. Mândrăşescu spune că alături de soldaţii ucraineni, vor lupta americani şi mercenari.

"Ne pregătim pentru război. Dacă nu se întâmplă o minune, în perioada 11-15 martie, "brava armată ucraineană" ajutată de instructori americani şi "civilii" de la Blackwater, va ataca Crimeea. Consecinţele sunt lesne de imaginat.
Ucraina a rămas fără stat major, generalii şi-au dat demisia pentru a nu participa la măcel, dar pentru politicieni nu contează. Au adus fanatici.

Americanii vor sânge, vor mult sânge şi posibilitatea de a zbiera din răsputeri despre "sângerosul tiran Putin". Evident, după vesriunea CNN focul va fi deschis de ruşi, evident observatorii OSCE (la fel cum au facut în Osetia din care s-au cărat cu 6 ore înainte de asaltul lui Saakashvili) vor susţine versiunea americană (din cauza asta nici nu le dau voie să intre în Crimeea).

Dacă nu face nimic, "noul guvern" va fi strangulat economic în câteva luni şi va trebui să ducă un război împotriva propriului popor, iar scenariul din Crimeea va putea fi reprodus facil în alte regiuni. Daca intră în război acum, vor avea scuza perfectă - "suntem săraci pentru că am pierdut razboiul cu Moscova! Trebuie sacrificii pentru a recupera teritoriile pierdute. Trebuie ordine şi disciplină!"

Din Vestul ultra-naţionalist al Ucrainei spre Crimeea se deplasează unităţile militare încă funcţionale şi fidele "noului guvern". A început numărătoarea inversă. Sper să mă înşel".

De cealaltă parte, fostul guvernator al statului Alaska, Sarah Pahlin, a făcut referire la uzul armei nucleare în conflictul SUA - Rusia, afirmând că "Singura cale pentru a opri un tip rău cu o armă nucleară este să existe un tip bun  cu o armă nucleară".

UPDATE 21:00 În jur de 10.000 de manifestanţi pro-ruşi s-au reunit la Doneţk, oraş din estul Ucrainei, reuşind să-l facă pe unul din liderii opoziţiei, Vitali Kliciko să-şi anuleze mitingul, informează Agerpres.

Liderul UDAR a explicat că venise la Doneţk pentru a-i convinge pe locuitorii oraşului "să rămână uniţi în faţa provocărilor din partea separatiştilor". Kliciko a denunţat "spălarea de creiere" pe care o practică mass-media ruse, precum şi afluxul de ruşi care ar alimenta manifestaţii ostile la adresa noii puteri de la Kiev.

Scandând sloganuri precum 'Rusia!', 'Doneţk - oraş rus' sau 'Putin preşedinte' şi agitând drapele ale Rusiei şi ale partidului comunist, manifestanţii pro-ruşi au ţinut un moment de reculegere pentru poliţiştii ucişi la Kiev în confruntările cu protestatarii pro-europeni. Manifestanţii au defilat pe străzile din Doneţk, arborând drapelul rus pe sediul local al serviciilor de securitate.

La Lugansk, un alt mare oraş din estul Ucrainei, manifestanţii pro-ruşi au ocupat sediul administraţiei regionale şi i-au cerut guvernatorului să demisioneze.

UPDATE 14.23 Ciocniri violente au avut loc duminică în Crimeea, între factiuni proruse şi proucrainiene. Aproximativ 200 de persoane care se aflau la o manifest