ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un marş regal, cerând reinstaurarea monarhiei ca soluţie pentru România.

Participanţii la manifestare s-au adunat sâmbătă, în jurul orei 17.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având steaguri tricolore, steaguri cu însemnele Casei Regale şi fotografii ale Regelui Mihai I şi ale familiei regale, informează Mediafax.

Aceștia au afișat mesaje precum "Monarhia salvează România", "Maiestate te iubim, monarhie vrem să fim", "Adunare Constituantă pentru Regatul României".

Ei au pornit într-un marş prin centrul municipiului şi au scandat "Regele Mihai", "Regele şi patria", "România colţ de Rai, doar cu Regele Mihai", după care s-au reîntors în Piaţa Unirii.

La finalul manifestării, artiști ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca au intonat Imnul Regal şi au fost lansate 1.000 de baloane roşii, galbene şi albastre în semn de omagiu și respect pentru familia Casei Regale şi pentru Regele Mihai I. Marşul a fost organizat de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei.

Evenimente similare au avut loc, tot sâmbătă, în Bucureşti, Timişoara şi Craiova.