ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Actualul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, i-a dat în 2005, în calitate de şefa a Casei de Pensii Ilfov, "în condiţii suspecte" soţului său, Iulian Câmpeanu, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, ca urmare a încadrării în gradul I de invaliditate, scrie Centrul de Investigaţii Media.

"Suspect, în primul rând, pentru că acesta nu locuia în Ilfov, ci în Bucureşti, oficiul din Ilfov nefiind cel teritorial în cazul său. Din punct de vedere medical, legea în vigoare, la momentul la care Iulian Câmpeanu a fost declarat invalid de gradul I, prevedea că persoanele care sunt în această situaţie sunt caracterizate prin "pierderea totală a capacităţii de muncă, de autoservire, de auto-conducţie şi de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane". Iulian Câmpeanu pare însă astăzi, după nouă ani de când a fost declarat invalid, în cea mai gravă stare, un om sănătos: merge la nunţi, foloseşte un telefon mobil, se plimbă pe stradă cu mâinile în buzunar şi îşi ia nepotul de la grădiniţă", se arată în investigaţie.

Numai din indemnizaţia pentru însoţitor - pe care o primeşte odată cu pensia - din 2005 si până în prezent - Iulian Câmpeanu a încasat, după calculele Centrului de Investigatii Media, suma de 54.184 de lei.

Mariana Câmpeanu a fost director executiv al Casei Judeţene de pensii Ilfov în perioada 2001-2007, când a devenit director la Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.