ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mininistrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat că România nu ar avea nicio problemă în perioada de iarnă chiar dacă Gazprom ar opri în totalitate livrările de gaze şi iarna ar fi extrem de dificilă, informează Mediafax.

Răzvan Nicolescu mai precizează că livrările de gaze ruseşti vor scădea cu 10% începând de marţi până duminică, adaugând și că nici de această dată reprezentanţii Gazprom nu au comunicat autorităţilor de la Bucureşti motivele reducerii volumelor de gaze.

"Am încercat să discut astăzi (luni - n.r.) cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, dar nu a fost posibil. Mi s-a spus că nu este în Bucureşti. Voiam să aflu motivele acestor reduceri, pentru că nici Transgaz nu are un răspuns de la Gazprom", a afirmat luni într-o declaraţie de presă Răzvan Nicolescu.

El a adăugat că importurile de gaze pentru luni sunt în parametrii agreaţi subliniind, în același timp, că producţia zilnică de gaze a României este dublă faţă de consum şi că populaţia nu este afectată de reducerea gazelor din Rusia.

"Cred că trebuie să începem să ne obişnuim cu această situaţie în săptămânile care vor urma. Cantităţile (importate - n.r., de aproximativ 200.000 metri cubi pe zi) sunt absolut nesemnificative şi nu există niciun fel de risc pentru perioada de iarnă, chiar dacă furnizarea s-ar opri de tot până la primăvară şi chiar dacă va fi o iarnă extrem de dificilă", a mai spus Nicolescu.

El nu exlude ca situaţia importurilor de gaze ruseşti să se schimbe de la oră la oră.

"Sperăm că energia să nu fie folosită ca armă politică, pentru că cei care ar face asta ar avea de pierdut", a mai spus Nicolescu.

Nicolescu a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că Gazprom a anunţat Transgaz că livrările de gaze naturale vor fi efectuate la parametri normali sâmbătă şi duminică, fără explica motivele reducerii cu 5% aplicată vineri sau ce se va întâmpla de luni.

România consumă anual circa 12,5 miliarde metri cubi de gaze naturale şi produce aproximativ 11 miliarde metri cubi. Diferenţa este importată din Rusia, prin firme intermediare, la preţuri mai mari decât cele ale gazelor produse intern.