ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Turiştii care aleg să petreacă minivacanţa de 1 Decembrie la Predeal şi Braşov au oferte last minute, care includ cină românească, muzică populară sau reduceri la piscină. La Predeal şi Poiana Braşov au fost puse în funcţiune tunurile de zăpadă artificială, ca şi pe Valea Prahovei, la Azuga.

Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!

Pe Valea Prahovei, turiştii încă pot găsi cazare începând de la 60-70 de lei pe noapte la pensiuni şi de la 120 de lei la hoteluri de două stele, dar şi meniuri la restaurant cu 15 lei, preţ care include două feluri de mâncare şi desert din partea casei. Preţurile cresc în funcţie de clasificarea unităţii de cazare şi de restaurant, conform Mediafax.

Printre unităţile de cazare care au totuşi oferte şi pentru această perioadă se numără o vilă de trei stele din Sinaia. Oferta include trei nopţi de cazare în cameră dublă, mic dejun pentru două persoane, cină cu foc de tabără şi surprize, la preţul de 578 de lei, ceea ce înseamnă 289 de lei de persoană.

Reprezentanţii hotelierilor şi agenţii din turism spun că în acest week-end nu se aşteaptă la un aflux foarte mare de turişti, pentru că românii îşi păstrează economiile pentru vacanţa de Crăciun şi Revelion. În plus, lipsa zăpezii îi face pe mulţi turişti să mai amâne vacanţa la munte, mai spun aceştia.

Ca să suplinească faptul că nu ninge, administratorii pârtiilor de pe Valea Prahovei pun în funcţiune tunurile de zăpadă. Prima staţiune în care se va putea schia este Azuga, unde în ultimele zile tunurile de zăpadă au fost puse în funcţiune pe pârtia Cazacu pentru copii şi începători, iar administratorul pârtiei spune că în ultimul week-end de toamnă stratul de zăpadă va fi de 20 de centimetri pe această pârtie, care are o lungime de 160 de metri şi o diferenţă de nivel de 24 de metri.

Şi la Buşteni au fost puse în funcţiune tunurile de zăpadă pe pârtia Kalinderu 1. Administratorul domeniului schiabil Buşteni, Mihai Dobre, spune însă că pârtia nu va putea fi deschisă în acest week-end, dar turiştii care merg la Buşteni vor avea parte de puţină zăpadă pentru bulgăreală la baza pârtiei.

În schimb, în această staţiune este deschis parcul de distracţii de la Kalinderu, unde există o pârtie cu suprafaţă artificială şi mai multe instalaţii specifice unui parc de distracţie de iarnă. Cei care vor să urce şi să admire peisajul de la înălţime pot folosi instalaţia de transport aferentă pârtiei Kalinderu, instalaţie care va fi funcţională la acest sfârşit de săptămână.

La Sinaia nu va fi zăpadă


Acest sfârşit de săptămână, prelungit cu o zi, va sta sub semnul manifestărilor de 1 Decembrie. În toate cele trei staţiuni de pe Valea Prahovei se vor organiza ceremonii dedicate Zilei Naţionale.

În staţiunea Buşteni, de 1 Decembrie va susţine spectacole un cor care reuneşte copii de la toate şcolile din oraş, iar autorităţile vor împărţit localnicilor şi turiştilor steguleţe. Vor avea loc depuneri de coroane de flori la Monumentul Caporal Muşat şi la Cimitirul Eroilor, iar turiştii vor fi invitaţi să se prindă în Hora Unirii.

Punctul de atracţie pentru ziua de 1 Decembrie va fi, pe Valea Prahovei, evenimentul organizat în Gara Sinaia, unde este anunţată prezenţa familiei regale a României. La ora 9.00, Trenul regal va porni de la Sinaia într-o cursă simbolică spre Bucureşti. Evenimentul, care nu este o premieră, a atras foarte mulţi turişti care anul trecut au dorit să-i vadă şi să-i salute pe membrii Case Regale.

De asemenea, autorităţile din Sinaia pregătesc pentru 1 Decembrie 1.500 de mere coapte şi câteva sute de porţii de vin fiert care vor fi împărţite localnicilor şi turiştilor. Ziua de 1 Decembrie se va încheia la Sinaia cu un spectacol de teatru la Casino, unde intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile. La Sinaia, temperaturile nu permit însă punerea în funcţiune a tunurilor de zăpadă.

La rândul lor, hotelierii din staţiunile Predeal şi Braşov vin cu oferte last minute pentru românii care vor să peteacă Sfântul Andrei şi 1 Decembrie la munte, incluzând cină românească, muzica populară şi diverse reduceri la piscină, spa sau masă.

În Poiana Braşov, pentru minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie un hotel de patru stele oferă, în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie, tarife la cazare între 97 de euro de persoană şi 111 euro de persoană pentru un sejur de trei nopţi. Pachetul include cazare cu mic dejun, cina românească în 30 noiembrie, acces liber la piscină, saună, jacuzzi, fitness, program special pentru copii, 25% discount la spa, restaurante, club şi program folcloric.

Un alt hotel de patru stele din Poiană are tarife la cazare între 70 şi 110 euro de persoană pentru trei nopţi, pe lângă gratuităţi la saună şi piscină existând şi un discount de 10% la consumaţia din restaurant şi bar.

Majoritatea ofertelor pentru minivacanţă vin din partea hotelurilor de patru stele, unităţile de cazare cu trei stele păstrând oferta obişnuită pentru această perioadă.

Astfel, la o vilă de trei stele din Poiană, preţul standard pentru această perioadă este de 130 de lei camera dublă (mic dejun inclus) sau 170 de lei camera dublă în week-end, iar o altă vilă, tot de trei stele, păstrează preţul fix de 150 lei camera dublă pentru oricare zi a săptămânii.

În general, tarifele la cazare în vilele de trei stele din Poiana Braşov, în care este inclusă doar cazarea şi micul dejun, oscilează între 100 lei camera dublă sau garsoniera şi 190 lei pentru două camere.

Şi hotelierii din Predeal au venit cu oferte pentru cei care vor să-şi petreacă vacanţa de 1 Decembrie la munte. La o vilă de trei stele din staţiune, oferta pentru minivacanţa de 1 Decembrie include trei nopţi cazare la preţuri între 399 şi 599 de lei de persoană, demipensiune, cină festivă cu muzică live, parcare gratuită şi o reducere de 50% la cazare pentru copiii sub 15 ani.

O altă pensiune din Predeal, de patru stele, oferă, la preţul de 399 de lei de persoană, o noapte în plus de cazare. De asemenea, turiştii sunt îmbiaţi cu peterecere în aer liber în jurul focului de tabără, cu vin fiert şi friptură la cărbuni. În plus, turiştii care poartă numele Andreea sau Andrei vor fi sărbătoriţi cu şampanie, tort, bal mascat şi jocuri distractive.

Tot în Predeal, un hotel de patru stele oferă, la preţul de 500 de lei de persoană pentru trei nopţi, mic dejun şi cină românească în 30 noiembrie, cu foc de tabără şi program folcloric. De asemenea, turiştii care vor ajunge în Predeal sau Poiana Braşov au şanse mari să schieze sau să se dea cu sania pe pârtii pentru prima dată în acest sezon.