ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, i-a răspuns, joi, lui Gheorghe Hagi, care l-a acuzat că "a făcut pe şoferul pentru noul preşedinte":


"Dragă, Gică! Eu nu am fost şoferul lui Răzvan Burleanu. Am nişte prinicipii în viaţă. Eu nu plec capul, eu am o putere extraordinară şi fizică, şi mentală. Dacă aceşti oameni care conduc fotbalul la ora actuală, federaţie, ligă, au nevoie de susţinerea mea, prezenţa mea, în tot ceea ce întreprind, bine, dacă nu, eu nu mă duc la nimeni să mă ofer", a spus Sandu, la Digi Sport.

Mircea Sandu a afirmat că a condus maşina în care se mai afla şi directorul tehnic Anghel Iordănescu, iar după ce a ajuns la Mogoşoaia i-a predat-o noului preşedinte.

"Gică, dragă! Am fost la Mogoşoaia şi Buftea să-i arăt noului preşedinte bazele. El moşteneşte un patrimoniu pe care trebuie să-l îmbunătăţească. Aia era maşina federaţiei, pe care în momentul în care am ajuns la Mogoşoaia i-am predat-o preşedintelui. Cu maşina aia am circulat eu şi i-am predat-o. Nu am fost şoferul nimănui. Dacă aş fi fost şoferul lui Hagi, m-aş mândri", a completat Sandu.

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Mircea Sandu "a făcut pe şoferul pentru noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu".