ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) recomandă evitarea spaţiului aerian al Crimeii, disputată de Ucraina şi Rusia şi considerată periculoasă, transmite, joi, France Presse, preluată de Agerpres.

Într-o recomandare scrisă postată pe site-ul său, agenţia atrage atenţia operatorilor cu privire la gravele riscuri pentru securitatea zborurilor civile generate de intenţia declarată a Rusiei de a prelua controlul asupra traficului aerian deasupra Crimeii, care este sub responsabilitatea Ucrainei.

Peninsula Crimeea din sudul Ucrainei a fost anexată la Federaţia Rusă în urma semnării, la 18 martie la Kremlin, a unui tratat în acest sens de către preşedintele rus, Vladimir Putin, şi liderii proruşi ai regiunii. Documentul a fost ratificat rapid de cele două camere ale parlamentului federal rus şi promulgat ulterior de preşedintele rus Vladimir Putin. Anexarea Crimeii nu este recunoscută însă nici de Kiev şi nici de comunitatea internaţională.