ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Campania electorală murdară din România a căpătat noi valențe. Asta, după ce a devenit o modă să te deconspiri ca agent al SRI sau să fii deconspirat de altul. Sigur, scopul nu este clar, poate doar provocarea de confuzie în rândul unui electorat deja prea scârbit pentru aceste jocuri murdare dar care, spre marea mea uimire, a reacționat așa cum trebuie: apatie și dezinteres sau chiar scârbă pentru personajele direct implicate. Dar, hai să vedem mai bine prin această perdea de fum și să vedem dacă, într-adevăr, avem de-a face cu agenți ai fostei Securități sau, pur și simplu, suntem martorii unei provocări ordinare puse la cale de Marele Traian și a sa gașcă. Dar, pentru asta, trebuie să ne punem de acord asupra felului în care funcționează SRI sau orice serviciu de informații de pe globul pământesc. Și asta, de la Alexandru Macedon și până la stingerea vieții pe planeta numită Terra.

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Racolarea unui agent

Pentru a fi membru acoperit al unei agenții secrete, trebuie să fii agent operativ. Aici ajungi în două feluri: fie ca agent descoperit (și, pentru simplificare, îi punem aici și pe agenții ușor acoperiți, cum ar fi atașații culturali sau cei militari ai ambasadelor), fie ca agent acoperit. Evident, ne vom ocupa de agenții acoperiți, pentru că Robert Turcescu pretinde a fi făcut parte din această categorie, în timp ce premierul Ponta este acuzat de aceeași apartenență, pare-se, păguboasă. Deci, pentru a fi racolat, trebuie să fii CINEVA, să știi CEVA, să poți influența MERSUL societății, să fii INTELIGENT și, evident, să respecți ordinea și ierarhia militară a sistemului. Bun, din aceste puncte de vedere, nici Turcescu, nici Mickey Mouse Ponta nu corespund 100% acestor criterii. Iar în Serviciul Secret nu merge cu procente de genul 90% ne poate fi util. Nu, ofițerul evaluator va propune încetarea imediată a contactului, dacă i se pare că subiectul propus pentru legendare dă greș din anumite puncte de vedere. Și, dacă aveați vreo îndoială, vă spun eu care, în opinia mea, este punctul comun în care cei doi nu se califică sau, mai bine zis, se descalifică. Ei bine, ambii sunt MEDIOCRI.

Mediocritatea te descalifică

Vreau să fiu foarte clar de la bun început. În primul rând, nu văd nimic rău în a fi membru al SRI, serviciu în care lucrează oameni patrioți și care doresc binele acestei țări. Că unele informații sunt folosite de oamenii politici în alte scopuri, asta este cu totul și cu totul altceva și nu face obiectul acestui articol. Ce vreau să vă explic este că mediocritatea personajelor va atrage după sine inutilitatea și pentru celelalte scopuri propuse de “angajator”: acești doi oameni sunt degeaba din punctul de vedere al serviciului secret, singurele informații viabile pe care le pot da sunt legate de colegii de serviciu sau de prognoza meteo. Dar, pentru asta, e suficient un informator ordinar, nu un agent serios care să fie pe ștatul de plată al instituției. Deci, e mai bine să fii cretin decât mediocru, vei rămâne în istorie pentru acest lucru, în niciun caz nu trebuie să fii mediocru, pentru că asta te ucide în ochii oricărui serviciu cât de cât serios de informații.

Exemple, exemple

Pentru cititorii mai în vârstă sau pentru cei pasionați de istorie contemporană, vă pot da două contra-exemple. Mai pe șleau, în mod clar doi oameni care ar fi putut fi interesanți pentru Securitate și care, probabil, au și fost racolați și folosiți la un moment dat. Unul ar fi Nicolae Ceaușescu, altul ar fi fostul său Ministru de Externe, Ștefan Andrei. Atenție, amândoi erau analfabeți și agramați, unul era ucenic de cizmar și altul ajutor de cioban. Ce meserii mai jenante vreți? Da, dar erau GENIALI! Acești oameni au schimbat România... Sincer, Victor Viorel sau Robert, fiul Turcului, nu vor schimba nimic. Vor polua doar atmosfera, care era în curs de îndreptare după ce s-au închis multe fabrici care contaminau aerul pe care-l respirăm cu toții. Și mai este ceva... Felul în care cei doi Pinocchio au fost deconspirați... Asta chiar ține de un zâmbet pe 16 mm.

Deconspirarea, bat-o vina!

În primul rând, NICIODATĂ, dar absolut niciodată nu te deconspiri pe tine însuți ca agent al unui serviciu de informații. Asta sau ceva în genul acesta o poate face doar un agent descoperit care, enervat de discriminările la care este supus, declară sus și tare că și-a dat demisia din sistem și că se întoarce la civilie. De fapt, devine agent secret sub acoperire. Dar, reciproca nu este niciodată valabilă. Nu ai dreptul să te deconspiri, iar dacă ți s-a ordonat să zicem, prin absurd, să faci acest lucru, înseamnă că erai într-un film sau într-o piesă de teatru. Poți, eventual, să fii compromis, dar niciodată deconspirat de tine însuți sau de un coechipier, de genul eternului căpitan de vas. Asta este valabil pentru prim-ministrul acestei țări... Este, totuși, posibil ca ei să fi făcut parte din sistem. Dar, nu racolați de cineva de acolo, ci să se fi oferit ei, din proprie inițiativă, “să-și servească patria”. Dar, doar ca informatori. Și chiar și așa, șeful rețelei operative, cel care analizează calitatea informației oferite, ar putea și sigur va decide că ești un prost informator, mai slab decât un șef de galerie de la Steaua și mai rău-intenționat decât un pește trist de la Intercontinental. Deci, oameni buni! Nu trageți în securiști! E vorba de doi nevinovați, oi rătăcite ale Domnului, care navighează fără țintă, de colo-colo, spre marele amuzament al opiniei publice de aici și de aiurea. Ah, de unde știu EU toate astea? Păi, uite, sunt agent sub acoperire și, în acest moment, pentru a ajuta această țară să meargă înainte, am decis să mă deconspir! Împușcați-mă pe mine, lăsați-i pe ei să trăiască! Avem nevoie de clovni în țara asta! Avem nevoie să râdem! Apropo, unde ne sânt Take, Ianke și Cadâr de altădată? Le-au luat locul Vioreii și Turcii? Aferim!