ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Parlamentarii au respins miercuri Propunerea legislativă privind completarea art.8 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991. Astfel, românii din Serbia, Macedonia, Bulgaria, Albania, Grecia, Ungaria, Croația, Ucraina și regiunea transnistreană nu mai pot solicita cetățenia română pe criterii etnice.

“Votul ticălos a fost dat de 128 – deputaţi PSD şi 82 – deputaţi PNL, 12 UDMR, 14 PC-PLR și 12 minorități, adică de partidele prin care specia trădătoare conduce România sau vrea să o conducă după 2016.

Au votat împotrivă inclusiv deputații minorităților naționale din România, adică cei care, ghiftuiți cu bugete uriașe de către statul român, nu se gândesc o singură secundă că minoritari ca și ei, românii din țările Balcanice, dar și din Ucraina sau Ungaria, nu numai că nu sunt recunoscuți ca minorități în unele state, dar nu primesc niciun leu și sunt supuși la puternice presiuni asimilaționiste de către autoritățile statelor în care trăiesc”, scriu jurnaliștii de la Romanian Global News.

Vedeți AICI cine sunt cei care au votat cu "DA", pentru respingerea proiectului.

“Pe zi ce trece insituțiile statului român demonstrează că sunt populate de o specie care devine majoritară în conducerea statului român: TRĂDĂTORII. Este o specie aparte care suge venele Românie, dar care răspunde unor interese străine Neamului Românesc și Țării.

Specia este prezentă peste tot, însă în Parlament este cea mai numeroasă. Mișună prin clădirea construită de români cu sânge și pe care au ocupat-o mințind și plătind alegători, iar acum TRĂDĂTORII lovesc cu fiecare zi care trece în interesele naționale românești. Unii pentru că sunt ticăloși și fac răul cu intenție, alții pentru că sunt proști și sunt slugi ale celor ticăloși”, se mai arată în articolul publicat de agenția românilor de pretutindeni.

"Ministrul delegat pentru românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, conform votului electronic prezentat mai sus, s-a alăturat votului antiromânesc al speciei trădătoare din Camera Deputaților.

Adică tocmai omul care ar fi trebuit să apere drepturile românilor din afara frontierelor le aplică o lovitură mortală. Pentru acest lucru ar trebui să-și dea demisia."