ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Legile anti-incest ar putea fi desființate în Germania după ce un consiliu german de etică a argumentat că relațiile dintre frați și surori ar trebui să fie legale.

"Legea penală nu este calea potrivită pentru a păstra un tabu social. Dreptul fundamental al fraților adulți de a-și alege partenerul sexual trebuie să cântărească mai mult decât ideea abstractă de protejare a familiei" , spune grupul german de etică citat de Telegraph.

Protestul lor vine să sprijine cazul în care un frate și o soră din Saxonia trăiau împreună, concepând chiar 4 copii. Cei doi frați fuseseră crescuți separat dar s-au întâlnit când sora, Susan K, împlinise 16 ani iar fratele, Patrick S, era deja adult.

Patrick S a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru incest, cuplul nereușind să schimbe verdictul de vinovat în ciuda intervențiilor către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Așa zisa familie a fost nevoită să trăiască separat după ce judecătorii au decis că există o datorie a Curții de a le apăra copii de consecințele relației părinților lor.

Doi dintre cei patru copii ai cuplului suferă deja de pe urma inconștienței părinților. Aceștia s-au născut cu handicap, rezultat direct al incestului care sporește enorm riscul apariției anomaliilor genetice în momentul conceperii fătului.

Grupul german de etică declară că își bazează recomandarea pe o îndelungă cercetare ce a dus la concluzia că multe cupluri sunt forțate să își trăiască viața incestuoasă în secret. Grupul dă exemplu o femeie ce era șantajată de tatăl său și de fostul soț că îi vor lua copii dacă nu pune capăt relației dintre ea și fratele vitreg.

Un sondaj al institului Max Planck a relevat faptul că în jur de 4% dintre germani au avut relații incestuoase.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Angelei Merkel a declarat că este puțin probabil ca guvernul să țină cont de recomandările grupului de etică.

"Abolirea legilor anti-incest ar transmite un semnal greșit. Eliminarea pedepsei în cazurile de incest ar contravine protecției copiilor din cadrul respectivei familii", a declarat purtătorul de cuvânt Elisabeth Winkelmeier-Becker.