ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Victor Ponta, aflat la Tulcea pentru pregătirea campaniei electorale, a anunțat că, începând din 2016, românii cu centrale termice de apartament urmează să plătească o taxă de poluare, iar în timp ce Ponta susține că această taxă este impusă de Uniunea Europeană, reprezetanții asociațiilor de proprietari spun că în unele țări din UE se acordă subvenție pentru montarea de centrale de apartamente performante și numai cele învechite sunt taxate. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a explicat că la această oră se poartă negocieri cu Comisia Europeană pentru stabilirea modalității de aplicare a acestei taxe, informează Evenimentul zilei.

Această taxă este pusă în discuție din 2011, 2015 fiind termenul-limită până când poate fi amânată,  și propunea acum un an ca fiecare proprietar să achite câte 30 de lei pentru fiecare gigacalorie produsă de centrala proprie, însă premierul a anunțat recent că taxa nu va fi neglijabilă, refuzând să spună care va fi cuantumul acesteia.

În timp ce șefii de la Guvern negociază aplicarea taxei, viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, e de părere că soluția optimă ar fi rămânerea în sistemul centralizat, sub motiv că pe viitor ar crește și prețul la gaze, iar cei care și-au montat centrale spun că măsura este proastă. „Eu mi-am montat centrală prin condensare care poluează mai puțin. CET-urile poluează mult mai mult, iar cei cu centrale nu primesc energie termică subvenționată de primării, deci nu înțeleg rostul taxei. Decât, dacă se vrea menținerea unui sistem centralizat care are pierderi și este o gaură neagră pentru administrația locală”, spune Stefan Chirilă, bucureștean.

Șefii Capitalei discută creșterea tarifului de transport și distribuție a energiei termice către populație cu 10 la % și către agenții economici cu 20%, iar dacă distribuția va fi în continuare pentru populație 117 lei, fără TVA, pe gigacalorie, în cazul agenților economici prețul va fi 128,9 lei gigacaloria, fără TVA. Însă transportul energiei termice va crește atât la populație cât și în cazul agențiilor economici: 60,48 de lei de lei în cazul persoanelor fizice și 68,16 lei în cazul firmelor. „Populația nu va da din buzunarul ei, dar Municipalitatea va trebui să aloce în plus aproximativ 53 de milioabne de lei pe an, pentru a suporta scumpirea”, a explicat viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu. Acest proiect este discutat de edilii Capitalei din luna februarie și se încearcă amânarea punerii lui în practică până la anul, deși ELCEN a scumpit tarifele din februarie.