ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Oficialii greci vor porni într-un adevărat turneu european pentru a-şi găsi aliaţi alături de care să facă opoziţie politicilor de austeritate dictate ţărilor cu probleme din Uniunea Europeană, scrie Adevărul.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

În acest sens, noul ministru grec al finanțelor s-a întâlnit cu omologul său francez, urmând ca în următoarele zile să se vadă cu George Osborne, ministrul de Finanţe al Marii Britanii, şi cu liderii de la Roma.

Noul premier grec Alexis Tsipras a asigurat că Grecia îşi va rambursa împrumuturile externe și că va găsi o modalitate de a colabora cu creditorii internaționali.

„Abia am început negocierile cu partenerii noştri europeni. În ciuda faptului că există perspective diferite, sunt absolut convins că că vom reuşi curând să ajungem la o înţelegere benefică pentru toate părţile implicate, atât pentru Grecia, cât şi pentru Europa ca întreg”, a declarat Tsipras.