ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jihadiștii grupării Statului Islamic comit crime de război și crime comise împotriva umanității în Irak, potrivit unui raport ONU publicat joi, care denunță de asemenea comportamentul forțelor guvernamentale irakiene, relatează AFP.

Având la bază aproape 500 de interviuri, în raportul ONU se menționează că atacurile aeriene ale guvernului irakian împotriva militanților suniți au cauzat numeroase victime în rândul civililor, fiind lovite sate, școli și spitale, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului internațional, transmite Agerpres.

Acest raport detaliază o serie de cazuri de încălcări ale drepturilor omului în nordul Irakului, subliniază reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru Irak, Nickolai Mladenov, care a elaborat acest document de 29 de pagini referitor la perioada 6 iulie-10 septembrie, ce corespunde ofensivei duse de SI din Siria.

”Extinderea încălcărilor și abuzurilor comise de SI și grupurile armate asociate este stupefiantă și aceste acte ar putea fi considerate drept crime de război și crime împotriva umanității”, a afirmat Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Raiad al-Hussein.
Diversele etnii și grupări religioase irakiene au fost 'intenționat și sistematic vizate (...) pentru a fi distruse și eliminate din zonele sub controlul SI', se menționează în raport.

Raportul cere guvernului irakian să adere la Statul de la Roma, ceea ce ar permite Curții Penale Internaționale (CPI) să urmărească aceste crime. Potrivit unui bilanț al UNAMI stabilit miercuri, cel puțin 9.347 civili au fost uciși în Irak și 17.386 răniți în 2014, peste jumătate în urma ofensivei SI. ONU estimează că peste 1,8 milioane de irakieni au fost strămutați în urma acestor violențe.