Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

O asemenea dezbinare în societate nu a mai existat din 1990.
Și atunci – ca și acum - din cauza diferențelor de opinii politice se rupeau familii, se certau copii cu părinți, iar prietenii își dădeau cu halbele în cap la bere.
Și atunci – ca și acum – isteria era alimentată cu bună știință de Sistem.
Diferența e doar de moment istoric:
- atunci, Sistemul abia se înfiripa, iar isteria socială trebuia să acopere procesul agresiv de acaparare a puterii de către noile cadre;
- acum, Sistemul se dezintegrează, iar isteria socială are rolul de a acoperi uruitul colosal al prăbușirii.
ÎNSĂ: și acum ca și atunci, în spatele isteriei (care acționează ca niște panouri de protecție de la un șantier de demolări controlate) se NEGOCIAZĂ pentru minimizarea daunelor.
Sistemul care e pe ducă își vinde scump pielea. Dar și-o vinde!
Atenție, Harap Alb: pielea e toxică! Dacă te vei târgui, rău îți va părea.
Orice ți-ar fi zis Roș Împărat când te-a trimis în misiune, Pielea Veche nu trebuie cumpărată, ci distrusă.
Altminteri, te va otrăvi, ca în 1990!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan
Recomandările noastre

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)