ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nici nu bănuiește Marcel Ciolacu și nici PSD-ul în ce rahat au intrat cu inițiativa reglementării modului în care  cetățenii pot folosi banii cash. În primul rînd, limitarea  sau renunțarea la cash este o idee progresistă care circulă de mai multă vreme peste Ocean și a fost mestecată insistent și-n Europa forumurilor și a grupurilor de reflecție. 

Preocuparea pentru desființarea cash-ului vine din proiecțiile unui anume fel de viitor, susținute și  (poate chiar plănuite) la Forumul de la Davos și de prin  alte reuniuni, unde se adună  greii din lumea de azi. Nu este nicidecum o idee a lui Ciolacu. Omul nu are nici o brumă de viziune fiscală. S-o fi  gîndit cum să o folosească pentru a combate evaziunea fiscală. Sau a primit un ordin. După cum se poartă și după cum vorbește, nici nu poate fi bănuit de altceva. Și nici nu are un om pe a cărui argumentație să-și fundamenteze proiectul. La Finanțe, conduce un liberal, Marcel Boloș, care, după cum se vede, nu are susținerea PNL și nici a lui Nicolae Ciucă pentru o asemnea trăsnaie financiar-contabilă. Mai rămîn rezervele nebănuite de gîndire ale năstrușnicului  finanțist Adrian Câciu, cel care a înfundat România în groapa împrumuturilor. Să vină tentativa de control asupra cash-ului de la Adrian Câciu sau de la Comisia Europeană? Sau de la  amîndouă aceste biete surse de gîndire?

Tam-nisam, din capul lui de om bun la toate pe la Buzău, Marcel Ciolacu, au fost lansate detalii privind noile  reglementări pentru utilizarea banilor cash de către populație, tocmai de la un om căruia îi zburau bancnotele  de 500 de lei din buzunarele deja burdușite.

Mai zilele trecute, el zicea: „Cum vreți să combat eu evaziunea? (…) E o restricție în acest moment. Dacă ai cea mai mare evaziune din Europa, te uiți la televizor și vreți un prim-ministru care vine ca o babă să se plângă la dvs.? Aoleu, ce mă fac? (…) Dacă avem cea mai mare evaziune, dacă se fură cu portbagajul, șpagă, cum, spuneți-mi mie? (…) Ăla pe care l-ai prins îl iei și-l bagi la pușcărie. Ăla pe care nu l-ai prins spuneți-mi mie ce face cu banii, dacă el e limitat, cum își ia el Ferrari, cu sacoșă?”

Asta este baza teoretică și practică a gîndirii lui Marcel Ciolacu!?  Credeți că vine de pe urma unor studii? Cam atît a înțeles el din dialogurile purtate cu mîinile, cu picioarele și din sprîncenele groase pe la Bruxelles.

Numai un om cu grave limitări în puterea de analiză poate ieși la rampă cu asemenea măsuri, ca, mai apoi, cînd vede valurile stîrnite, să anunțe că în zilele următoare va avea loc o „consfătuire” cu oameni din bănci și din finanțe. Reacție de Bulă!? Ca premier, el se consideră îndreptățit să controleze felul în care oamenii își folosesc banii, după ce i-au dobîndit în mod legal și au plătit statului toate taxele. Ba, să-i și scoată din circuit și să folosească numai leul electronic.

Este Ciolacu un premier agățat la căruța băncilor? Le face un serviciu dezinteresat sau mai avem ceva de îndurat pînă să ne dăm seama de ce a pus la cale această aiureală?

Un  lucru este cert. Reglementările ciolachiste împing  banii către băncile care se întrec să împrumute guvernul cu o rată mai mult decît profitabilă.

În urma acestor măsuri, băncile pot și să închidă  relațiile cu publicul și pot să mai „scuipe” din schemă niște angajați. În orice condiții, împrumurile către guvern, din care își fac profiturile, le asigură o viață dulce. Bancherii pot să lucreze de acasă și să primească bonusurile de performanță direct pe card.

Marcel  Ciolacu și PSD-ul nu-și dau seama că au dat drumul unei inițiative care îi afectează în egală măsură pe alegătorii săi, dar și pe cei care sunt de partea altor partide.

Măsura pe care Ciolacu o susține (dă el semne că ar drege-o, dar nu știe cum!) îi pune în cap toată populația, perplexată de valul de idei tîmpite venite de la  conducători.

Cu niște pămpălăi la cîrmă, țara se trezește copleșită de tot soiul de politici trăsnite care se potrivesc românilor ca nuca în perete. Încă nu zice nimeni nimic despre elanul cu care unii primari și politicieni se angajează în tot soiul de utopii aiurite. Una dintre ele este și cea privitoare la orașele fără carne.

Un angajament ciudat luat de primarii din 17 orașe

Cele 1.100 de orașe reunite în Cities Climate Leadership Group (C40) își propun ca pînă în 2030 să atingă această țintă  lansată de World  Economic Forum:

„0 kg consum de carne
„0 kg produse lactate”
„3 articole vestimentare noi de persoană pe an”
„0 vehicule private” deținute
„1 zbor pe distanță scurtă (mai puțin de 1500 km) la fiecare 3 ani de persoană”.

Pe site-ul „Race to zero” găsim și multe orașe românești. Știu cetățenii acestor localități la ce fel de campanie participă urbea lor? Își doresc asta? Sau este vorba tot de niște inițiative de tip Ciolacu? Se scoală noaptea, le crește cîte o idee și a doua zi caută un loc în care să se afirme? Iată site-ul  acestei inițiative de tipul reglementărilor în utilizarea banilor cash în care orașele românești s-au înscris, alătuiri de alte 1.143  de localități.

(Who’s in Cities Race to Zero?

Everyone deserves to live in a city whose leaders are working urgently toward a decarbonized economy, local green jobs, cleaner air and the many other benefits associated with Cities Race to Zero commitment. Below is a map of cities who have already pledged. (https://www.c40.org/what-we-do/building-a-movement/cities-race-to-zero/).


Mai rămîne doar ca îndrăgostitul Marcel Ciolacu să își asume și răspunderea unui guvern LGBT, care, la jumătatea mandatului, toți miniștri să fie obligați să își schimbe sexele! Și populația să se pregătească pentru același lucru.

Cotidianul