Mădălin Pribu: Președintele cheltuiește banii nemților ca să își plimbe nevasta prin lume în vizite care nu au nici o legătură cu fișa postului de președinte? PLUS: Adevărata poză de pe aerodromul din Poplaca Germaniei
Cam ce s-ar întâmpla într-o țară civilizată, Germania, să zicem, dacă președintele ar închiria un jet privat pe banii publici, și-ar lua nevasta și ar pleca prin Europa, într-o țară mică, România, de exemplu, s-ar duce într-un orășel, Călărași, presupunem, ca să își ia o diplomă de merit acordată de o fundație particulară, Spicul de Grâu al Dobrogei, să îi zicem?
Cam cum ar reacționa o instituție a Germaniei, o Curte de Conturi de la ei, când președintele cheltuiește banii nemților ca să își plimbe nevasta prin lume în vizite care nu au nici o legătură cu fișa postului de președinte?
FOTO: Doamna și Diamantele
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Războiul împotriva Omului
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Prof. Ilie Bădescu: 21 de rubini
Pr. Călin Sămărghițan: ”21 de rubini” al lui Ciprian Mega
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Recomandările noastre
Persoane: Carmen Iohannis Klaus Iohannis
Locații: Germania
Subiecte: aeronavă de lux bugetari de lux sejur de lux
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (10)