Net Zero, Agenda 2030, a patra revoluție industrială... Toate au ca scop transformarea societății occidentale în beneficiul unei mâini de bogați, prin restrângerea libertăților fundamentale și supraveghere în masă.

O analiză a lui Colin Todhunter de la Off-Guardian pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

Tranziția alimentară, tranziția energetică, ideologia Net Zero, monedele digitale programabile ale băncilor centrale, cenzurarea libertății de exprimare și reprimarea manifestațiilor...

Ce e cu toate astea?

Pentru a pricepe, trebuie mai întâi să plasăm această Mare Resetare socială și economică în contextul unui sistem financiar pe cale să se prăbușească.

Autorul Ted Reece notează că rata generală a profitului a cunoscut o tendință de scădere, de la circa 43% în anii 1870 la 17% în anii 2000.

La sfârșitul lui 2019, numeroase companii nu mai reușeau să genereze suficient profit.

Cifre de afaceri în scădere, marje reduse, fluxuri de trezorerie limitate și bilanțuri cu datorii uriașe – acesta era peisajul general.

Profesorul Fabio Vighi de la Universitatea din Cardiff a explicat cum închiderea economiei mondiale, la începutul anului 2020, sub pretextul combaterii unui agent patogen chipurile nemaivăzut, a permis Rezervei Federale a SUA să inunde piețele financiare în colaps (ajutor COVID) cu bani proaspăt tipăriți fără a provoca hiperinflație.

Blocajele au redus activitatea economică, eliminând astfel cererea pentru banii nou tipăriți (credite) în economia fizică, împiedicănd astfel „contagiunea”.

Potrivit ziaristului de investigații Michael Bryant, numai în Europa a fost nevoie de 1,5 trilioane de euro pentru a face față crizei.

Colapsul financiar care îi pândea pe bancherii centrali europeni a ajuns la apogeu în 2019. Apariția unui „virus nemaivăzut” a oferit acoperirea convenabilă.

Banca Centrală Europeană a aprobat un plan de salvare a băncilor în valoare de 1,31 de trilioane de euro, urmat de acordul UE privind un fond de redresare de 750 de miliarde de euro pentru statele și corporațiile europene.

Acest pachet de credite pe termen lung și foarte ieftine pentru sute de bănci a fost prezentat publicului ca un program necesar pentru a atenua impactul pandemiei asupra companiilor și angajaților.

Ca răspuns la prăbușirea neoliberalismului, asistăm acum la lansarea unei Mari Resetări autoritariste – o agendă care ambiționează să remodeleze economia și să schimbe modul în care trăim.

Cotitura spre autoritarism

Noua economie ar urma să fie dominată de o mână de coloși tehnologici, de conglomerate mondiale și de platforme de comerț electronic.

Ar urma să fie create piețe noi, prin financiarizarea naturii, care urmează să fie colonizată, transformată în marfă și comercializată sub pretextul protejării mediului.

În ultimii ani, am asistat la o supraacumulare de capital, iar crearea unor astfel de piețe are menirea de a oferi noi oportunități de investiții (inclusiv scheme Ponzi dubioase de compensare a emisiilor de bioxid de carbon), pentru ca ultrabogații să își plaseze averile și să prospere.

Această Mare Resetare are în vedere o transformare a societăților occidentale care va duce la restrângerea permanentă a libertăților fundamentale și la supraveghere în masă.

Sub benigna denumire de „A patra revoluție industrială”, Forumul Economic Mondial (FEM) afirmă că, până la urmă, populația va ajunge să „închirieze” tot ceea ce are nevoie (vă amintiți clipul FEM „Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”?): privarea de dreptul de proprietate sub pretextul unei „economii verzi” și susținută de retorica „consumului durabil” și a „urgenței climatice”.

Alarmismul climatic și mantra sustenabilității au ca scop promovarea schemelor de făcut bani. Dar ele servesc și unui alt scop: controlul fiscal.

Neoliberalismul și-a îndeplinit menirea, ceea ce a dus la sărăcirea unei mari părți a populației.

Dar, pentru a atenua opoziția și a reduce așteptările, nivelurile de libertate personală cu care am fost obișnuiți nu vor mai fi tolerate.

Aceasta înseamnă că populația va fi supusă disciplinei autoritare de către un stat al supravegherii permanente care se creează acum.

Pentru a descuraja orice opoziție, oamenilor de rând li se spune că trebuie să își sacrifice libertatea personală pentru a proteja sănătatea publică, securitatea socială (acei ruși îngrozitori, acei extremiști islamiști sau acel bau-bau găsit de Sunak, George Galloway) sau clima.

Spre deosebire de vechea normalitate a neoliberalismului, acum are loc o modificare ideologică prin care libertățile personale sunt tot mai mult prezentate ca fiind periculoase deoarece contravin binelui colectiv.

Motivul real al acestei schimbări ideologice este de a se asigura că masele se obișnuiesc cu standarde de viață mai scăzute și le acceptă.

Să luăm de exemplu declarația economistului șef al Băncii Angliei, Huw Pill, potrivit căreia oamenii trebuie să „accepte” să fie mai săraci.

Mai este și Rob Kapito, de la cea mai mare companie de gestionare a activelor din lume, BlackRock, care spunea că o generație „prea privilegiată” trebuie să se confrunte cu penuriile pentru prima oară în viața lor.

În același timp, pentru a tulbura apele, mesajul este că standardele de viață mai scăzute sunt rezultatul războiului din Ucraina și al șocurilor de aprovizionare, pe care atât războiul cât și „virusul” le-au provocat.

Agenda emisiilor de carbon Net Zero va contribui și ea la legitimarea unui nivel de trai mai scăzut (reducerea amprentei de carbon), consolidând în același timp ideea că drepturile noastre trebuie sacrificate pentru un bine mai mare.

Nu veți deține nimic, nu pentru că bogații și agenda lor neoliberală v-au sărăcit, ci pentru că veți fi instruiți să încetați de a mai fi iresponsabili și că trebuie să acționați concret pentru a proteja planeta.

Agenda Net Zero

Dar cum rămâne cu această orientare către emisii Net Zero de gaze cu efect de seră și cu planul de reducere a amprentei noastre de carbon?

Sunt măcar fezabile sau necesare?

Gordon Hughes, fost economist la Banca Mondială, în prezent profesor de economie la Universitatea din Edinburgh, afirmă într-un nou raport că actualele politici Net Zero din Marea Britanie și Europa vor duce probabil la o nouă ruină economică.

Se pare că singura modalitate viabilă de a strânge banii necesari pentru noi cheltuieli de capital suficiente (pentru infrastructura eoliană și solară) ar fi o reducere timp de două decenii a consumului privat cu 10%.

Un astfel de șoc nu a avut loc niciodată în ultimul secol, cu excepția războiului. Dar, chiar și atunci, niciodată mai mult de un deceniu.

Dar această agendă va cauza și o degradare gravă a mediului. Așa susține Andrew Nikiforuk în articolul The Rising Chorus of Renewable Energy Skeptics (Corul tot mai mare al scepticilor în materie de energie regenerabilă), care subliniază modul în care visul tehnologic verde este de fapt extrem de distrugător.

El enumeră impacturile devastatoare asupra mediului pe care le are un sistem și mai intensiv consumator de minerale, necesar pentru sursele regenerabile, și avertizează:

„Ar urma să aibă loc un întreg proces de înlocuire a unui sistem în declin cu o întreprindere mult mai complexă bazată pe minerit, în condițiile unui sistem bancar fragil, ale unor democrații disfuncționale, ale unor lanțuri de aprovizionare rupte, ale unor penurii grave de minerale și ale unei geopolitici ostile.”

Toate acestea presupun că încălzirea globală există și este antropogenă. Ceea ce nu toată lumea este de acord.

În articolul„Încălzirea globală și confruntarea dintre Occident și restul lumii” ziaristul Thierry Meyssan susține că Net Zero se bazează mai degrabă pe ideologie politică decât pe știință.

Dar a afirma astfel de lucruri a devenit o erezie în țările occidentale și ele sunt respinse cu acuzații de „negaționism al științei climatice”.

Independent de asemenea preocupări, marșul către Net Zero continuă, iar cheia reușitei o reprezintă Agenda 2030 a ONU pentru obiectivele de dezvoltare durabilă.

În prezent, aproape toate rapoartele, site-urile de internet sau broșurile companiilor sau întreprinderilor conțin o mulțime de referiri la „amprenta de carbon”, la „durabilitate”, la „net zero” sau la „neutralitate climatică” și la modul în care o companie sau organizație înțelege să își îndeplinească obiectivele de durabilitate.

Profilarea ecologică, obligațiunile ecologice și investițiile ecologice merg mână în mână cu afișarea certificatelor și ambițiilor „verzi” ori de câte ori este posibil.

Se pare că toată lumea din mediul de afaceri își înfige steagul corporatist pe piscul sustenabilității.

Să luăm ca exemplu Sainsbury’s. Este unul dintre primele șase mari lanțuri supermarketuri de vânzare cu amănuntul de produse alimentare din Marea Britanie. El și-a publicat în 2019 Viziunea asupra Alimentației:

Iată un citat:

„Optimizarea personalizată este o tendință care ar putea face ca oamenii să fie cipați și conectați ca niciodată până acum.

„Un pas semnificativ față de tehnologia portabilă de azi, apariția microcipurilor personale și a rețelelor neuronale are potențialul de a vedea toate datele noastre genetice, de sănătate și situaționale înregistrate, stocate și analizate de algoritmi care ar putea afla exact ce avem nevoie pentru a ne putea sprijini într-un anumit moment al vieții noastre.

„Comercianții cu amănuntul, ca Sainsbury’s, ar putea avea o contribuție importantă în acest demers, organizând livrarea alimentelor necesare în termen de 30 de minute – poate cu ajutorul unei drone.”

Urmăriți, localizați și cipați – totul în beneficiul dvs., evident.

Corporații care au acces la toate datele noastre personale, inclusiv ADN-ul...

Raportul este presărat cu referiri la durabilitate, climă sau mediu și este greu de crezut că nu a fost scris pentru a face cititorul să se crucească de aceste posibilități tehnologice.

Cu toate acestea, promovarea unei „minunate lumi noi” a inovației tehnologice, care nu spune nimic despre putere – cine stabilește politicile care au dus la inegalități masive, sărăcie, malnutriție, insecuritate alimentară și foamete, dar și cine este responsabil în primul rând pentru degradarea mediului – nu reprezintă nici o noutate.

Esența puterii este în mod convenabil trecută cu vederea. Nu în ultimul rând, pentru că cei care se află în spatele regimului alimentar predominant sunt și cei care scriu și basmul tehno-utopic, în care toată lumea trăiește fericită până la adânci bătrâneți, mâncând gândaci și alimente sintetice în timp ce trăiește într-o pușcărie digitală.

Falsul Verde

Tipul de agendă „verde” promovat este o oportunitate de piață de multe trilioane, menită a umple buzunarele investitorilor bogați și ale firmelor de infrastructură verde care sug subvenții.

De asemenea, face parte dintr-o strategie menită a asigura obediența cerută de „noua normalitate”.

În plus, este un tip de ecologism care urmărește să acopere o mare parte din mediul rural cu panouri solare și cu parcuri eoliene, în timp ce majoritarea fermierilor sunt constrânși să renunțe la agricultură.

O rețetă sigură pentru insecuritatea alimentară.

Cei care investesc în agenda „verde” sunt preocupați în primul rând de profit.

BlackRock, o companie zdrobitor de influentă, investește în actualul sistem alimentar care este responsabil de poluarea cursurilor de apă, de degradarea solurilor, de strămutare, de o spirală a crizei sănătății publice, de malnutriție și de multe altele.

BlackRock investește și în sănătate – o industrie care prosperă pe seama bolilor și afecțiunilor create de consumul de alimente de calitate inferioară pe care le produce sistemul actual.

Să-i fi revenit brusc conștiința lui Larry Fink, omul de top de la BlackRock, și a devenit un ecologist căruia îi pasă de planetă și de oamenii de rând? Firește că nu.

Orice dezbatere serioasă privind viitorul alimentației ar trebui să ia în considerare cu siguranță aspecte precum suveranitatea alimentară, rolul agro-ecologiei și consolidarea fermelor familiale – coloana vertebrală a producției alimentare mondiale actuale.

Articolul menționat mai sus al lui Andrew Nikiforuk ajunge la concluzia că, dacă nu suntem cu adevărat serioși cu privire la impactul nostru asupra mediului, va trebui să ne reducem nevoile și să simplificăm societatea.

În ceea ce privește alimentația, soluția se bazează pe o abordare cu inputuri reduse, care să consolideze comunitățile rurale și piețele locale și care acordă prioritate micilor exploatații agricole, micilor întreprinderi independente și comercianților cu amănuntul, sistemelor alimentare democratice locale și unui concept de suveranitate alimentară bazat pe autosuficiență, principii agro-ecologice și agricultură regenerativă.

Toate acestea ar facilita dreptul la o alimentație adecvată din punct de vedere cultural, densă din punct de vedere nutrițional datorită diverselor modele de cultivare și lipsită de subtanțe chimice toxice, asigurând în același timp proprietatea locală și gestionarea resurselor comune, cum ar fi pământul, apa, solul, semințele.

De aici încep adevăratul ecologism și viitorul alimentației.