JURNALUL DURERII. JURNALUL BOLII

Teodora, un copil foarte vesel și activ, la vârsta de 14 ani ne-a spus că simte o durere la mâna stângă. Am întrebat câteva persoane care lucrează în domeniul sanitar și ne-au spus că sunt dureri de creștere. Când durerile s-au intensificat, am mers la spital unde am primit cumplita veste că acolo este o tumoare malignă.

Ajutați de foarte multă lume, am mers la cele mai bune spitale și la cei mai buni medici. Tratamentul cu citostatice și operația de extragere a tumorii a durat 9 luni în prima etapă, din septembrie 2017 până în iunie 2018, urmând apoi controale regulate la București. După tratament, Teodora s-a simțit bine 6 luni. Am mers împreună în Țara Sfântă, unde a urcat cu bine pe Tabor, pe Muntele Ispitirii, pe Sinai! A început apoi clasa a IX-a și s-a bucurat mult de colegi și de Corul liceului!

La sfârșitul lunii decembrie 2018, durerile au reapărut la șold și la coloană. I-am făcut dosarul medical în mai multe exemplare pe care le-am trimis la toate clinicile mai importante din lume. Singurii care ne-au acceptat au fost medicii din Viena, unde a și fost operată prima dată. Acolo, un Consiliu format din 20 de medici a constatat că pe cale medicală nu se mai poate face nimic. Pe 21 martie 2019 Teodora s-a întors acasă și a început tratamentul cu produse naturiste. Deși durerile erau cumplite și tumoarea creștea, până în ultima clipă am sperat că se va face bine.

,,SUNT AȘA DE FERICITĂ CÂND ȘTIU CĂ ÎL AM PE DUMNEZEU!”

Teodora spunea atunci că preferă să rabde dureri cumplite, doar ca să fie cu familia acasă! Nădăjduiam și așteptam clipa în care organismul Teodorei să înceapă să lupte împotriva celulelor canceroase, așa cum citisem în mai multe articole. Dar Dumnezeu a avut un alt plan pentru noi! Trupește, Teodora slăbise mult, dar sufletește, duhovnicește, se întărea și creștea foarte mult… ,,Sunt așa de fericită când știu că Îl am pe Dumnezeu!”.

În fiecare dimineață, după Rugăciunile rânduite și Canonul Sfintei Împărtășanii, primea cu multă umilință Sfintele Taine. O perioadă, la Biserică, soțul a făcut zilnic Sfânta Liturghie la care participa și Teodora așezată pe un pat pliant. Duminica asculta acasă, la radio Trinitas, Sfânta Liturghie. În ultima perioadă, venea tatăl meu și împreună cu soțul îi făceau Sfântul Maslu în fiecare seară.

Odată a venit și Maria, verișoara ei cea mai apropiată, împreună cu familia ei. În timpul Slujbei, pe Teodora au cuprins-o niște dureri cumplite. Atunci tatăl meu și rudele au ieșit în hol să continue slujba, iar eu împreună cu soțul am așezat-o pe Teodora când în scaun, când într-un pat, când în altul. La sfârșitul Slujbei, durerile au mai lăsat-o și rudele au venit în cameră iar Maria s-a așezat lângă Teodora pe marginea patului ei. Atunci Teodora, cu vocea ei caldă, i-a spus verișoarei: ,,Maria, eu am să mor!” Am început cu toții să plângem, dar Teodora, cu multă înțelepciune, a schimbat subiectul. ,,Știi, Maria, mama mi-a cumpărat rechizitele pentru școală. Îmi dai, te rog, mama, cutia cu rechizite?”. După ce i-a arătat cu entuziasm toate rechizitele, a încheiat spunând: ,,Vi le las vouă pe toate!”

,,DA, ALEXANDRU, ÎN TOATE AM FOST PRIMA, ȘI LA MOARTE VOI FI TOT PRIMA!”

În ultima ei vineri a spus că ar mânca niște cereale. Eu m-am bucurat că vrea să mănânce ceva și i-am spus că-i aduc imediat cereale cu lapte. Ea s-a uitat mirată la mine și mi-a spus: ,,Mamă, dar astăzi este vineri!”. A ținut toate posturile. O singură dată, la spital, la rugămințile mele, că făcea tratament foarte agresiv cu citostatice, a mâncat de frupt în post și s-a simțit foarte rău. Am chemat doctorița care era de gardă, ea nu a știut ce să-i facă, dar, ușor, ușor, și-a revenit și nu a mai vrut niciodată să mănânce de frupt în post.

Cu o săptămână înainte să plece, pe la două noaptea, s-a simțit foarte rău și ne-a spus să-l chemăm repede pe Alexandru. Fratele dormea sus împreună cu Andrei și Cristina. Când a ajuns la Teodora, i-a dat multe sfaturi folositoare pentru suflet. I-a spus că viața aceasta este o pregătire pentru cea veșnică și să fie bun ca împreună să ne bucurăm veșnic de Împărăția lui Dumnezeu. I-a spus să nu fie șmecher, că șmecherii nu se mântuiesc! La final i-a dăruit calculatorul ei și l-a rugat să aibă grijă de mama! Alexandru i-a spus Teodorei că trebuie să se facă bine, pentru că ea a fost mereu un exemplu pentru toți și prima în toate. Teodora i-a răspuns: ,,Da, Alexandru, în toate am fost prima, și la moarte voi fi tot prima!”. După ce a terminat convorbirea cu Alexandru a spus că nu mai vede, nu mai aude și simte gust de metal în gură. Părintele a stropit-o cu agheasmă, a uns-o cu ulei sfințit și Teodora și-a mai revenit. Era atât de bucuroasă că vede și aude din nou, de parcă toate problemele dispăruseră. După ce i-a dat calculatorul lui Alexandru, a continuat să-și împartă lucrurile.

DESPĂTIMIREA DE CELE LUMEȘTI

O familie, soț și soție, cunoscuți de-ai noștri, au întrebat-o ce cadou să-i aducă. Teodora a spus că nu dorește nimic, dar pentru a nu-i întrista le-a spus să-i aducă ceea ce cred ei. Ei au venit foarte încântați cu o pereche de cercei frumoși, dornici să-i așeze Teodorei la urechi. Teodora le-a spus că nu poartă cercei, iar ei s-au mirat că nu poartă, spunându-i că toate fetele se bucură de cercei.

Dar ea le-a zis: ,,Dar de ce să port cercei? Tata, nu le-ai spus că este păcat?”. Atunci, au înțeles și au hotărât să-i schimbe cu un lănțișor cu cruciuliță. I-au trimis Teodorei un catalog de unde să-și aleagă. Ea m-a rugat pe mine să aleg lănțișorul, iar când a ajuns, mi-a spus: ,,Mama, te rog să-l porți tu!”. Ea avea la gât o cruciuliță de lemn primită de la Mănăstirea Sfântul Sava din Ierusalim.

Mai avea Teodora drag de o fustă lungă, neagră, pe care și-o făcuse la comandă pentru Corul liceului. Într-o seară m-a rugat să-i aduc fusta. Când i-am adus-o, a privit-o puțin, apoi  m-a rugat să o port eu. A reușit să se detașeze de toate lucrurile lumești!

DARURILE SUPRANATURALE. CUNOȘTEA CU DUHUL

Despărțirea de cei dragi a fost mai grea! Când pleca cineva de la ea îi petrecea lung cu privirea. Pe sora mea, Maria, care locuiește la Făgăraș, a rugat-o: ,,Să mai vii pe la mama!”. Sora a tresărit și s-a gândit de ce pe la mama și nu pe la ,,noi”?

Și discuțiile pe care le aveam cu părintele sau familia, în camere mai îndepărtate de cea a Teodorei, ea le simțea, cunoștea cu duhul, căci ne răspundea sau ne vorbea despre acestea mai apoi, însă cu multă socoteală, smerenie!

Vecinii noștri ne-au mărturisit că îi rugau pe Sfinții Țari Mucenici Romanov să o ajute pe Teodora în suferința ei, în lupta ei! Țineau cartea cu viața Sfinților mereu la cap și, într-o seară, au simțit miros plăcut de mir, un altfel de mir! Au înțeles că Sfinții se roagă pentru Teodora și s-au gândit atunci să îi dăruiască Teodorei cartea cu prima lor ocazie! Și i-au dăruit-o chiar la câteva zile de la aceasta, vineri, când Teodora a chemat-o pe vecină la ea, cu trei zile înainte de adormirea ei!

Aceasta îmi mărturisea că Teodora era foarte luminoasă la chip, că atunci când Teodora o privea, simțea cum îi pătrunde în tot sufletul ei, că pentru câteva secunde, privind-o pe Teodora în ochi, își vedea toate păcatele de dinainte, chiar și pe cele de care nu-și mai aducea aminte și imediat o ruga pe Teodora să o ierte iar Teodora, atât de senină, dădea din cap și a spus blând că nu e nevoie, vecina simțind pe loc multă bucurie și pace!

DETAȘAREA DE CEI DRAGI ȘI LIANT AL DRAGOSTEI FRAȚILOR EI

Tumoarea crescuse foarte mult, arăta ca un mare balon ce cuprindea abdomenul și spatele Teodorei. Părintele dormea la spatele Teodorei pentru a-i susține tumoarea. Când durerile erau foarte mari, noaptea părintele îi citea, de lângă ea, Acatistul Buneivestiri. Vineri seara, Teodora i-a spus cu multă durere că i-ar fi mai ușor dacă va rămâne singură în pat. Simțea că se răstoarnă din cauza greutății tatălui. Cu multă înțelepciune căuta mereu cele mai bune soluții pentru a duce boala și pentru a nu supăra pe cei din jur!

Părintele s-a așezat jos, lângă pat, și a mai dormit puțin acolo, sigur că nu se putea supăra pe ea. Dar eu am simțit că ea este mâhnită pentru asta și am încercat să o liniștesc, pentru că nu era o problemă pentru noi să dormim pe jos.

Pentru următoarea noapte i-am pregătit părintelui un șezlong. Eu dormeam cu Cristina și Ilinca, într-un pat supraetajat transformat într-un cort, cu pături  de jur împrejur, deoarece era foarte rece cu două geamuri deschise larg, în luna septembrie[1]. Teodora avea nevoie de aer, chiar dacă folosea și masca de oxigen. De câteva luni nu putea suporta nici măcar un scutecel pe ea. O ustura și o ardea orice lucru care o atingea. Și deși a stat în frig atâta timp, nu a răcit!

În această perioadă, în acest adânc de durere trupească, dar în același timp tot cu adâncă nădejde în rugăciune și dragoste, mila lui Dumnezeu și grija deosebit de jertfelnică a Teodorei pentru noi, au făcut ca toate din casă, din familie, să fie așezate, să se facă în liniște, cu pace: eu să o pot alăpta tot timpul pe micuța Ilinca fără să fie nevoie să-i dau completare, Alexandru să-și finalizeze cu merite deosebite clasa a VIII-a și examenul național, Andrei și Cristina să se bucure de copilărie, netulburați, tot timpul mângâiați de Teodora! Astfel, Teodora, fiind un exemplu pentru frățiori, învățându-ne pe toți în fiecare clipă grija pentru celălalt, dragostea până la cele mai mici părute fapte și gesturi!

Multă rugăciune a fost din partea apropiaților, dar multă și din partea Sfinților! Teodora îi chema iar ei o cercetau și o mângâiau în toată vremea! Așa a fost și sâmbătă seara când Sfântul Părinte Justin Pârvu, prin mireasma dăruită dintr-un pansament, a întărit-o spre marea nădejde! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

„În ultima ei sâmbătă am simțit că a reușit să se detașeze și de mine”

În ultima ei sâmbătă am simțit că a reușit să se detașeze și de mine. Mi-a spus: ,,Mama, îmi ajunge! Chiar și soția Sfântului Luca al Crimeei a spus că-i ajunge!”.

De tatăl ei i-a fost și mai greu. În aceeași seară părintele a fost nevoit să plece undeva și a rugat-o pe Silvia, nașa Ilincăi, să stea cu mine alături de Teodora. Deși eu i-am spus Teodorei că pot avea grijă singură de ea, m-a privit lung și mi-a spus cu hotărâre că nu pot! În acea seară i-a spus Silviei că ,,Tata este bula mea de aer! Nu știu ce m-aș face fără el!”.

În ultimele luni Teodora nu a putut dormi, dar cu noi era înțelegătoare. Dacă nu avea dureri cumplite, ne lăsa să ne odihnim. Doar când simțea că mă întorc de pe o parte pe alta, mă ruga frumos să-i dau o cană cu apă iar după îmi mulțumea frumos și își cerea iertare!

 ÎȘI PREVEDE SFÂRȘITUL

În ultima noapte, Teodora ne-a rugat să rămânem cu ea. Noi nu ne gândeam că este ultima noapte, deși seara i-a spus părintelui să-l sune pe tatăl meu, tot preot, să vină el pentru Sfânta Liturghie de Duminică. Părintele i-a spus: ,,Teodora, se va supăra Dumnezeu pe noi dacă nu merg la Sfânta Liturghie!”, iar Teodora i-a răspuns: ,,Știe Dumnezeu de ce trebuie să rămâi astăzi acasă!”. Era a doua duminică de când părintele lipsea de la Sfânta Liturghie, prima fiind cea precedentă când a trebuit să merg eu cu Ilinca pentru molifta de 40 de zile.

De obicei, ne așezam în pat după miezul nopții și ne trezeam când se lumina. Sâmbătă noaptea Teodora ne striga când pe mine, când pe părintele. Eu m-am ridicat de câteva ori, i-am mai citit câte un acatist, dar la ora 2 i-am spus Teodorei că nu mai pot. Ilinca avea două luni, trebuia să mă trezesc și pentru ea, iar a doua zi trebuia să am mintea limpede pentru a avea grijă de ei. Și soțul a fost mai obosit ca altă dată, dar toată noaptea a ținut-o de mână. Nici mama soacră, care din martie, de când s-a întors Teodora de la Viena, în fiecare zi stătea la noi cu ceilalți copii, iar în ultimul timp dormea la noi, nu a reușit să se trezească la Teodora, așa cum a mai făcut în alte nopți.

Când s-a luminat de ziuă, ne-a rugat să o sunăm pe Andreea, mătușa, medic pediatru. I-am spus să mai așteptăm până la ora 7.00, să nu o trezim din somn. La 7 abia ieșise din gardă, dar a venit la Teodora. Când a venit a încercat să-i pună o perfuzie cu paracetamol, dar Teodora avea dureri mari și nu putea sta cu perfuzia. Împreună cu soțul am ridicat-o și a stat în brațele soțului o perioadă de timp. Când o ridicam, de obicei, se concentra pentru a-și controla durerile, dar de data asta părea ceva mai grav. După o jumătate de oră ne-a rugat să o așezăm în pat. Pe pat o puneam pe stânga și apoi o întorceam repede, deoarece doar pe dreapta mai putea sta. După ce am așezat-o în pat, am avut un moment de ezitare, dar ea mi-a spus: ,,Mamă, ce faci, întoarce-mă repede!”.

„ÎN MOMENTUL ÎN CARE SOȚUL I-A LĂSAT  MÂNUȚA TEODOREI, TEODORA A PLECAT LA DOMNUL!”

După ce am întors-o, puterile au lăsat-o. Avea privirea pierdută și nu mai putea comunica cu noi. Cumnata a chemat ambulanța care a sosit repede. Medicul, care a venit, o cunoștea pe Teodora și a făcut tot ceea ce i-a stat în putere.

După intervenție ne-a chemat în altă cameră pentru discuții. Ne-a spus situația în care se află Teodora și ce ar face el dacă ar fi în locul nostru, că ar ține copilul acasă, alături de familie. Dar a zis să mergem să vedem și care este dorința Teodorei. Când am intrat în cameră, Teodora a început să repete cu glas rugător și ferm: ,,Lasă-mă, lasă-mă…!”. Am înțeles dorința Teodorei, iar după ce medicul i-a mai acordat câteva îngrijiri, iar nouă câteva sfaturi, a plecat!

Andreea m-a întrebat dacă am pregătit cele pentru plecarea Teodorei. Eu nu aveam nimic pregătit. Nu aș fi putut accepta să stau lângă fetița mea și să mă gândesc că va pleca. Când îi era mai bine, dădea impresia că în curând se va ridica din pat și își va relua activitatea.

Atunci am rugat-o pe Silvia să meargă în oraș pentru ca să cumpere costumul național, pantofi și alte câteva lucruri necesare. Cu câteva zile în urmă, Teodora mi-a spus să o ducem la Mănăstirea Paltin, iar altă dată să o îmbrăcăm în costum național după ce va pleca. Între timp Sfânta Liturghie s-a terminat și tatăl meu a venit la noi. Rând pe rând au mai venit și alte rude. Imediat am hotărât împreună să începem Sfântul Maslu. Eu și soțul meu stăteam în genunchi lângă patul Teodorei, eu îi țineam mâna stângă iar soțul pe cea de dreapta. În cameră mai erau Alexandru, care slujea ca dascăl, părinții soțului, fratele meu și cumnata cu Ilinca în brațe. Andrei și Cristina erau pe afară cu verișorii.

După prima Sfântă Evanghelie, părintele s-a ridicat pentru a face cădelnița. În momentul în care soțul i-a lăsat  mânuța Teodorei, Teodora a plecat la Domnul! Eu am observat când s-a oprit inimioara ei, dar parcă voiam să continuăm rugăciunea alături de Teodora! Mama soacră s-a ridicat și a spus că Teodora a plecat, iar cumnata a verificat cu stetoscopul. S-a întors și ambulanța  și s-a constatat plecarea ei!

UN TRUPUȘOR MUCENICIT DE BOALĂ DAU UN SUFLET CURAT ÎN CERURI!

Plecarea Teodorei a fost cu liniște și cred că prima rugăciune pe care a făcut-o la Tronul Cel Ceresc a fost pentru ca noi să rămânem în pace!

De cele necesare tradiției creștinești, de rânduiala pregătirii trupești a Teodorei, s-au îngrijit doamna ei învățătoare Simona, sora mea, Mihaela și Silvia, care s-a întors între timp cu un frumos costum național. Am stat alături de ea și slavă lui Dumnezeu că nu a fost dusă la spital pentru a-i chinui mai mult trupușorul ei mucenicit de boală!

Comoara nostră cea din cer

Când Teodora a fost așezată în sicriu, surioara ei, Cristina, care avea 5 ani, a spus celor prezenți că acolo se află ,,comoara noastră, jumătate este aici, iar cealaltă jumătate este în Cer la Dumnezeu!”.

Seara a fost așezată în Biserică și în prima noapte părintele a citit la Psaltire lângă Teodora!

În Biserică a rămas până miercuri și i s-a citit în fiecare noapte psaltirea, iar apoi a fost dusă la Mănăstirea Paltin iar joi a fost înmormântată în cimitirul Mănăstirii. De fiecare dată când intram în Biserică, atât mie cât și părintelui ne răsunau în minte refrenul unui cântecel cântat doamnei învățătoare: ,,Eu sunt doar o mică floare în grădina ei cea mare!”.

Frățiorul ei, Andrei, a făcut un desen cu familia și l-a așezat la picioarele Teodorei. Pe noi ne-a făcut supărați, dar pe Teodora a făcut-o mult mai înaltă decât noi și zâmbind. Miercuri când i-a fost luat capacul frigorific de pe sicriu, la mănăstire nefolosind capacul, Andrei a verificat dacă desenul este acolo.

Dumnezeu să o odihnească cu sfinții în Împărăția Sa și să avem rugăciunile Teodorei!

[1] Teodora nu putea dormi decât cu geamul deschis, având arsuri foarte mari de la durerile tumorii, care îi cuprinsese și o parte din plămâni.

Articol republicat de ActiveNews cu acordul Revistei Atitudini (Nr. 82/2023)

Desen de Alina Feneș: