Cine a crezut că s-a încheiat coșmarul COVID a fost un naiv. Călăii Farma nu se lasă: își caută victime noi și tot mai fragede.

Un editorial de Thomas Buckley publicat de Brownstone Institute pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

„Mami, pot să fiu un cobai COVID?” 

Iată o cerere pe care majoritatea părinților nu o vor auzi niciodată. Și o cerere pe care foarte puțini părinți și-ar dori să o audă.

Însă, spre deosebire de cererea mai obișnuită: „Poți să îmi iei un ponei?”, a-ți lăsa copilul să fie subiectul unui test cu injecție COVID este o solicitare care poate fi îndeplinită cu ușurință.

În prezent, de pildă, Pfizer / BioNTech desfășoară un studiu clinic pentru a testa eficiența injecțiilor sale (injecția nu este un vaccin deoarece nu împiedică contractarea virusului sau transmiterea acestuia, așa cum fac vaccinurile obișnuite) pe copii.

Pfizer a difuzat la radio și în alte media anunțuri publicitare în căutare de subiecți pentru teste.

Iată cum descrie Pfizer studiul pe site-ul său „Înscrierea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 23 de luni pentru o cercetare privind vaccinul COVID”:

„Această cercetare ne va ajuta să aflăm cât de bine funcționează vaccinul nostru actualizat COVID-19 la bebeluși și copiii mici, care nu au fost vaccinați anterior, și să vedem dacă numărul de doze recomandate poate fi redus pentru copiii cu vârsta sub 5 ani.

„Vaccinul studiat a fost autorizat de către Administrația pentru Alimente și Medicamente a Statelor Unite ale Americii pentru copii cu vârsta de cel puțin 6 luni.

„Acesta este conceput pentru a proteja împotriva variantei mai noi a COVID-19 numită XBB.1.5.”

Compania desfășoară, de asemenea, teste similare pentru copiii mai mari și pentru adulți.

Testele clinice pentru medicamente și proceduri care implică copii nu sunt neapărat greșite și sunt efectuate în siguranță în întreaga lume aproape zilnic.

Dar acest studiu COVID este deosebit din mai multe motive.

Mai întâi, cercetarea implică doar copii care nu au mai primit până acum o injecție COVID.

Probabilitatea ca un părinte care a refuzat să-și vaccineze copiii să spună acum „Am ales să nu ne vaccinăm copiii, dar nu ezitați să experimentați nestingherit pe ei ceea ce am refuzat anterior” este minimă.

Cu alte cuvinte, dacă un părinte nu i-a dat până acum copilului său să mănânce înghețată cu aromă de folie de aluminiu, este foarte puțin probabil să îi dea acum o versiune experimentală de înghețată cu aromă de folie de aluminiu, chiar dacă l-ai plăti.

(Orice studiu este însoțit de anumite stimulente de compensare – Pfizer nu a răspuns la o solicitare de a preciza cu exactitate care sunt stimulentele pentru acest studiu, deși, conform practicilor din industria farmaceutică, plata ar fi între câteva sute și câteva mii de dolari.)

În al doilea rând, există problema „consimțământului în cunoștință de cauză”. Un subiect al unei cercetări trebuie să-și dea acordul în mod liber, să fie informat cu privire la orice risc și să înțeleagă întreaga situație.

În mod evident, niște copii de câteva luni nu pot face acest lucru.

Este perfect legal ca părinții să-și dea „consimțământul în cunoștință de cauză”, dar aici intrăm în cea de-a treia problemă: cea a riscurilor/beneficiilor.

De exemplu, în timpul pandemiei (de la începutul anului 2020 până în mai 2023), în California au avut loc 41 de decese în rândul copiilor sub cinci ani.

Această cifră nu distinge între „decedat cu COVID” și „decedat de COVID”. O dezbatere care continuă să aprindă spiritele peste tot și pe care o vom lăsa deoparte pentru moment.

Fiecare moarte a unui copil este o tragedie, iar acest articol nu își propune să minimalizeze acest fapt.

Totuși, în pandemie, copiii în general nu au fost deloc predispuși să facă COVID, cu atât mai puțin să moară din această cauză.

În pandemie, în California existau aproximativ (în medie) 2,4 milioane (circa 6% din populația totală) de copii cu vârsta sub cinci ani.

Pentru această grupă de vârstă au fost raportate aproximativ 385.000 de cazuri de COVID.

În prezent, aproximativ 3,2% din copiii cu vârste sub cinci ani din California au făcut ultimul vaccin. Un procent egal cu media națională.

Interesant este că din cei 70.817 copii vaccinați în tot statul, 41.224 locuiesc în Bay Area (zona San Francisco, nucleul progresismului californian – n.tr.).

Cu alte cuvinte, Bay Area are 20% din populația Californiei, dar 57% dintre copiii mici și bebelușii vaccinați la nivelul întregului stat.

Să nu credeți însă că politica ar fi avut ceva de-a face cu protocoalele COVID!

În timpul pandemiei, probabilitatea generală ca un copil să moară cu/de COVID a fost de aproximativ 1:60.000; pentru persoanele de peste 75 de ani – aproximativ 6,5% din populație sau 2,7 milioane – au existat aproximativ 51.000 de decese cu/de COVID, adică o probabilitate de deces de aproximativ 1:50

Riscul, în mod clar, este foarte diferit în funcție de vârstă și de starea de sănătate.

Cu un risc relativ de a fi afectat de COVID, înseși riscurile injecției COVID trebuiau analizate cu atenție.

Observație: nici un copil participant la cercetare NU va primi Placebo pentru comparație.

În rândul populației totale, injecțiile COVID au avut efecte secundare semnificative și au provocat un număr de decese.

Deși aceste cifre nu sunt defalcate în funcție de vârstă, în aceeași perioadă de timp au fost înregistrate 640 de decese și 89.000 de efecte adverse (mai mult decât o simplă durere de braț) per total populație din California.

De asemenea, în aceeași perioadă, toate celelalte vaccinuri împreună au provocat moartea a 66 de persoane și 14.000 au avut un efect advers raportabil.

(Notă: cifrele sunt preluat din „sistemul de raportare a evenimentelor adverse ale vaccinurilor” al CDC, un instrument pe care CDC l-a folosit ca dispozitiv de avertizare timpurie timp de decenii... Adică până când cifrele privind efectele adverse ale injecțiilor COVID au devenit prea mari.)

Aceste cifre plasează șansele generale ca o persoană să pățească ceva rău după ce a făcut o injecție COVID la aproximativ 1:1000, alte studii arătând că șansele sunt de 1:800.

Cu alte cuvinte, riscul legat de injecție pare să depășească riscul COVID în sine de 60 de ori.

În ceea ce privește incertitudinea beneficiilor, trebuie remarcat de asemenea că Uniunea Europeană nu a autorizat deloc (cu mici excepții) injectarea copiilor sub cinci ani și a ezitat să o permită la cei sub 18 ani.

În mod evident, riscul depășește recompensa, ca să spunem așa, și nu este clar – deoarece Pfizer nu a răspuns la nici o solicitare de informații/comentarii – dacă părinților li se furnizează aceste cifre atunci când trebuie să ia decizia de a-și înscrie copiii într-un program cu un tratament experimental.

Oamenii maturi calculează în mod constant riscurile și beneficiile – de la „Pot să trec înainte ca semaforul să se facă roșu?” la „E bine să necăjesc leul acela?”.

Dar un copil de șapte luni pur și simplu nu este capabil să facă acest lucru și, în timp ce alte studii clinice oferă speranțe serioase și sunt importante pentru societate în ansamblul său, un astfel de studiu, pentru beneficii atât de limitate – copiii foarte rar fac COVID și cu atât mai rar forme grave de COVID – pare dubios.

Cu alte cuvinte, dacă dorești să testezi un nou tratament împotriva malariei nu ai face acest lucru pe elfii lui Moș Crăciun de la Polul Nord, deoarece acolo nu există țânțari care să infecteze pe cineva.

Potrivit Raportului Belmont, care a stabilit standardele de bază pentru testele clinice cu implicare umană la sfârșitul anilor 1970 (a fost o reacție guvernamentală la oroarea „Studiului Tuskegee privind sifilisul” realizat de CDC), unul dintre cele trei standarde de bază este „beneficiul”.

Altfel zis, există o obligație de a proteja persoanele de prejudicii prin maximizarea beneficiilor anticipate și minimizarea riscurilor și prejudiciilor posibile.

Acest calcul risc/beneficiu se modifică evident în ceea ce privește alte boli mult mai comune ale copilăriei, ceea ce face ca participarea la aceste studii să fie potențial mult mai „benefică”.

Însă, în cazul COVID, întrebarea este cât de „maxime” sunt beneficiile anticipate, ca să spunem așa?

Foarte, foarte „minime”, și aceasta este problema, a declarat dr. Clayton Baker, fost profesor clinic asociat de Științe Umane și Bioetice la Universitatea din Rochester.

„Având în vedere riscurile reale și bine stabilite de vătămare (inclusiv miocardita și decesul) și având în vedere potențialul practic zero de beneficii (deoarece COVID este universal blând la copii), raportul riscuri/beneficii pentru injecțiile ARNm este infinit de rău”, a spus profesorul Baker.

„Nu există nici un motiv etic pentru a continua studiile clinice ale acestor produse pe copii, iar toate aceste cercetări ar trebui oprite.”

Dacă te gândești, tot mai bine e să îi iei copilului un ponei...