Viorel Patrichi: Fotbal si politică. Pe relația cu Ucraina, numai autogoluri
Ați văzut ce frumos ne-am bătut singuri în meciul cu Ucraina U21? Ei bine, noi avem câte un Prigojin cel puțin în orice domeniu, gata să facă panaramă.
În politică, ne-am dotat cu o droaie de netoți, dar nu credeam că vom proceda la fel și cu fotbalul.
Bun, politicienii patriei au acceptat să vină spre România tot tăvălugul de produse agricole din Ucraina, tratate cu chimicale interzise în Uniunea Europeană, radioactive de zbârnâie lingura în oală, ne facem praf toate fermele de dragul Ucrainei neatârnate și indivizibile, dar trebuie să ne facem preș în fața Kievului chiar și la fotbal?
Nu credeam să coborâm atât de lamentabil în toate domeniile. Dacă au văzut că trece timpul și haholii nu le pot da gol, jucătorii noștri și-au radicalizat tactica: Victor Dican a dat autogol în minutul 89, iar suporterii români și-au pierdut răbdarea și au început să scandeze „Demisia!”. Evident, mesaj adresat selecționerului Emil Săndoi.
Un fotbalist ucrainean a fost dat afară din cauza unui fault și jucătorii români tot nu au dat gol. Altfel, ei au mers pe urmele înaintașilor de la naționala mare: au dat aproape toate pasele în picioarele adsversarilor.
Care fotbal? Politică mare și adâncă, fraților!...
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
De ce le era frică homosexualiștilor nu scapă: Va avea loc un al doilea Referendum pentru Familie și Căsătorie, după alegeri! Anunț în premieră făcut de Virgiliu Gheorghe Vlăescu: ”Legalizarea căsătoriilor LGBT aduce atingere majoră vieții de familie”
ADEVĂRUL despre NICOLAE PAULESCU. Academicianul Eugen Simion, Academicianul Nicolae Cajal și Academicianul Prof. Dr. Ionescu-Tîrgoviște despre descoperitorul Insulinei
Secțiuni: Opinii Politic Prima pagină Sport Știri
Persoane: Klaus Iohannis Volodimir Zelenski
Subiecte: Fotbal prostie politică
Organizații: Guvernul României Guvernul Ucrainei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)