ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacă până acum nu a vorbit niciodată în public despre moartea sa, Papa Francisc le-a mărturisit recent apropiaţilor săi că ar mai avea deoar câţiva ani de trăit, potrivit unei surse de la Vatican. Despre acest lucru a vorbit  prima dată Suveranul Pontif și duminică, în avionul care îl aducea din Coreea de Sud. Papa a fost întrebat în legătură cu popularitatea sa şi sentimentul pe care i-l generează aceasta, iar în răspuns s-a regăsit și perspectiva morții sale.

"O văd (această popularitate- n.r) ca pe o generozitate a poporului lui Dumnezeu. În interior, încerc să mă gândesc la păcatele mele, la greşelile mele, pentru a nu deveni mândru. Pentru că, ştiu, acest lucru va dura puţin. Doi sau trei ani. Şi apoi, în Casa Tatălui!", le-a spus Suveranul Pontif ziariștilor care l-au însoțit în vizita apostolică din Coreea de Sud, transmite Mediafax.

Jorge Bergoglio a recunoscut și că trăieşte această popularitate "mai natural decât la început", deoarece iniţial aceasta îl "speria un pic".
De asemenea, șeful Bisericii Catolice, în vârstă de 77 de ani, a mai pomenit eventualitatea unei demisii, în cazul în care nu se va simţi capabil să îşi mai asume funcţiile. După cea a lui Benedict al XVI-lea în 2013, demisia unui Papă nu mai este "o excepţie", "chiar dacă acest lucru nu este pe placul unor teologi", a afirmat Suveranul Pontif.

Papa a amintit că episcopii emeriţi (la pensie) erau o excepţie în urmă cu 60 de ani şi că acum este o practică obişnuită. "Puteţi să îmi spuneţi: dacă într-o zi nu vă veţi mai simţi capabil să mergeţi înainte, veţi face acelaşi lucru? Da. Mă voi ruga şi voi face acelaşi lucru. Benedict al XVI-lea a deschis o poartă care este instituţională", a afirmat Papa.

Întrebat despre vacanţa sa din acest an, Francisc, care nu pleacă niciodată în concendiu în afara Vaticanului, a răspuns că va sta "acasă", la reşedinţa Sfânta Marta unde locuieşte. Francisc a recunoscut că are "unele probleme de nervi. Trebuie trataţi, aceşti nervi. Să le dai mate (ceai argentinian care este mai degrabă un excitant, n.red.) în fiecare zi", a glumit el.