ascultă articolul

Parinte, ati fost dintotdeauna preocupat de tineret, de problemele sale si de menirea sa. Cum va apare astazi tineretul român? Mai putem vorbi de o "generatie noua" – în sensul ca aceasta este coagulata de un ideal comun, de o credinta?

Mall online:Livrare gratuita in 24 de ore!

- Fireste, nu putem vorbi astazi de o noua generatie, dupa cum nici generatiile noi din trecut nu ar putea renaste în chip identic cu ele de atunci.

Generatia din ’27, sa zicem, care a fost cea mai compacta si cea mai bine strucutrata ideologic, spre deosebire de generatia de azi, venea dintr-o risipire spre «coagulare» ca sa ramânem la ternenul folosit în întrebare. Asa era atunci curentul general. O Europa noua, constituita pe baze nationale, crestea din risipirea unor «imperii» mai mult sau mai putin reale si spiritul fiecarei natiuni se coagula în jurul unor persoanlitati dominante prin harismele pe care Dumnezeu le semana în noile generatii. Generatia de atunci a avut un crez crestin, un crez national, o disciplina si, mai ales, personalitati greu de egalat astazi.

Generatia actuala este laxa si labila. Ea face drumul invers fata de generatia luata de mine ca etalon: ea porneste de la «coagularea» fortata de factori externi din perioada comunista si, mai departe, de la factorii externi ai perioadei post-comuniste: influenta nociva a moravurilor din Vest, bombardarea excesiva a informatiei contradictorii si chiar daunatoare, lipsa unei ancorari temeinice în vreun crez, de unde si apostaziile, convertirile si reconvertirile liderilor acestei epoci – nu ma refer deloc la sefii politici care au facut din politica o satra – ci la intelectuali, care au cunoscut, aproape toti, convertiri si reconvertiri. Fluctuanta ideologica nu naste lideri, dupa cum avatarul nu naste eroi, nici martiri.

Stiu ca generatia de azi are personalitati extraordinare, dar, din cauza decadentei morale si a promovarii non-valorilor în viata politica nationala si internationala, a clandestinitatii organismelor internationale, politice, economice, juridice etc. mare parte din aceste figuri proeminente s-au retras în monahism, de unde pot raspândi lumina lor spirituala peste tineri si batrâni, sau traiesc în anonimat social.

- Ce anume credeti ca îi vatama sufleteste cel mai mult pe tineri?

- Doua sunt racilele majore ale generatiei tinere actuale: lipsa unei credinte religioase ferme – ortodoxe, în cazul României - si superficialitatea morala. Toate celelelte sunt adjuvante si catalizatori spre cadere: televiziune, sexism, alcoolism si droguri, superficialitatea, sectele, muzica demonica, distrugerea gustului pentru frumos, anticrestinismul (antiortodoxia), lenea, labilitatea psihica si intelectuala etc.

- Cum ne putem feri de cele vatamatoare de suflet, într-o lume în care comunicarea este tot mai artificiala, desi mult mai rapida, identitatea este strivita de globalizare, iar credinta diluata de informatia rau manipulata?

- În catacombele politicii internationale, care este, în esenta ei, anticristica, se elaboreaza savant distrugerea Bisericii, a neamurilor, relativizarea adevarului, parazitismul guvernamental, izolarea individului si controlarea lui pâna la desfiintare prin toate mijloacele de propaganda, spulberarea familiei; persoana trebuie sa devina tot mai mult o proprietate a guvernului ; instalarea unui totalitarism lent care, în cele din urma, sa duca la subordonarea întregii lumi unui guvern international uns de cineva din adâncuri. Acest guvern va fi înzestrat cu functii si calitati mistice, asa cum s-a procedat cu partidul comunist în tarile comuniste. Cum sa ne aparam? Punând în locul valorilor promovate de anticrestini exact opusul lor. Si înca ceva: exista un filtru mental împotriva fluxului urias al informatiei care ne asalteaza si o vitejie a binelui.

În ce fel ne va schimba globalizarea? Trebuie sa ne opunem tavalugului ? Si daca da, cum?

- Globalizarea nu este o sinteza a lucrurilor. Ea nu este nici macar o analiza. Costache Oprisan (martir al închisorilor comuniste – n.red.) spunea ca diavolul este numai analitic: analizeaza pâna la distrugere. Dumnezeu este sintetic: El creaza. Globalizarea este simpla aglomerare. Globalizatorii de azi nici macar nu au justificarea teoriilor marxiste care sustineau ca aglomerarea cantitativa duce la salturi calitative bruste. Ceea ce, în continuarea gândirii lui Oprisan, ar însemna ca dracul globalizarii este un prostovam, nu un destept.

Multi dintre cei care ma întâlnesc se mira de mine ca nu m-a afectat cu nimic stilul american. Le dau totdeauna exemplul gâstii care trece prin apa si nu se uda. Sunt imun la toata aceasta oala uriasa americana, în care toate se topesc spre a da nastere unei natiuni americane – care, dupa toate aparentele, nu se va naste niciodata –, pentru ca numai cei slabi de înger se americanizeaza urgent si vorbesc engleza cu un accent românesc îngrozitor, iar româna cu un accent american îngrozitor.

Daca nu luam în seama globalizarea, ci o privim ca pe o lada de gunoi, nu avem de ce ne teme. Dar cum gramada asta uriasa de gunoi este mare, s-ar putea sa devina un urias tavalug. În acest caz, vom întelege de ce spune Mântuitorul: "Nu te teme turma mica pentru ca Tatal vostru a hotarît sa va dea voua Împaratia" (Lc. 12: 32)

- Dupa opinia Sfintiei Voastre, tinerii trebuie sau nu sa se implice în politica? Dar preotii? Si daca o fac, în ce fel sa o faca?

- Aceasta este o mare si dureroasa preocupare pentru mine. În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa si în România, nu este politica, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului în treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.

Desigur, Biserica face politica si trebuie sa faca, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieste prin Biserica. Daca Biserica sta în afara cetatii, înseamna ca a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducatorul ticalos, nu mai apara pe cel sarac, nu mai propoveduieste cuvântul în societate, în închisori, în scoli, în lumea tinerilor pierduti, în casele bogatilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel macar o parte din bunurile furate de la cetatean, nu se mai ridica împotriva coruptiei.

În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoti si chiar cu ierarhi posibilitatea ca Biserica sa vindece ranile tarii, sa moralizeze viata publica si, mai ales, lumea politica, prin implicarea preotilor în politica. Nu în sensul formarii unui partid crestin cu preoti si ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasata de Hristos si o coborîre în arena politicianista, unde fiarele salbatice i-ar fi sfâsiat, ci prin promovarea unor persoane civile în viata politica. Asta însemna ca Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri. Acestia trebuiau sa fie oameni de credinta, cu fapte bune, cu duhovnic care sa depuna buna garantie pentru ei, promovând astfel o elita politica pe baze morale si nu pe o propaganda desantata sau pe bogatia acumulata prin jaf. Astfel, baza propagandei candidatilor nu s-ar mai fi facut cu cheltuieli enorme din furtul organizat, ci prin cuvântul Bisericii. Parea o utopie si era, atâta vreme cât ierarhia Bisericeasca, de la vladica si pâna la ultimul credincios – poporul lui Dumnezeu – nu întelegea misiunea politica a Bisericii, asa cum am aratat mai înainte.

Îmi aduc aminte ca un preot, la o conferinta în Timisoara pe aceasta tema, mi-a spus public: "Parinte, Preacuviosia Voastra ne spuneta aici niste lucruri pe care noua ne este frica si sa le gândim". Era exprimarea unei stari de fapt, întretinute cu voie sau cu ne-voie în lumea româneasca. Daca s-ar fi facut asa, fara zdruncinare si fara acuzatii teatrale din timpul propagandei electorale, nu ar mai fi fost nevoie de presedintele Basescu – o tranzitie la o lunga perioada de tranzitie – si nici de implicarea României în razboaie nedrepte din spatiul orientului, sau în adapostirea unor închisori secrete în care tortura este tratamentul prizonierului de razboi, asa cum pare a se fi întâmplat. Nici o institutie din România nu ar putea face aceasta revolutie în spirit. Numai Biserica. Singura Ortodoxia.

În perspectiva planului meu, oamenii politici buni nici nu ar fi avut nevoie sa faca o propaganda religioasa (eu sunt însa pentru aceasta) pentru ca oamenii i-ar fi recunoscut din faptele lor: Dupa roadele lor îi veti cunoaste (Mat. 7 : 20).

- Mai sunt persoane exemplare – modele pentru tinerii români?

- Am mai afirmat ca exista multe persoane exemplare: intelectuali excelenti, preoti cu har, monahi de mare sfintenie, ierarhi cu viziuni largi si cu putere de sacrificiu. Unii sunt contestati, altii nu. Daca revolutia îsi devoreaza proprii sai copii, cu atât mai mult o face tranzitia. Epoca noastra este un lant nesfârsit de tranzitii consecutive. Dar cine va rabda pâna la sfârsit, se va mântui. (Mt. 10: 22)

- Ierarhia BOR – cu exceptii notabile – a fost rezervata fata de mai toate initiativele cultural-religioase dinspre mireni, initiative care nazuiesc la a determina o renastere morala si spirituala. Care sa fie motivul?

- Cred ca motivele sunt mai complexe decât cele enumarate în întrebare. În primul rând, ierarhia nu are încredere în gruparile laice, dupa experienta cu Oastea Domului. În perioada persecutiei, o parte din Oastea Domnului a devenit protestanta, fara sa fi renuntat la titulatura. Si mai este si astazi. În al doilea rând, o presa satanizata si antiortodoxa sta la pânda gata sa sfâsie orice ierarh sau preot pentru cea mai mica gresala, reala sau imaginara. Aceasta teama a dus la actiuni necugetate temeinic din punct de vedere bisericesc – sub amenintarea presei dezlantuite ca un câine scapat din lant – ale ierarhilor, cum a fost condamnarea Parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, chiar înainte ca justitia sa-si fi spus cuvântul – adevarat sau fals. Acesta atitudine a favorizat o sentinta juridica finala total falsa, pentru ca Parintele Daniel si cele patru maicute nu au mai avut nici un loc unde sa-si plece capul, nici un scut.

În al treilea rând, aceasta tendinta constatata a mirenilor spre o excentricitate fata de autoritatea bisericii duce la pieire: Extra Ecclesia nula salus. Mântuirea sufletelor lor este Biserica si ierarhia ei.

În sfârsit, prin structura ei, Biserica este foarte prudenta cu afirmatiile ierarhiei, spre a nu crea sminteala în lumea credinciosilor. Cu atât mai mult aceasta precautie va lucra asupra laicilor. Nu vreau sa spun ca aceasta precautie nu este buna. Dimpotriva. Dar când este exagerata, duce la asuprirea spiritului si a mintii. Cei mai putin tineri, alaturi de noi cei batrâni, îsi amintesc foarte bine elucubratiile care se rosteau la adresa lui Ceausescu de catre cei mai mari intelectuali ai nostri: scriitorii spuneau ca ei au învatat de la Ceausescu sa scrie; pictorii ca de la el au învatat adevarata pictura, sculptorii la fel. Intelectualii si artistii se supravegheau unii pe altii ca sa vada daca se încalca în vreun fel principiile marxiste, ba, din teama, autorii se cenzurau pe ei însisi mai tare decât o facea cenzura oficiala.

Înainte de ultima arestare a mea, am participat la o adunare eparhiala. Printre altele, un redactor sef de la o revista religioasa din Bucuresti se lauda ca, de când este el în functie, Departamentul Cultelor nu i-a respins niciodata vreun articol. Si erau câtiva ani buni de când conducea. Asta însemna ca era mai drastic decât erau cenzorii oficiali. Pe vremea aceea nu aveai dreptul sa spui, de exemplu, ca Mântuitorul a venit în lume sa ne mântuiasca pe toti, ci numai pe cei credincios si alte lucruri asemanatoare. Respectivul sef de redactie anticipa reactiile Departamentului Cultelor. Anticiparea lui însa depasea cu mult reactiile comunistilor de la Culte.

Interviu cu Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, realizat în 2006, de Revista Rost. Părintele Gheorghe Calciu a fost închis timp de 21 sub comunişti. A fost unul din puţinii deţinuţi politici ai României în perioada Ceauşescu, fiind singurul preot care a luat atitudine faţă de distrugerea bisericilor de către comunişti. A fost arestat în urma "Cuvintelor către tineri", şapte predici care au ajuns să fie traduse şi-n Occident. La intervenţia preşedintelui Reagan este eliberat, dar trimis departe de ţară în SUA.

Interviul integral, AICI.