ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul România Unită, formaţiunea politică lansată de deputatul Bogdan Diaconu, şi-a lansat logo-ul oficial. Acesta cuprinde figura lui Vlad Ţepeş, pe fondul unei hărţi a României, ce include Basarabia şi Bucovina de Nord.

"Domnitorul Vlad Ţepeş este simbolul de pe sigla Partidului România Unită pentru că ne asumăm idealurile lui de justiţie socială şi de luptă pentru neatârnarea ţării. Fundalul siglei PRU ne arată harta României reîntregite pentru că ne asumăm, în egală măsură, proiectul reîntregirii României. Vă chem aşadar alături de Partidul România Unită să luptăm împreună pentru dreptate, unitate şi o viaţă demnă pentru toţi românii, în care toţi cetăţenii acestei ţări să aibă cele necesare traiului zilnic. Dacă avem o ţară bogată, ea trebuie să fie bogată pentru toţi, nu doar pentru unii! Toţi cei din Partidul România Unită ne încolonăm sub stindardul lui Vlad Ţepeş şi ne asumăm că vom construi o Românie întreagă, puternică şi îmbelşugată pentru fiecare român!", a explicat deputatul, pe pagina sa de Facebook.

De altfel, reîntregirea este unul din obiectivele asumate de către Bogdan Diaconu şi Partidul România Unită.