ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru prima dată după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Germania trimite arme într-o zonă de conflict, respectiv luptătorilor kurzi din nordul Irak-ului, care luptă împotriva islamiștilor radicali, iar peste 4.000 de luptători kurzi vor primi rachete antitanc, puşti de asalt, grenade şi muniţie, Germania urmând să trimită şi corturi, bucătării de campanie sau ochelari infraroşu. În plus, militarii kurzi vor fi antrenaţi de nemţi pentru a folosi echipamentele, relatează Digi24.


Implicarea noastră aici este o responsabilitate umanitară, dar este şi în interesul propriei securităţi”, a spus Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării.


Germania face o excepţie de la politica sa veche de 70 de ani de a nu trimite arme în zonele de conflict din cauza brutalităţii extreme de care au dat dovadă islamiştii Statului Islamic.


Dacă nu reuşim să stopăm gruparea teroristă ISIS, ordinea fragilă din Orientul Mijlociu este în pericol şi toată regiunea poate lua foc”, a spus Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe.


Serviciile de informaţii estimează că peste 400 de cetăţeni germani luptă deja de partea Statului Islamic, totuși liderii de la Berlin au spus clar că nu vor trimite şi soldaţi în Irak.