ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Bruxelles-ul ar putea interzice exporturile de gaze şi limita consumul industrial. Măsura, considerată un plan de urgență, ar avea ca scop protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în cazul în care Rusia ar stopa livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina, susțin surse comunitare, citate de agenția Reuters.

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol, gaze şi cărbune al Europei, iar infrastructura de conducte din Ucraina ar putea fi folosită ca armă politică, aşa cum s-a mai întâmplat, având în vedere că autorităţile europene şi cele de la Moscova se contrazic din cauza acţiunilor militare ruseşti pe teritoriul ucrainean.

Kiev-ul a declarat luna trecută că Rusia intenţionează să oprească livrările de gaze către Europa. La rândul său, Moscova susţine că Ucraina ar putea sustrage gaze destinate ţărilor UE.  Cumpărătorii de petrol şi cărbune pot găsi alţi furnizori relativ uşor, dar statele din sud-estul Europei primesc majoritatea gazelor de la grupul rus Gazprom, scrie Reuters.

Europa primeşte gaze naturale lichefiate (GNL) în porturile de la Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, şi prin intermediul navelor venite din Qatar şi Algeria, dar cumpărătorii europeni deseori revând încărcăturile în străinătate, pentru a obţine preţuri mai mari decât pe piaţa locală.
O sursă de la Comisia Europeană a declarat că este analizată posibilitatea de a interzice această practică, pentru a spori rezervele.

"Pe termen scurt, suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu aprovizionarea cu gaze a Europei de Sud-Est. Speranţa noastră este că în cazul blocării livrărilor, reglementarea 994/2010 ar putea împiedica revânzarea gazelor lichefiate din Europa, şi limita consumul industrial de gaze, pentru a proteja populaţia", a spus sursa, care cunoaşte planurile de urgenţă ale Comisiei în privinţa energiei.

Ungaria, care ar putea fi una dintre cele mai afectate ţări de oprirea livrărilor de gaze, a anunţat că monitorizează necesitatea de creştere a rezervelor strategice. Ministerul Dezvoltării analizează posibile măsuri care să determine operatorii din piaţă să crească rezervele peste niveul minim obligatoriu.