ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sâmbătă seara, după negocierile de vineri de la Milano cu Putin și lideri europeni, preşedintele Petro Poroşenko a dat asigurări că ucrainenii nu vor suferi de frig la iarnă, mulţumită acordului său cu Vladimir Putin privind reluarea livrărilor de gaze naturale ruseşti, cu o săptămână înainte de alegerile legislative cu valoare de test pentru şeful proocidental al statului, anunțând totodată un acord cu Moscova în vederea restabilirii controlului asupra frontierei ruso-ucrainene, o condiţie-cheie, în opinia Kievului, pentru pacificarea estului separatist prorus al ţării, în care conflictul armat s-a soldat deja cu peste 3.600 de morţi şi în care luptele continuă să facă ravagii, relatează AFP, citată de mediafax.ro.

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Duminică, la Doneţk, un bastion rebel, detonări puternice se auzeau, la intervale regulate, dinspre sectorul aeroportului, teatrul unor confruntări intense de mai multe zile.

Poroşenko - ales preşedinte în mai, în baza promisiunii de a restabili pacea în estul ţării şi de a normaliza relaţiile cu Rusia - este în campanie pentru alegerile legislative anticipate pe care le-a convocat pentru a-şi consolida puterea.

"Pot să spun că Ucraina va avea gaze, va avea căldură", a declarat Poroşenko, în contextul în care temperaturile au coborât brusc sâmbătă pe întregul teritoriu ucrainean.