ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că ţările Uniunii Europene trebuie să-şi asume fiecare cote obligatorii de refugiaţi, informează Agerpres.

"Răspunsul Consiliului European a fost imediat, dar nu și suficient. A fost inferior nivelului de ambiție pe care liderii europeni ar fi trebuit să-l arate", a spus Juncker în timpul unei dezbateri pe tema imigrației, organizată miercuri de Parlamentul European. În opinia sa, la summitul de joi ar fi trebuit să existe o "voință colectivă pentru a încerca să găsim o repartizare geografică solidară" a refugiaților. "Trebuie să dăm dovadă de solidaritate", a insistat el.

De asemenea, Juncker a solicitat stabilirea unor formule de legalizare a imigrației și acordarea de vize europene nu doar solicitanților, ci și refugiaților care doresc un loc de muncă în Europa. "Dacă nu le deschidem ușa, (imigranții clandestini — n.r.) vor intra pe fereastră", a spus el în continuare, afirmație ce a stârnit imediat critici chiar din partea liderului propriului său grup popular, Manfred Weber, care i-a amintit că în prezent "unul din cinci tineri europeni nu are loc de muncă".