ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vineri seara, ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat, la Brașov, că nu exclude modificarea Legii învățământului de anul viitor, potrivit Cotidianul.

Livrare gratuita in 24 de ore!

"Nu excludem faptul ca din luna ianuarie 2015, după ce se așează lucrurile din punct de vedere politic, să revenim asupra acestui subiect al legislației, și să vedem dacă în șase luni putem să așezăm o lege a educației care să fie rezultatul dezbaterii publice, a dezbaterilor din Parlament și, în felul acesta, să reușim să mai rezolvăm o serie de imperfecțiuni ale Legii nr.1/2011. Multe dintre lucrurile neclare ale legii sunt în cadrul mecanismului de funcționare a sistemului de educație care vizează Ministerul Educației, inspectoratele școlare, directorii. Multe dintre componentele neclare ale legii sunt în aceste părți ale sistemului. Deci, aceste schimbări nu afectează viața de zi cu zi a elevilor sau a părinților. Evident că nu ne propunem schimbări spectaculoase care să bulverseze sistemul. Vom face Legea nr.1/ 2011 să fie o lege coerentă", a spus Pricopie într-o conferință de presă.