O nouă manipulare împotriva BOR. S-a inventat o scrisoare a Patriarhului Daniel prin care acesta ar fi cerut eliberarea unui arestat preventiv
Luni, 23 februarie, publicația Ziare.com a prezentat un zvon preluat de pe Impact Press, potrivit căruia Patriarhul Daniel ar fi încercat "să-i pună pile unui arestat preventiv" în faţa instanţei. Florin Bolboş este comisar șef al Poliției Timiș şi este acuzat de abuz în serviciu cu miză electorală. Conform articolului PF Daniel ar fi trimis o scrisoare în care l-ar fi lăudat pe inculpat iar pe baza acesteia, avocatul ar fi cerut punerea în libertate a inculpatului.
Patriarhia Română a emis un comunicat oficial prin care neagă vehement acuzaţia şi îşi exprimă dezamăgirea că sursele menţionate mai sus nu verifică informaţiile primite. Mai mult, niciul din aceste site-uri nu a contactat Patriarhia Română sau Tribunalul Timiş pentru a proba veridicitatea celor scrise.
Iată comunicatul integral preluat de pe Basilica.ro.
Referitor la informaţiile apărute „pe surse” în publicaţia Impact Press despre o presupusă implicare a Patriarhului României în Dosarul Poliţiei Timiş, precizăm:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu a adresat nicio scrisoare deschisă pentru punerea în libertate a domnului Florin Bolbos şi, ca atare, ceea ce ar susţine avocatul apărării reprezintă, de fapt, o pură invenţie care aparţine fie acestuia, fie site-ului respectiv.
Dacă avocatul apărării a prezentat un astfel de document, evident că acesta este unul fals, iar o astfel de faptă intră sub incidenţa Codului penal.
Este regretabil că site-ul Impact Press a dezinformat în mod grav prin difuzarea unei informaţii „pe surse” pe care nu a verificat-o nici la Patriarhia Română şi, probabil, nici la Tribunalul Timiş.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)