ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Transplantul de la donatorul aflat în moarte cerebrală (MC) reprezintă un alt subiect „arzător” al bioeticii transplantului de ţesuturi şi organe de la donatorul decedat. Dacă până în anii 1960 criteriile morţii priveau activitatea cardiacă şi respiratorie, ulterior lucrurile s-au schimbat, apărând un nou set de criterii, care privesc activitatea creierului, în calitatea sa de organ de integrare superioară a funcţiilor organismului. A apărut, astfel, şi o nouă categorie de donatori, donatorii aflaţi în MC.

Dilemele legate de această temă provin din instabilitatea definiţiei şi criteriilor medicale şi legale ale morţii.

Criteriile de stabilire a morţii cerebrale sunt neuniforme, existând mai multe concepţii asupra a ce înseamnă MC şi un grad semnificativ de confuzie în rândurile personalului medical, apropo de acest subiect. Conform legislaţiei autohtone (Legea 65/2006), diagnosticul morţii cerebrale se stabileşte pe baza a 3 examene fizice, care se repetă la un interval de 6 ore, în cazul adulților și copiilor cu vârsta de peste 7 ani. La nou-născutul cu vârsta mai mică de 7 zile nu se declară moartea cerebrală.

„ În acest context, s-a ridicat întrebarea dacă pacienţii diagnosticaţi cu moarte cerebrală sunt realmente morţi, ergo dacă nu cumva prelevarea organelor este acţiunea care îi ucide, de fapt. Dar, dacă moartea este opusul vieţii, despre viaţă, din perspectivă ştiinţifică se poate spune cel mult că este un fenomen nedefinit formal, recognoscibil după manifestări. Aşadar, sunt moarte acele organisme care nu mai prezintă manifestări ale vieţii. Dar pacienţii diagnosticaţi cu MC, au ei manifestări ale vieţii? ”, întreabă biologul Oana Iftime, aducând ca argumente, totodată, o serie de demonstrații practice:

- pacienţii aflaţi în MC exercită funcţii fiziologice (cardiacă, respiratorie, renală);

- organismul lor reacţionează adaptativ la schimbările din mediul intern;

- desfăşoară metabolism bazal care permite menţinerea temperaturii corpului peste pragul de hipotermie;

- AU FOST OBSERVAȚI TRANSPIRÂND ȘI PLÂNGÂND

„ O capacitate cel puţin curioasă, improprie pentru un organism decedat este cea de a da naştere, existenţa mamelor aflate în MC reprezentând o serioasă contestaţie la ideea că persoanele cu acest

diagnostic ar fi realmente moarte. (...) Din păcate, la noi cei care au absolvit medicina sunt atât de amprentați cu ideea că oamenii aflați în MC sunt morți, încât în momentul în care am povestit la un curs de formare post-universitară, faptul că femei în MC au dus sarcina la o maturitate suficientă a fătului încât să poată produce naștere prin cezariană și copilul să supraviețuiască, au zis că se face asta fiindcă mama e cel mai bun incubator pentru copil, deci din punctul lor de vedere, faptul că un organism poate să nutrească un fetus și să crească sarcina și aceasta să se dezvolte normal, nu era un indiciu clar că femeia respectivă este vie, nu însemna decât că e probabil vreun fel mașinărie care e menținută artificial și nu se stie cum, acest organism <<mort>>, după definițiile actuale care circulă în medicină, naște un copil.”

Chiar și după aflarea tuturor acestor informații, vor exista voci care să susțină că alte persoane ar trebui salvate dacă  cei aflați în moarte cerebrală oricum vor muri.

Într-adevăr, a salva o viață este minunat, dar cadrul care duce la înfăptuire acest lucru necesită un maximum de transparență și  de corectitudine etică. (AFLĂ ce este CONSIMȚĂMÂNTUL PREZUMAT și de ce este considerat LIPSIT DE ETICĂ de către oamenii de știință)

Pe scurt, oamenii au dreptul să știe că vor fi omorâți, scoțându-li-se, unul câte unul, organele vitale și nu invers, adică recoltarea respectivă se va face înaintea morții și nu după, cum sunt făcuți să creadă majoritatea oamenilor care nu cunosc problema în profunzimea ei și cărora nu li se prezintă decât argumentele care ar favoriza un răspuns afirmativ, precum faptul că ar putea salva pe altcineva.

Un alt aspect interesant al acestei problem este acela că atât birourile de avocatură, cât și firmele de îmbălsămare, nu încep absolut nicio operațiune până când persoana în cauză este moartă. Nu este cazul „morții” cerebrale. Aceasta este impropriu numită moarte. Acei oameni sunt cât se poate de vii, însă din motive utilitariste, se preferă să fie „folosiți”, chiar exploatați, am putea spune, la maximum.

Dintre motivele utlitariste face parte și numărul redus de paturi din spitale și eforturile materiale considerate inutile, de a-l susține pe respectivul pacient în viață, cât îi este dat. Din păcate, acest gen de motive nu sunt, de multe ori, expuse familiilor care urmează a semna  acordul pentru ca membrului aflat în MC să îi fie recoltate organele pentru transplant. Lor li se spune doar că au ocazia de a face o faptă bună, de a salva pe altcineva. Orbiți de acest mod „ambalat” frumos, de a expune situația, mulți membri ai acestor familii habar nu au că le semnează, celor dragi, sentința la o moarte deloc naturală.