ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Procurorii DNA au găsit 94 de tablouri care i-ar aparține fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov. Potrivit unor surse judiciare, tablourile au fost găsite în urma unor percheziții efectuate joi în București și în mai multe locuri din județul Olt.

[P] Razboiul sfarsitului lumii - Mario Vargas Llosa - comanda online

Printre tablouri, trei ar fi semnate de Pablo Picasso, unul ar fi semnat Renoir, evaluat la aproximativ 120.000 de euro, și altele ar aparține unor pictori români, printre care și Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu sau Nicolae Tonitza. Martorii au declarat anchetatorilor că unele dintre tablouri au fost ascunse și în pereți falși.

Operele de artă se adaugă bunurilor găsite anterior într-un seif, atribuite tot lui Vâlcov: 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripționat "Renoir", un tablou inscripționat "Jean Cocteau" și o pictură pe lemn inscripționată "Aurel Acasandrei".

Joi, instanța a respins cererea DNA privind arestarea preventivă a lui Vâlcov, acuzat de trafic de influență, urmând ca acesta să stea în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Procurorii îl acuză pe senator că, pe vremea când era primar în Slatina (2008- 2012), ar fi ajutat un afacerist să câștige licitații. În schimb ar fi primit două milioane de euro.

B1 TV a prezentat un film despre care spune că este realizat de anchetatori în momentul percheziţiei.



Sursa video: B1 TV