ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un profesor universitar egiptean, Nassar Abdullah, a publicat un articol în care pledează pentru uciderea copiilor fără adăpost, "pentru a face curățenie pe străzi" şi pentru că "reabilitarea minorilor ar fi foarte costisitoare", informează, duminică, Europa Press şi cotidianul spaniol ABC, preluate de Agerpres.

Abdullah, care susţine cursuri de etică şi de filosofie politică la Universitatea din Sohag (localitate situată pe malul estic al Nilului), spune că autorităţile egiptene ar trebui să ia exemplu de la forţele de securitate din Brazilia, care, în anii 1990, ar fi ucis copii ai străzii. Uciderea acestor minori "este soluţia" pentru a pune capăt problemei copiilor fără adăpost pe străzile din Egipt.
"În anii 1990, copiii fără adăpost din principalele oraşe ale Braziliei au trecut de la a-i sâcâi pe oameni la a le băga frica în oase, căci comiteau delicte precum violuri, prostituţie sau asasinate, iar situaţia economică a Braziliei era similară cu cea a Egiptului zilelor noastre", a scris Abdullah în editorialul său publicat de ziarul Al Masry al Youm.

Se estimează că aproape un milion de minori trăiesc pe străzile oraşelor egiptene. Pentru Abdullah, reabilitarea acestor minori ar fi mult prea costisitoare pentru visteria statului, motiv pentru care cea mai bună cale ar fi, în opinia lui, să se urmeze exemplul Braziliei, unde "forţele de securitate braziliene au lansat o campanie de vânare şi ucidere a copiilor ca şi cum ar fi fost vorba despre câini vagabonzi".