ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Astăzi, doar câţiva nori îşi fac apariţia prin regiunile sudice şi la munte, dar numai izolat aduc ploi slabe, de scurtă durată. Totuşi, din când în când, vântul va sufla cu putere în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa sub cele normale pentru această dată, între 23 şi 29 de grade.

Şi bucureştenii au parte azi de o zi cu nori puţini şi vânt cel mult moderat. După-amiază termometrele vor indica până la 29 de grade în centrul oraşului, iar presiunea atmosferică va continua să crească uşor.


În zilele următoare, un nou val de aer din nordul Africii se va extinde peste ţara noastră.


Prin urmare, atmosfera se încălzeşte din nou, iar miercuri şi joi vremea devine calduroasă în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor atinge 33, chiar 34 de grade în Câmpia Română. La jumătatea săptămânii însă, ploile de vară, însoţite de vânt, fenomene electrice şi posibil grindină, vor acoperi treptat vestul, centrul şi nordul ţării.