ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Meteorologii anunță pentru vineri o vreme frumoasă, dar răcoroasă, mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precădere în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Cerul va fi variabil noaptea în regiunile nord-vestice şi nordice şi mai mult senin în rest, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în Maramureş, nordul Moldovei şi în depresiuni şi 28 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 7 şi 16 grade, uşor mai ridicate pe litoral, dar şi mai coborâte în depresiuni spre 3...4 grade. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase, izolat va fi ceaţă.

Și în București vremea va fi frumoasă, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 13...14 grade.

Pentru cei plecați la munte avem, de asemenea, vești bune, vremea fiind frumoasă cu un cer variabil iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior, iar valorile vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

La mare vremea va fi predominant frumoasă și relativ normală termic. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 25 de grade, iar cele minime intre 16 şi 18 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 24 de grade.