ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ziua de luni ne aduce vreme frumoasă în toată țara. Momentele însorite vor domina ziua și doar în zonele de munte sunt posibile ploi izolate. Maximele termice se vor încadra în intervalul 24 - 30 de grade Celsius.

În Dobrogea și în Bărăgan cerul se păstrează curat întreaga zi, iar maximele vor ajunge până la valori de 30 de grade.

Mai sus, în Moldova sudica și în nordul Munteniei urmează o zi însorită, cu vânt slab și maxime plăcute.

În jumătatea nordică a Moldovei apar câțiva nori dar nu va ploua decât cu totul izolat, în regiunile montane.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș va fi răcoare la începutul zilei, dar mai apoi condițiile meteo vor fi excelente.

În ținuturile vestice cerul va fi variabil, vântul va prezenta unele intensificări în sudul Banatului, iar maximele vor crește usor.
 În ținuturile centrale ziua începe cu temperaturi modeste și poate și cu ceva ceață. În estul regiunii maximele vor fi de vară.

Sud-vestul României va avea o zi însorită. Și la capitolul temperaturi vom sta foarte bine.

În sudul țării, cerul va fi variabil și chiar senin, iar temperaturile vor fi aproape identice cu cele de duminică.

În București, condițiile meteo se repetă de câteva zile, așa că vom avea tot vreme foarte bună. Maxima va fi de 28 de grade Celsius, apar și câțiva nori, dar șansele de ploaie vor fi egale cu zero.

Vremea va fi foarte frumoasă și în regiunile montane, deși în prognoză apar câteva ploi, dar acestea vor fi slabe și vor uda suprafețe extrem de reduse. Vântul va crește în intensitate în zonele de creastă, iar temperaturile normale pentru această perioadă se vor modifica foarte puțin comparativ cu cele înregistrate duminică.

Pe litoral se anunță vreme bună pentru plajă. Cerul se păstrează senin, iar tendința este de încălzire. În aer vor fi temperaturi de 26 - 27 de grade, iar apa mării va avea 22 de grade. Marți noapte vor fi unele înnorări, miercuri, câteva averse iar joi norii vor fi mai numeroși, dar puteți să scăpați fără ploaie.

PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Marți vom avea vreme caldă, iar pe înserat și după lăsarea nopții vor veni 2 - 3 averse în sud, la munte și izolat în rest. Miercuri, instabilitatea va afecta jumătatea sudică a țării, regiunile montane și mai puțin restul României. Joi, în est, în nord și în centru vremea va fi destul de bună, dar în rest înnorările vor fi mai consistente și va ploua în special în sud-vest. Din punct de vedere termic vom sta foarte bine în tot acest interval.