ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Programul de guvernare al Partidului Național Liberal (PNL) pune în prim plan educația, sănătatea, cultura, rezolvarea problemelor demografice, dar și repornirea motoarelor economiei în baza unui model economic național pe termen lung, a declarat prim-vicepreședintele liberal Cătălin Predoiu, citat de Agerpres.

LIVRARE GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
"Țara nu se schimbă de pe astăzi pe mâine. Cine promite că prin două cifre schimbate în Codul fiscal creează în România o minune își păcălește propriul popor. Și noi nu vrem să facem acest lucru. Este premisa de la care am plecat în gândirea acestui program. (...) Propunem un parteneriat pe termen lung. (...) România este cea mai mare țară din regiune și poate deveni în zece ani, poate chiar și mai repede, un actor important al proceselor economice din regiune. Acest rezultat poate fi atins dacă vizăm nu numai parametrii economici, (...) ci și calitatea vieții. Și, de aceea, noi începem proiectul prin educație, sănătate, cultură și apoi urmăm cu motoarele economice, care trebuie să susțină acești factori de menținere a calității vieții și de ridicarea ei", a declarat prim-vicepreședintele PNL, propunerea liberală pentru funcția de prim-ministru, la prezentarea proiectului programului de guvernare al PNL.

În domeniul Educației, liberalii au plecat de la principiul că "finanțarea, banul urmează performanța".

Predoiu a indicat cinci elemente pragmatice care în opinia PNL fac diferența față de viziunile anterioare: programe privind reducerea abandonului școlar, accesul sporit în universități a tinerilor provenind din mediul rural pe baza unui program național de sprijin și de acces la educația înaltă a acestui segment de tineri, un sistem dezvoltat de învățământ cvasiuniversitar prin crearea, între altele, a unor școli profesionale de nivel înalt pe durata de doi ani în parteneriate cu universitățile puternice și operatorii economici privați puternici, implicarea cât mai largă a capitalului privat în sprijinirea școlii și crearea cadrului pentru construirea unui parcurs de carieră a profesorului, care să înceapă chiar de la recrutarea în corpul profesoral prin oferirea de pachete de facilități pe termen lung care să-i cointereseze.

La capitolul Sănătate, PNL are în vedere ca obiectiv fundamental stoparea migrației medicilor în baza unor alocări bugetare stabilite prin legi și puse în practică printr-o bună guvernare. Un alt element al programului liberal în domeniul sănătății vizează componenta de medicină preventivă, avându-i ca pioni principali pe medicii de familie, a mai spus Predoiu.

Prim-vicepreședintele liberal a punctat faptul că în programul PNL demografia reprezintă o chestiune de securitate națională pe termen mediu și lung, printre soluții aflându-se creșterea alocației pentru copii, investiții pentru a crea o rețea de creșe și un program școală după școală.

În ceea ce privește cultura, PNL propune, printre altele, o serie de programe care să faciliteze accesul tinerilor la cultură și recreere:
"Stimularea antreprenoriatului tinerilor pentru organizarea unor evenimente sportive (concursuri, trofee, etc.) și culturale (cluburi de muzică, lectură, poezie, teatru, etc.) prin apel de proiecte din Fondul "Tineri pentru Tineri"; mobilizarea participării la activități culturale (teatru, operă, concerte, etc.) prin stabilirea de parteneriate între furnizorii de activități culturale (teatre, săli de operă, etc.) și instituțiile de învățământ, prin campanii de promovare create prin "Tineri pentru Tineri"; extinderea facilităților tip "Euro 26" în România; extinderea beneficiilor acordate studenților către toți tinerii sub 26 de ani (reduceri la transport, spectacole, muzee, etc.); introducerea în curriculumul școlar a disciplinei "Istoria artei", în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice; promovarea demersurilor asociațiilor și fundațiilor care susțin tinerele talente.

Prim-vicepreședintele PNL a afirmat, totodată, că România are nevoie de un nou model economic național pe termen lung, care să încurajeze puternic capitalul autohton, bazat pe creativitate și antreprenoriat.
"Acest model economic se va sprijini pe patru piloni: prioritate predictibilă pe termen lung pentru domenii care ne avantajează, administrație și legi orientate către favorizarea antreprenoriatului, investițiilor și muncii, concordat patronat — guvern — sindicate, domnia legii. Vom avea ca priorități economice refacerea și dezvoltarea infrastructurilor, agricultura și industria alimentară, energetică, tehnologia informațiilor și comunicațiile, industriile creative și construcțiile", se arată în proiectul de guvernare al PNL.

Prim-vicepreședintele PNL a adăugat că așteptările liberale din partea justiției sunt "calitate, specializare, profesionalism".

În planul politicii externe în proiectul de guvernare al PNL se afirmă că "apartenența României la UE și NATO, împreună cu parteneriatul strategic cu SUA, sunt repere fundamentale care definesc și vor continua să definească statutul și obiectivele de acțiune internațională".

Totodată, Guvernul PNL are ca obiectiv fundamental desăvârșirea procesului de integrare europeană, prin realizarea aderării la spațiul Schengen și prin obținerea de progrese convingătoare în pregătirea adoptării monedei Euro.