ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un eveniment important petrecut săptămâna trecută a trecut neobservat de presă. Vaticanul s-a aliat cu Rusia pentru a prezenta la ONU o rezoluție comună, prin care se cere apărarea creștinilor persecutați și uciși de jihadiștii Statului Islamic în Orientul Mijlociu.

[P] Cărarea Împărăției – Arsenie BOCA – comanda online

Papa Francisc a denunțat, în repetate rânduri, genocidul comis împotriva creștinilor din Irak și Siria. Acum a crezut de cuviință să treacă și la fapte. Așa că Sfântul Scaun și Rusia au semnat o declarație, prezentată vineri la Națiunile Unite, în care cer comunității internaționale să sprijine toate comunitățile etnice și religioase din Orientul Mijlociu.

Nu ar fi prima dată când Vaticanul vede în Rusia un aliat de încredere. În 2013, Papa Francis a arătat că nu ține cont de părerea occidentalilor, vorbind despre Moscova și președintele Putin ca despre apărători ai comunităților creștine, fie ele ortodoxă, catolică, coptă, supuse persecuțiilor în Siria, relatează ziarul Il Giornale.

Nu ar fi prima dată când Papa și liderul de la Kremlin vorbesc pe aceeași voce. Suveranul Pontif și Vladimir Putin s-au aliat și în septembrie 2013. Când președintele american Barack Obama anunța că vrea să lanseze atacuri preventive împotriva liderului sirian Bashar al-Assad, Putin și Papa Francisc au căzut de acord că este ”inadmisibilă o intervenție militară in Siria”.
Vaticanul cunoștea foarte bine situația din Siria. Și că Bashar al-Assad, oricât de mult ar fi fost demonizat de Occident, permitea libertatea de religie și coexistența religiilor diverse în țara sa, scrie site-ul Il Giornale.

Declarația prezentată la ONU a fost ideea Rusiei, care astfel a apărut din nou ca o protectoare a creștinilor din Orientul Mijlociu. De asemenea, este pentru prima dată când populația creștină din Orientul Mijlociu a atras atenția Consiliului drepturilor omului din Națiunile Unite.