ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vladimir Putin i-a transmis președintelui Petro Poroșenko un mesaj cât se poate de clar: Dacă vreau, trupele ruse ar putea ajunge, în două zile, nu doar la Kiev, ci și la Riga, Vilnius, Tallin, Varșovia și București”, informează publicația germană Sueddeutsche Zeitung, citând o notă internă a Serviciului de relații de Externe a UE despre intânlnirea președintelui Poroșenko cu șeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

UPDATE Comisia Europeană a refuzat joi să comenteze informațiile apărute în presă referitoare la afirmațiile amenințătoare ale președintelui rus Vladimir Putin vizând direct țări europene, transmite AFP, citat de Agerpres. După noile informații apărute joi în Süddeutsche Zeitung, executivul UE a declarat că nu are intenția de ''a-și desfășura diplomația în presă și nici de a comenta extrase din conversații confidențiale'', potrivit purtătoarei de cuvânt a CE, Pia Ahrenkilde-Hansen.

Conform EuObserver, Sueddeutsche Zeitung a publicat un articol care provoacă îngrijorare. Potrivit jurnaliştilor germani, care citează un raport al Serviciului Extern de Informaţii al UE, Putin ar fi trecut la ameninţări mai serioase. Direct, liderul de la Krelin i-a spus preşedintelui ucrainean că Rusia poate invada şi CUCERI într-un timp foarte scurt capitale precum Kiev, Varşovia, Villnius sau Bucureşti. Detaliile conversației i-au fost transmise de către Poroșenko președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, în timpul vizitei acestuia din urmă la Kiev desfășurate pe 12 septembrie, susține Süddeutsche Zeitung.

Petro Poroșenko a avut mai multe convorbiri telefonice cu Vladimir Putin în ultimele săptămâni pentru a negocia încetarea focului în estul Ucrainei și planul de pace al Kievului pentru a se pune capăt conflictului dintre armata ucraineană și rebelii proruși.

Până când Putin va face ameninţări de acest gen şi în public mai este doar un pas, susțin unii comentatori, care consideră că președintele rus se teme de posibilele repercursiuni NATO asupra Rusiei.

În aceste zile, preşedintele Ucrainei se află într-o vizită mai mult decât simbolică în Statele Unite, Barack Obama asigurându-l de sprijinul Americii în războiul cu Rusia.