ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


DNA l-a trimis în judecată pe jurnalistul Andrei Bădin pentru luare de mită. Realizatorul tv este acuzat că în luna august 2013 a pretins şi primit de la un denunţător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice. "După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă", se spune într-un comunicat al DNA.

Bădin este parte a unui dosar mai complex în care este implicat și fostul președinte al Consiliului Judțean al Mehedinți, Adrian Duicu. Şi acesta a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, dare de mită şi primire de foloase necuvenite.

Bădin a fost  suspendat imediat din poziţia de realizator B1 TV după ce scandalul a apărut în spaţiul public.