ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deputatul Remus Cernea spune că îl va invita pe câştigătorul de anul acesta de la Eurovision, Conchita Wurst, la Gay Pride, marşul anual al homosexualilor. Cernea a spus că bătălia pentru schimbarea mentalităţii românilor "este în curs".

"Anul trecut, la Gay Pride, am avut onoarea şi bucuria să particip şi alături de Ulrike Lunacek care este membră a Parlamentului European din partea Partidului Verde austriac, care a răspuns invitaţiei mele de a veni la Bucureşti. Îi voi adresa şi Conchitei Wurst invitaţia de a veni la Gay Pride pe 7 iunie. Daca agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuşi să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej. Dupa cum se ştie, în ţara noastră bătălia pentru schimbarea mentalităţilor este de asemenea, în curs. Prezenţa ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferenţă şi libertate", a spus deputatul care a cerut recunoaşterea delfinilor ca "persoane non-umane".

Mai mult, Cernea va cere Parlamentului şi Guvernului României să arboreze steagul în culorile curcubeului, simbolul homosexualilor şi lesbienelor.

"In Europa, este deja o practică a mai multor ţări, printre care Austria şi Germania. Ar fi un gest simbolic care ar demonstra că autorităţile din ţara noastră înteleg şi îşi asumă pe deplin cauza apărării drepturilor omului", a  declarat Remus Cernea.

Conform deputatului, cine se opune căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, suferă de "homofobie de tip Putin".

"Legea a fost respinsă de Senat cu 105 voturi împotrivă, 5 abţineri şi 2 voturi pentru. Sper ca în Camera Deputaţilor să fie o majoritate largă în favoarea acestei legi. Raţiuni pentru ca ea să fie respinsă nu există în afara homofobiei de tip Putin, ori a laşităţii politice".