ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu în perioada în care acesta a fost şef al statului, va fi scos la vânzare, pentru că nu mai este folosit decât de foarte puţine ori pe an şi costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare, informează în exclusivitate Mediafax.

Clădirea, aflată pe Bulevardul Primăverii nr.50 din Bucureşti va fi trecută din domeniul public în cel privat al statului şi oferită la vânzare.

"Din analiza activităţii curente a rezultat că, practic, acest imobil nu este folosit destinaţiei legale, în cel mai bun caz existând 3-4 delegaţii oficiale pe an care îl utilizează. În raport cu specificul şi cu structura sa funcţională, a rezultat că valorificarea prin închiriere a imobilului din Bd. Primăverii nr.50, fie din perspectiva apartenenţei sale la domeniul public, fie din cea a apartenenţei la domeniul privat al statului, nu este rentabilă. Costurile de întreţinere şi administrare ale clădirii sunt foarte mari, ceea ce ar impune un nivel ridicat al chiriilor plătite de cei care îl folosesc, aspect care conduce la concluzia că închirierea acestei clădiri devine neatractivă în raport cu piaţa concurenţială", se arată în documentul obţinut de agenţia Mediafax.

Palatul Primăverii dispune de un teren aferent rămas de 14.830 metri pătraţi.
Palatul Primăverii a fost proiectat de arhitectul Cezar Lăzărescu în 1964-1965 după indicaţiile soţilor Ceauşescu, iar Elena Ceauşescu s-a ocupat personal de alegerea candelabrelor şi a mozaicurilor, având piscină, solar şi saună.

FOTO: Jurnalul.ro