ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Reţeaua de autostrăzi ar putea creşte cu 10% anul acesta în România, conform declaraţiilor directorului general al CNADNR, Narcis Neaga. Aceasta s-ar putea întâmpla datorită avansului lucrărilor pe mai multe tronsoane care urmau să fie terminate în 2016.

[P] Razboiul sfarsitului lumii - Mario Vargas Llosa - comanda online

Astfel, celor circa 700 de kilometri de autostradă din România li se vor adăuga, până la finalul anului, alţi 80-90 de kilometri.

"Am fost pe şantiere şi vă pot spune, că Nădlac - Arad va fi în totalitate gata în 2015, Timişoara - Lugoj lotul al doilea în totalitate gata în 2015, deşi contractual trebuie să se termine în 2016. Surpriza a venit de la un constructor de pe Lugoj - Deva lotul 2, care va finaliza în acest an 17 kilometri", a spus şeful CNADNR.

În aceste condiţii, în acest an vor fi deschişi circulaţiei aproximativ 80-90 de kilometri de autostradă. Vom putea circula continuu pe autostradă de la Nădlac la Lugoj din vara lui 2015. Autostrada va fi completată cu segmentul lipsă până la Sibiu până cel târziu în vara lui 2016.