ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un incident revoltător a avut loc sâmbătă seară, în timpul meciului dintre CFR Cluj şi Steaua. Scandarea "România" a fost interzisă pe arena din Gruia!

Derbiul etapei 22 din Liga 1 a fost întrerupt de arbitrul Cristi Balaj pentru câteva minute după ce suporterii "roş-albaştrilor" au început să scandeze "Afară, afară cu ungurii din ţară!". Li s-a transmis că partida nu se va mai relua dacă nu încetează, fanii conformându-se.

"Centralul" a demonstrat însă un exces de zel demn de cauze mai bune atunci când le-a interzis stelistilor să scandeze "România!", până la urmă numele ţării noastre! Această scandare a fost considerată provocatoare.

O parte a galeriei Stelei, Peluza Sud, a părăsit tribunele stadionului clujean în semn de protest.

"Prin parasirea peluzei la meciul ce a avut loc in orasul Cluj Napoca cu echipa CFR Cluj din data de 08.03.2014 dorim sa tragem un semnal de alarma si sa aratam ca SUNTEM inainte de toate ROMANI!

Prin mesajul transmis catre sectorul ocupat de suporterii echipei STEAUA BUCURESTI, ni s-a adus la cunostiinta ca orice scandare la adresa Ungariei, a minoritatii maghiare din Romania, chiar si scandarea numelui tarii noastre, fiind considerate provocatoare, meciul va fi intrerupt, iar echipa gazda va castiga partida la masa verde.

Prin aceasta incercare ni s-a cenzurat dreptul la libera exprimare si ne consideram calcata in picioare identitatea nationala. Totodata prin aceastea se incalca Constitutia Romaniei. Conform articolului 1 aliniatul 1: Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil!

Prin aceasta decizie pe care am luat-o ad hoc, nu am dorit sa afectam in vreun fel performantele echipei Steaua Bucuresti din aceasta partida, precum si cele viitoare.
Respectam decizia celorlalti suporteri stelisti de a ramane in stadion.

Speram ca exemplul si pozitia noastra sa fie urmate si de alte peluze, dar mai ales de totii ROMANII care se simt batjocoriti in propria tara pentru ca sunt ROMANI!"
, se arata într-un comunicat al Peluzei Sud.

Scandări cel putin la fel de grave ca "Afară, afară cu ungurii din ţară!" se aud mai tot timpul la meciurile de hochei din Gheorghieni sau Miercurea Ciuc, fără ca nimeni să se sesizeze.

Ba chiar numele României şi drapelul naţional sunt batjocorite, din nou fără ca cineva să ia măsuri.