ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Irina Begu (33 WTA) a jucat cu Francoise Abanda (260 WTA), într-un meci decis în trei sferturi și câștigat de canadiancă, scor 4-6, 7-5, 6-4. Românca a luptat până în ultimele momente, partida durând două ore și 41 de minute. De menționat că Irina Begu s-a confruntat cu crampe musculare, aspect observat de adversara sa, care a comentat după meci: „Cred că a avut ceva probleme fizice, dar a luptat până la final și victoria a fost greu obținută. N-am jucat niciodată cu Dulgheru, dar și ea este mai bine clasată decât mine, astfel că mă aștept la încă un meci greu mâine“.

[P] Eu sunt Zlatan – comanda online

În aceeași seară, Alexandra Dulgheru (69 WTA) s-a duelat cu Eugenie Bouchard (7 WTA), în fața căreia s-a impus după o oră și 39 de minute, scor 6-4, 6-4.. Meciul s-a disputat după un episod controversat creat de canadiancă, aceasta refuzând să o salute pe româncă, gestul său lipsit de fair-play fiind aspru criticat.

Duminică urmează trei partide, două de simplu și una de dublu. Astfel, Irina Begu o va întâlni pe Eugenie Bouchard începând cu ora 20.00, în vreme ce Alexandra Dulgheru va evolua împotriva jucătoarei Francoise Abanda, nu mai devreme de 21.30. Cea din urmă partidă le va aduce față în față pe Andreea Mitu/Raluca Olaru (104 WTA/840 WTA) și Gabriela Dabrowski/Sharon Fichman (181 WTA/205 WTA), nu înainte de 23.00.