ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În micul oraş belgian Landen, situat la circa 60 de kilometri est de Bruxelles, s-a încercat, miercuri, o modalitate inedită de a determina un grup de romi să elibereze un teren industrial pe care l-au ocupat abuziv cu trei zile în urmă, reprezentanţi ai autorităţilor locale punând muzică tehno la volum maxim în apropierea respectivului teren, scrie AFP, citat de Agerpres.

Romii instalaseră acolo circa 30 de corturi, fără acordul proprietarului sau al primăriei. În urma discuţiilor cu autorităţile, romii au promis că vor elibera terenul până marţi dimineaţă, dar nu s-au ţinut de cuvânt şi au spus că vor pleca vineri.

Drept urmare, primarul oraşului Landen, Gino Debroux (socialist), a decis să instaleze lângă tabăra romilor o instalaţie de sonorizare de 14.400 de waţi şi a apelat pentru acest demers la ajutorul unui DJ local. Aşadar, miercuri dimineaţă, muzica tehno se putea auzi la volum maxim în acel loc, după cum arată un filmuleţ postat pe site-ul ziarului local Het Belang van Limburg.

Totuşi, succesul iniţiativei nu a fost unul imediat, conform imaginilor doar o fetiţă de vreo zece ani părând agitată în mijlocul taberei.

Între timp, negocierile cu poliţia au fost reluate şi muzica a fost oprită, primarul Debroux afirmând ulterior că romii s-au declarat dispuşi să plece.

Sursa foto: Het Belang van Limburg