ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Declaraţia Victoriei Nuland, prin care acuza statele din Estul Europei, printre care şi România, că nu fac destul de mult împotriva corupţiei a fost primită ca un semnal pentru demonizarea acestor ţări, care nu s-ar ridica la înalta corectitudine a partenerilor de peste Ocean.

Mizerabilii I+II+III - Victor Hugo

Iată însă că tocmai dinspre justiţie vine semnalul că lucrurile nu stau chiar aşa şi că există corupţi inclusiv printre reprezentanţii Statelor Unite la Bucureşti.

Astfel, într-o scrisoare deschisă a Asociaţiei pentru Monitorizarea Justiţiei se atrage atenţia că la perpetuarea corupţiei "contribuie si participanti externi, unii apartinand unor state cu reala si veche democratie, cum este cazul Statelor din Vestul Europei sau al Statelor Unite ale Americii."

Asociaţia dă ca exemplu cazul Fondului Proprietatea, acolo unde fostul ambasador american Mark Gitenstein, "a condus, in mod activ si transpartinic, activitate de lobby in favoarea Franklin Templeton Investement Management Limited Londra, pentru ca aceasta sa preia conducerea Fondului Proprietatea si sa administreze activele acestuia, intre care se afla la momentul preluarii o cota de 20% din capitalul companiilor energetice ale Romaniei".

Doamnei Nuland i se atrage atenţia că Ambasada SUA, prin Mark Gittenstein, "a continuat sa sustina public pozitia Franklin Templeton, cerand astfel autoritatilor sa ignore hotararile judecatoresti pronuntate si si sa impuna pe cale administrativa o persoana juridica la conducerea unei societati infiintate pentru despagubirea proprietarilor deposedati abuziv de regimul comunist si sustinandu-o apoi in demersurile acesteia de instrainare a activelor Fondului Proprietatea la preturi sub pretul pietei si transferul acestor active catre alte societati din grupul Franklin Templeton".

Activitatea lui Mark Gittenstein demonstrează că există o linie fină de demarcaţie între activitatea de ambasador şi cea de lobist, atât prin cazul Fondului Proprietatea, cât şi în dosarul Microsoft, arată autorii scrisorii. Aceştia îi mai transmit doamnei Nuland că "ultimele dezvăluiri arată modul de operare al companiei americane in Romania se baza exclusiv pe coruperea inaltilor functionari si asocierea cu grupurile de interese absconse care au beneficiat de-a lungul timpului de banii varsati din bugetul Romaniei".

În aceste condiţii, semnatarii îi cer doamnei Victoria Nuland să sesizeze şi să cerceteze "implicarea pe care a avut-o dl. Mark Gitenstein in cazurile Microsoft si Fondul Proprietatea, pentru a evita ca imaginea pe care SUA si-a construit-o in timp sa fie umbrita de acte de coruptie chiar din interior, savarsite de reprezentanti ai SUA sau a unor companii americane in conlucrare transpartinica si transfrontaliera cu membrii clasei politice si gruparile subterane ale economiei romanesti."

Iată textul integral:

Stimata doamna Nuland, Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei saluta pozitia dvs prin care incriminati coruptia si derapajele sistemelor democratice si solicitati clasei politice sa respecte principiile fundamentale ale statului de drept si societatea civila.

Consideram ca reactia dvs este indreptatita si intemeiata si credem ca singurul mod prin care conducatorii politici ai statelor pot sa se bucure de legitimitate este prin polarizarea intregii activitati in slujba natiunii si a bunastarii acesteia. Mesajul dvs ne permite sa va supunem atentiei recentul scandal de coruptie care zguduie Romania si care demonstreaza ca, de multe ori, coruptia este un fenomen la nasterea si perpetuarea caruia contribuie si participanti externi, unii apartinand unor state cu reala si veche democratie, cum este cazul Statelor din Vestul Europei sau al Statelor Unite ale Americii. Aceasta tendinta este cu atat mai periculoasa deoarece astfel de persoane se bucura de influenta, resurse si putere de penetrare mult mai mare decat a actorilor interni si totdata, am putea spune de imunitate jurisdictionala. De aceea speram ca discursul dvs a avut in vedere si recentul scandal de coruptie in centrul caruia se gaseste compania Microsoft, impreuna cu alte doua companii de origine americana, Compaq si HP.

Un alt caz similar avand implicate societati si resortisanti americani este cel asupra caruia AMJ a mai atras atentia si anterior – Fondul Proprietatea. Si in acest caz, ca si la Microsoft, oficiali ai SUA, respectiv dl. Mark Gitenstein, fost ambasador al SUA, a condus, in mod activ si transpartinic, activitate de lobby in favoarea Franklin Templeton Investement Management Limited Londra, pentru ca aceasta sa preia conducerea Fondului Proprietatea si sa administreze activele acestuia, intre care se afla la momentul preluarii o cota de 20% din capitalul companiilor energetice ale Romaniei. Chiar si dupa ce instantele de judecata au anulat in mod irevocabil hotararea de numire a companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea, Ambasada SUA, prin Mark Gitenstein, a continuat sa sustina public pozitia Franklin Templeton, cerand astfel autoritatilor sa ignore hotararile judecatoresti pronuntate si si sa impuna pe cale administrativa o persoana juridica la conducerea unei societati infiintate pentru despagubirea proprietarilor deposedati abuziv de regimul comunist si sustinandu-o apoi in demersurile acesteia de instrainare a activelor Fondului Proprietatea la preturi sub pretul pietei si transferul acestor active catre alte societati din grupul Franklin Templeton. O astfel de imixtiune in afaceri private in scopul favorizarii unuia sau mai multor resortisanti americani urmata de numirea domnului Mark Gitenstein in conducerea Fondului Proprietatea dupa terminarea mandatului de ambasador, ridica multe semne de intrebare cu privire la ratiunea depasirii liniei fine de demarcatie dintre activitatea de ambasador si cea de lobbist, prin raportare si la implicarea activa a domnului Gitenstein in promovarea intereselor Microsoft dat fiind faptul ca, ultimele dezvaluiri arata modul de operare al companiei americane in Romania se baza exclusiv pe coruperea inaltilor functionari si asocierea cu grupurile de interese absconse care au beneficiat de-a lungul timpului de banii varsati din bugetul Romaniei.

Sperand ca o astfel de activitate a fost initiativa personala a domnului Gitenstein si pentru elucidarea oricaror imprejurari si conflicte de interese, va solicitam sa va sesizati in acest caz si sa cercetati implicarea pe care a avut-o dl. Mark Gitenstein in cazurile Microsoft si Fondul Proprietatea, pentru a evita ca imaginea pe care SUA si-a construit-o in timp sa fie umbrita de acte de coruptie chiar din interior, savarsite de reprezentanti ai SUA sau a unor companii americane in conlucrare transpartinica si transfrontaliera cu membrii clasei politice si gruparile subterane ale economiei romanesti.