ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Guvernul condus de Victor Ponta nu ştie sau nu vrea să prezinte modul de calcul al accizei de anul viitor. Din puţinele informaţii oferite până acum, există indicii că se pregăteşte un nou atentat la buzunarul consumatorului de rând.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii


Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a anunţat că modul de calcul al accizei se va schimba, luându-se acum în considerare varianta revenirii la calculul în lei.

Asta pentru că Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat un curs de referinţă de 4,4093 lei/euro pentru 1 octombrie 2014, acest indicator al cursului, folosit de către Guvern la calcularea accizelor, fiind acum cu 0,88% mai mic decât cel anunţat anul trecut, de 4,4485 lei/euro, scrie Mediafax.

"Sunt mai multe variante de calcul, iar una dintre ele este ca acciza să nu se mai refere la euro, ci să se refere la leu, iar anual să se modifice în funcţie de inflaţie", a precizat Vâlcov.

Premierul Victor Ponta spunea acum două săptămâni că acciza din 2014 va fi "cu siguranţă" mai mică decât cea de anul acesta.

Pentru 2013, guvernul Ponta a instituit o acciză mult mai mare decât în mod normal, calculând-o absolut arbitrar.

Astfel, deşi cursul de anul trecut era de 4,4485 lei pentru un euro, Ponta şi miniştri săi au menţinut cursul din 2012, mai mare. În plus, au indexat acel curs cu cea mai rată a inflaţiei din anul 2013, rezultând un curs de 4,73 lei pentru un euro, acesta fiind folosit la calculul accizei.

Leul n-a fost cotat niciodată atât de jos, dar toţi româniiau fost obligaţi de Executiv să plătească produse scumpite din cauza acestui curs umflat artificial.